My Special Place

Viata fara sentimente

2010-12-16T14:11:00.008+02:00

Astazi am avut o revelatie. Bine, cred ca ma mai gandisem eu la aspectul asta, insa astazi i-am dat importanta ce i se cuvine. Cum ar fi viata fara sentimente? Ei bine, ar fi... PERFECTA! Da, da! Am stat, am analizat, am facut brainstorming cu colega mea si am ajuns la marea concluzie: viata ar fi perfecta fara sentimete!

Sa ne imaginam ca nu mai exista dorul. Sa nu ne mai fie dor. Minunat: nu-mi mai e dor de nimeni si de nimic! Stiti ca exista sentimente de dor care provoaca dureri. Dureri psihice si fizice. Nu mai vreau sa existe dorul care doare. Asadar, sa eradicam dorul.

Iubirea... cred ca ar fi trebuit sa incep cu ea. Sentimentul de iubire este cel mai frumos dar si cel mai dureros dintre sentimente. “Iubirea este doar un vis fara de rost” - spunea Mihail Lermontov si tind sa ii dau dreptate intrutotul. Sau, mai pe intelesul tuturor, sa o citez pe prietena mea, o experta intr-ale zicalelor: "Iubirea e un kkt" - am incheiat citatul”. Da, da! Nu te contrazic aici pentru ca nu am cum. Daca dorul doare, iubirea are tendinta sa sfasie, sa omoare oamenii si sa distruga minti. Asadar, sa eradicam si iubirea.

Dragostea. Eh, nu departe de iubire, dar ceva mai bland, este sentimentul de dragoste. N-as suferi nici daca ar disparea si el. “Dragostea poate fi minunata, dar de asemenea poate fi foarte destructiva. Ea poate face oamenii sa minta, sa insele sau chiar sa omoare” - Dave Barry. Ce-mi place cand descopar oameni care gandesc la fel ca mine... Deci ce nevoie avem de dragoste cand ea ne poate face sa mintim, sa inselam sau sa ne omoram? Cred ca toata lumea este de acord: sa eradicam si dragostea.

La polul opus dragostei, este ura. Ura, un sentiment cel putin ciudat, caci nu stiu daca din el a izvorat dragostea sau din dragoste a izvorat ura. Situate la poluri opuse, aceste doua sentimente pot avea aceleasi efecte asupra unei biete fiinte umane ce se lasa coplesita de una dintre ele. Nu mai dau citate celebre, acum vreau s-o citez din nou pe prietena mea: “il urasc si il urasc atat si atat si atat si atat si atat si atat si atat si atat si atat si atat de mult”. Asadar, sa eradicam dragostea, iubirea si dorul!!!

Mai sunt cateva exemple de sentimente fara de care as putea trai bine-mersi, chiar mai bine decat acum, insa cele de mai sus sunt primordiale.

Stiu ca doar ma amagesc singura... viata s-ar transforma in ceva mult prea frumos daca n-ar mai fi sentimentele, insa perfectiune nu exista. Asadar, sa ne multumim cu suferinta, drama, ura, iubirea si alte stari (minunate) pe care am fost inzestrati sa le traim. Bine ca ne ramane imaginatia. Eu inca imi mai imaginez cum ar fi viata fara sentimente...

Daca v-a placut ce ati citit pana acum, va invit sa va delectati si cu o alta viziune asupra acestui subiect.

Amintiri...

2010-08-23T13:27:00.003+03:00

Un vant cald de inceput de vara adia printre frunzele proaspete ale nucului batran din curte de la bunica. Mama imi intinsese acolo o patura colorata si imi spusese sa astept cuminte surprizele ce mi se pregateau. Era sfarsitul lunii mai, o zi speciala pentru mine, o zi in care urma sa primesc multe, multe cadouri... era ziua mea!

Stateam cuminte. Trebuia sa fiu cuminte, mai ales acum. Ii cerusem mamei cu ceva timp un urma sa imi cumpere cea mai frumoasa papusa din lume. O vazusem intr-o vitrina colorata si chiar era cea mai frumoasa din lume. Am asteptat sa primesc ceea ce imi doream si mi s-a spus ca o voi primi de ziua mea daca voi fi cuminte. Intinsa pe patura de sub nuc, incercam sa imi amintesc daca am fost sau nu cuminte, asa cum imi ceruse mama. Imi placea sa cred ca am fost. Si sigur am fost.

Imediat, rabdarea mea a fost rasplatita. Alaturi de mine s-au asezat mama, tata si bunica. Mama imi ofera un tort frumos decorat pe care se inaltau mandre cinci lumanari, tata avea in brate o cutie mare, frumos impachetata si un suras complice pe fata (stiam amandoi ce este in cutie), iar bunica ma privea cu cei mai calzi ochi din lume (nici nu puteam sa ii cer mai mult decat dragostea pe care mi-o oferea neconditionat in fiecare clipa). Mi s-a cantat cel ma sincer si frumos “La multi ani”, apoi am fost invitata sa suflu in lumanari. Momentul in care am despachetat cadoul a fost minunat. Papusa pe care o tineam in brate mi se parea mult mai frumoasa decat cea din vitrina. Era la fel, numai ca aceasta era A MEA. Era a mea si era speciala. Era insufletita de dragostea celor mai speciale persoane din viata mea si de emotia puternica pe care o emanam eu. M-am uitat in ochii ei verzi si am stiut ca din acel moment vom fi cele mai bune prietene.

Au trecut douazeci de ani de atunci, douazeci si unu mai exact. Insa imi amintesc fiecare clipa. De fapt, ochii verzi ai papusii mele pe care am descoperit-o din intamplare intr-un dulap al amintirilor, m-au facut sa retraiesc acel moment la o intensitate maxima. Nu inteleg nici acum cum de nu am uitat niciun amanunt, nicio emotie, nimic. Pentru cateva clipe am avut din nou cinci ani. Pentru cateva clipe am fost din nou inocenta, fericita, emotionata, inconjurata de trei perechi de ochi blanzi si de multa dragoste. Mi-am uitat “cea mai buna prietena”, insa ea nu m-a uitat pe mine. Face si acum, ca si atunci minuni. Ma face sa zambesc, imi aminteste ca viata poate fi frumoasa cand sufletul meu este frumos, ma ajuta sa fiu din nou copil chiar daca doar pentru cateva clipe. Dar sunt niste clipe minunate.

Iincepand de atunci, “prietena mea” nu mai sta ascunsa in dulap, ci ma priveste dintr-un loc special. Un loc spre care imi indrept mereu atentia atunci cand imi pierd optimismul si tind sa devin trista. In ochii ei eu voi ramane mereu un copil. Si stiu ca trebuie sa fiu un copil fericit... si cuminte.

Vezi mai multe video din Muzica

My new baby

2010-07-07T11:53:00.005+03:00

In sfarsit ne-am cunoscut. Dupa o foarte lunga asteptare, am reusit sa ne intalnim. A fost dragoste la prima vedere. El este ceea ce imi doream, este doar al meu, este mic dar puternic, este fidel si stiu ca ma iubeste, este incapator insa eu il vreau doar pentru mine, este... intr-un cuvant, este PERFECT!

… si fotogenic :) Iata:

Aseara am vazut un film…

2010-06-17T15:48:00.007+03:00

Aseara eram obosita. Coplesita de caldura si de numarul enorm al nespalatilor din tramvaiul-minune care ma plimba in fiecare zi (de doua ori pe zi, chiar), am vrut, spre seara, sa iau aer si sa ma relaxez.

Desi nu-mi programaseam, am ajuns sa vad un film. In aer liber. O comedie. Sau nu, nu o comedie, o tragi-comedie. Personaje principale: doua (ma rog, trei cu mine – asta a fost un film in care m-am implicat trup si suflet… mai mult suflet, dar “bla”). Deci trei personaje: un el, o ea si-un spectator crispat.

Cei doi, el si ea, tineri si frumosi se afisaza pe ecranul minuscul inconjurati de lumina puternica a reflectoarelor si incep sa se agite (filmul era mai mult o mima, caci nu aveam sunet, ci doar o melodie pe fundal… de la kiss fm).

Actiunea: El da din maini, se agita, apoi iese din cadru. Ea, speriata, ridica mainile in semn de aparare apoi cade la podea. El revine in cadru si isi agita in continuare mainile facand semne disperate spre tanara cazuta la podea. Ea, intr-un moment de furie oarba se ridica si il infrunta. Vazandu-se infruntat, chipesul nostru tanar (el se crede cel mai chipes dintre chipesi - ma scuzati, trebuia sa spun asta) o smuceste pe frumoasa sa “mandra”, o calmeaza cu o imbratisare brusca si o invita afara din cadru. Se deschide o usa si se sting reflectoarele… actorii se retrag pentru un lung moment de reculegere afara din cadru.

Concluzia: Un soi de “Scene de casnicie” – serialul de comedie de pe Antena1, minute dina viata unor personaje ciudate, un film pe care nu l-am inteles, nu stiu daca a fost bataie in toata regula sau doar asa isi arata ei afectiunea, un scurt metraj tragi-comic pe care n-as mai vrea sa-l revad. Dar ce, e dupa mine??

Si pentru ca n-am avut camera la mine sa piratez evenimentul, va prezint mai jos un exemplu care “vorbeste” cel mai bine despre ceea ce am vazut eu aseara :) Enjoy!

Vezi mai multe video Haioase

my bad luck

2010-05-17T16:19:00.011+03:00

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cica m-am nascut in ziua de Inviere, intr-o dimineata ploioasa de sfarsit de Mai. Se mai spune ca pe la ora 10.00, atunci cand luam eu primele guri de aer, a iesit si soarele, iar cerul s-a inseninat brusc.

Eh, asta imi povestea mama acum cativa ani si imi mai spunea si ca toata lumea din spital o felicita ca a nascut o fetita “frumoasa, cu gropita in barba, care va fi, cu siguranta, foarte norocoasa”. Ce ma mai bucuram cand o auzeam spunandu-mi toate lucrurile astea... Atunci o credeam, caci detineam naivitatea unui copil de12-13 ani. Acum, la cei aproape 26 nu mai cred o iota. Bine, stiu ca am o gropita in barba (de care nu sunt mandra deloc), insa partea aia cu norocul e doar un bullshit gogonat. Plus ca nici frumoasa nu ma cred...

Timp de 26 de ani am tot sperat ca va ajunge si la mine (norocul, ofc). Imi ziceam ca “asta nu a fost un an bun”, dar urmatorul cu siguranta va fi “my lucky one”. Si asa mai trecea inca unul si inca unul si inca unul si tot asa… pana am ajuns sa nu mai cred ca se va indrepta nimic. Pur si simplu sunt o persoana ghinionista. Ghinionista pe toate planurile si in toate modurile. Ghinionista in tot ce doresc, in tot ce intreprind, in tot ce imi propun, in tot ce vreau, in tot ce sper.

Am incercat sa-mi fac morocul cu mana mea. E o vorba parca, una care spune ca “norocul si-l face omul cu mana lui”. Si am incercat si varianta asta, zau! Am zis sa nu mai las lucrurile sa vina de la sine, ci sa incerc sa-mi schimb singura destinul. Intrezarisem eu un licar de lumina ce promitea sa-mi coloreze viata si sa-mi arate ce inseamna cu adevarat fericirea. Am dat totul la o parte si am urmat scanteia, care insa s-a stins brusc, lasandu-ma intr-un intuneric total, fara sprijinul pe care il indepartasem, fara instructiuni de resuscitare a unui creier bulversat si fara indicii care sa-mi arate drumul spre inapoi.

Dupa ce m-am obisnuit cat de cat cu intunericul acela ciudat, am incercat sa evit sa mai cred in luminite promitatoare si sa urmez calea mai simpla spre fericire, sa o caut in lucruri mai marunte. Asa m-am trezit plina de speranta in fata obtinerii unui lucru pe care mi-l doream cu ardoare inca de acum 5 ani. Cand totul parea ca se aranjeaza, mi s-a spus direct, fara ocolisuri: “Bai fato, baga-ti mintile in cap! N-ai sa obtii ceea ce vrei, nu vezi ca nu se poate? Viata e cam grea acum, nu ne permitem ce-ti doresti tu!”. Din nou, acelasi intuneric.

Apoi, purtata de valul opac, am ajuns in fata unor oameni pe care-i torturez cu indiferenta si nepasarea mea, oameni pe care ar trebui sa-i respect si sa-i ador, dar pe care nu fac altceva decat sa-i chinui. Stiu ca la un moment dat se vor satura si ma vor lasa si ei in acelasi intuneric terifiant. Stiu ca asa va fi pentru ca eu, “eu sunt o persoana ghinionista” (sau, mai bine zis, eu sunt o persoana SI MAI ghinionista)… ghimionista pe toate planurile.

Un Paste (ne)fericit!

2010-04-06T14:22:00.005+03:00

Cu o zi inainte de cea mai mai mare sarbatoare a crestinilor mi s-a urat de catre toate cunostintele “Un Paste fericit!” si chiar am crezut ca asa o sa si fie. Gresit!

Dar sa incepem cu inceputul. Dupa ce renunt la obisnuita plecare la bunicii mei aflu ca nici prietenii care ma invitasera la ei nu mai raman acasa. Nervii si planurile date peste cap cer solutii disperate. Deci ce ramene de facut? Ma duc neinvitata la alti prieteni din Rosiorii de Vede. Cu tot curajul de care sunt in stare apelez la BUBU pe care o implor sa ma duca si sa ma aduca din vacanta mea, desi stiu ca este intr-o stare deplorabila.

O conduc grijuliu, nu o supar tot drumul, o laud cand porneste la a mia cheie, o felicit cand nu se opreste brusc si o mangai de cate ori pot. Ajung in siguranta in Rosiori, ma lovesc de niste fetze plictisite ce parca transmiteau “da voi ce naiba cautati aici?”, dau sa plec, ma lovesc de impotrivire, deci ramn… Proasta miscare.

A doua zi, Pastele. O zi frumoasa cu soare si aer placut. Imi spun ca nu mai are sens sa stresez lumea si dau sa plec. Mii de chei date la automat, mii de nervi, BUBU se impotriveste. Nu vrea sa porneasca si pace. Parca vroia sa-mi transmita ceva dar eu nu ma las. Stiu cum o pot forta: bujiile pe aragaz, le incing bine, le sterg frumos, le introduc fierbinti in orificii si reusesc sa o trezesc la viata.

Hotarata sa nu ratez aceasta zi frumoasa, in drum spre Bucuresti imi fac planuri de refacere a vacantei. Muzica buna, companie placuta, vreme superba… miros ciudat, un “trosc” asurzitor, o pedala de ambreiaj blocata, niste fum dens iese de sub capota. Frana! motorul se opreste singur. In fata, un semn ce indica ALEXANDRIA.

Chemam intariri, cineva trebuie sa ne tracteze de acolo. I really need to get to Bucharest! Gresit din nou! Intaririle noastre aveau planuri de gratar, la padure. Ne lasa de izbeliste in Alexandria nu inainte de a ne informa in ce directie e gara. Incerc sa ma calmez, nu-mi reuseste pe deplin, ajung la gara, pe usa principala, din fata scria “Intrarea pe la usa din fata”. Ma uit mai bine, sus scrie clar: Gara Alexandria. Deci sunt in fata garii… banuiesc. Ocolesc cladirea, trec pe langa alte trei usi, a patra e deschisa. Intru, cateva randuri de scaune de o parte si de alta a peretilor, o incapere de 5 metri patrati si doua ghisee. Unul inchis, iar in celalalt doarme o duduie blonda si tare sictirita. O trezesc si ii cer bilete pentru primul tren spre Bucuresti.

- Nu stiu domnisoara, eu sunt de Zimnicea.
- Nu doamna, suntem in Alexandria si eu vreau sa ajung la Bucuresti.
- Deci eu sunt de Zimnicea, ce nu intelegeti? Nu stiu ce tren ajunge la Bucuresti.
- Doamna, sa mai incercam o data: vreau sa ajung din aceasta gara, cu un tren, la Bucuresti. Cum fac asta?
- Nu stiu! Eu nu stiu, intrebati la colega.
- Doamna, biroul colegei este inchis! (vedea si ea asta, ca stateau fata in fata – tampita!).
- Atunci asteptati-o sa vina.
- Si cand vine?
- La 5 juma’
- Huh??? Pai e 12.00!!!.... (injuraturile nu le mai notam)

Ies nervoasa din gara, pe peron vad doi cetateni (romani get-beget) turmentati bine, dar imbracati in uniforme CFR.

- Nu va suparati, zic. Vreau sa ajung si eu la Bucuresti. Cu primul tren. Cand soseste in gara?
- Poate la Zimnicea domnisoara. (Deci astia s-au tacanit cu totii)
- Nu, nu, la Bucuresti. Bu-cu-resti.
- Domnisoara, da dumeavoastra nu sunteti din Romania? N-ati mai mers niciodata cu trenul?
- Asa ceva nu se poate. Explicati-mi ca nu inteleg. Cum dracu ajung din gara asta nenorocita la Bucuresti. Si nu, n-am mai mers cu trenul… pana acu 30 de minute am avut masina.
- Pai luati trenul asta de la peron pana in Rosiori si apoi spre Bucuresti. (trenul era de fapt o locomotiva cu un vagon). Este un tren pt angajati da poate va ia si pe voi.
- Poate?

Stupoare, draci si… injuraturi. Ce zi de Pasti, ce sa fim mai buni si mai intelegatori?? Nuuu. Am injurat tara asta, cu transportul ei si cu locuitorii ei pana am obosit. Racorita, m-am intors la cei doi romani autentici care stiu sa mearga cu trenul.

- Auziti, da Maxi-Taxi spre Bu-cu-resti, avem?
- Ha! Auzi la ea, Maxi-Taxi azi, in ziua de Pasti. Ha Ha Ha. N-avem azi.

Injur din nou si plec din gara. Apelam la ultima varianta, “suna niste prieteni” (altii decat cei plecati la gratar). Astfel aflu ca: unii au telefoanele inchise, altii sunt deja aburiti de alcool si gratare, altii fara benzina… in sfarsit vine salvarea. Andreea si sora ei isi vor intrerupe masa luata in familie pentru a veni sa ma adune de pe meleagurile frumoasei noastre patrii.

Punct de intalnire: intrarea in Alexandria, langa o mini-groapa de gunoi, in imediata vecinatate a soselei intens circulate. Cu o cutie de bere in mana, cu multi nervi la purtator, cu ceva mai putini prieteni si cu multa vointa ma asez pe un petic de iarba situat intre groapa de gunoi si sosea si astept masina ce va urma sa ma duca acasa. Dupa cateva ore de asteptare ajung spre inserat si acasa.

BUBU si-a dat duhul in ziua de Pasti si ma bucur sincer pentru ea. Stiu ca va ajunge in Rai, pentru ca daca mori in aceasta zi ti se iarta toate pacatele. Chiar si cel ca m-a lasat sa-mi petrec intreaga zi de Pasti la 100 de km de Bucuresti, langa o groapa de gunoi…

D-asta nu suportam sa ma spal pe cap cand eram mica

2010-03-22T16:35:00.003+02:00

E jocul tau

2010-03-08T17:26:00.001+02:00

Parcurg tiptil cu pasi marunti drumul spre inapoi si ma pierd incercand sa inteleg ce inseamna inainte. Adun in gand amintiri ce vin cu intrebari nedeslusite si imagini ravasite printre raze de soare si cladiri masive dintr-un oras prea plin, prea agitat.

In inertia vietii, ma las purtata pe valuri de iluzii si ma imbat cu mirosul sumbru de nou. Ma pierd in lumina palida a unei incaperi enorme si uit sa apas pe tasta de silent. Albastru. Atat recunosc: albastrul senin si literele negre impregnate in inima culorii.

Pe usa masiva din lemn ciocolatiu imi face in ciuda expresia “Va mai asteptam”. Prea tarziu. Acum chiar e prea tarziu sa numeri in gand clipele apuse si stranse in sertarul prafuit de vreme.

In jocul fulgilor impinsi de vantul puternic imi fac loc si eu. Imi trimit gandurile albe sa zburde alaturi de ei, ma prefac fericita si alerg fara directie. Cat de departe ma vei purta in jocul acesta perfect? Am rabdare… poate voi afla.

… sau poate doar parcurg drumul spre inainte incercand sa inteleg ce-a vrut sa insemne inapoi.

Eu si "adorabila" iarna

2010-02-17T17:39:00.009+02:00

Nu se mai poate! Vreau sa fac incantatii, vreau sa fac o vraja, un blestem, ceva, orice: trebuie sa se termine mai repede cu iarna asta ce pare ca a inceput de o eternitate.

In cateva luni de sezon rece si alb si inghetat si friguros si insuportabil am invatat, de voie de nevoie, sa practic diverse sporturi de iarna. La ce ma refer? Iata:

1. Patinaj artistic pe trotuar: Ok, am fost la patinoar, am invatat sa patinez cu un instructor profesionist si bine am facut. Ieri dimineata, desi inarmata cu bocancii pe care i-am purtat mai mult decat mi-as fi dorit, am pasit somnoroasa pe trotuar. M-am trezit instantaneu cand mi-am dat seama ca desi paseam inainte, picioarele mele o luau lateral. Gata cu tinutul mainilor in buzunare, acum le foloseam pe post de aripi pentru mentinerea pozitiei in plan vertical, gata cu mersul relaxat, acum imi incordam toti muschii pentru a-mi mentine directia si marea bucurie venea din partea gecii bufante: daca e sa cad, macar sa-mi mai amortizeze socul. N-am cazut, dar nici mult nu mai aveam. Multumesc Mars Romania, multumesc doamnei instructor.

2. Lupte cu nametii: Acum am la picioare niste muschi de invidiat. Am mers atat de mult pe jos, prin troiene inalte cat un autoturism, pe alei nedeszapezite parca de ani de zile, pe stradute blocate de maldare de zapada, incat nici cel mai de soi fitness din cea mai de fitze sala din Bucuresti nu m-ar fi adus la asemenea rezultate. Multumesc ninsorii ca uite asa mai fac si eu miscare.

3. Slalom printre balti: Eh, iar daca zapada si inghetul nu erau suficiente, la noi iarna mai si ploua… torential!?! O ploaie, putina zapada topita = ingredientele potopului biblic. Balti, baltute, balticele, baltoaie, lacuri si rauri, toate se gasesc incepand din fata blocului si pana la orice destinatie as avea. Asadar, iarna asta mi-am dezvoltat si mobilitatea. Acum ma strecor cu foarte multa indemanare printre orice obstacole as intalni in cale. Multumesc primarilor, multumesc canalizarilor infundate.

Pentru ca mai sunt cateva sporturi recomandate pe o asemenea vreme pe care inca nu le-am experimentat - numaratul banilor si facutul copiilor, trebuie sa ma mobilizez caci vreau sa inchei cum se cuvine sezonul. Rapid, ca cica de maine vine primavara… la dracu! si eu iau banii abia in martie…

Pentru ca…

2010-02-08T17:36:00.007+02:00

De ce eu, de ce mie, de ce asa… Urasc intrebarea asta si urasc faptul ca nu am intotdeauna pregatit un “pentru ca”. Nu am curajul sa abordez persoanele care detin “pentru ca”-ul meu si ma multumesc mereu sa raspund la marele DE CE prin banalul “poate”.

Asadar, de ce mi se intampla mie? Pentru ca mi-am dorit? Pentru ca am cautat? Pentru ca am indraznit? Pentru ca am incercat? Pentru ca am sperat? Neah, poate doar asa a fost sa fie!

De ce am acceptat minciuni? Pentru ca imi placea ce auzeam? Pentru ca eram mintita frumos? Pentru ca nu auzeam ce spuneai? Pentru ca am avut incredere? Neah, poate doar asa a fost sa fie.

De ce eu? Pentru ca eram in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit? Pentru ca paream neajutorata? Pentru ca m-am nascut prea devreme sau prea tarziu? Pentru ca nu mai era altcineva prin preajma? Neah, poate doar asa a fost sa fie.

Deci: De ce eu? De ce mie? De ce asa? Simplu: pentru ca poate asa a fost sa fie!

Da. Deci am patinat!

2010-01-25T15:11:00.008+02:00

M-am saturat de frig, de iarna si de zapada anul asta cum nu m-am saturat in ultimii 5 ani. Nu credeam sa mai descopar vreun farmec al iernii, caci in fiecare zi nu fac altceva decat sa-mi doresc sa vina cat mai repede primavara. Dar minunea s-a intamplat. Primesc o invitatie din partea ele.ro la patinoar. Gratuit, cu instructor personal… fetele s-au inghesuit sa se inscrie pe lista, eu m-am facut mica intr-un colt gandindu-ma ca nu o sa ma urc in veci pe niste lamele subtiri care aluneca pe gheata.

Deci refuz. In ultimul moment, o colega anunta ca nu mai poate ajunge, asa ca ramane un loc liber ce trebuie ocupat… de mine. Bine, merg dar nu patinez! Categoric nu!

Primirea la eveniment se face cu multa ciocolata Mars si diverse sortimente de ceai. Dragut si frumos. Patinoarul ala ma sperie in continuare… Nu trece mult timp si ma trezesc luata pe sus de doua dintre colegele mele: “Incalta-te acum cu patinele, trebuie sa incerci!”. Degeaba protestez, degeaba ma agit, degeaba. Nu stiu cum si cand dar ma trezesc pe gheata incaltata cu niste chestii de plastic ce au atasate pe talpa lamelele alea cretine de metal. Ma infig precum Kyri (pisica mea) cu ghearele in balustrada de lemn si incep sa urlu sa ma scoata cineva de acolo.

Instructoarea imi citeste crisparea pe fatza si ma abordeaza in cel mai "delicat" mod posibil: “Da drumul gardului si vino spe mine!” Ma intorc speriata: “Eu??” Tzipa din nou: “Hai, spre mine, acum!” Toata lumea se opreste si se uita spre noi. “Trebuie sa ma misc de aici, nu suport sa fiu in centrul atentiei!” Si cam atat mi-a trebuit: mi-am dat seama ca pot patina, mi-am dat seama ca imi si place sa fac asta. 2 ore am patinat incontinuu, am si cazut (foarte gratios) in aplauzele colegilor (cica asa se invata patinajul: cazand), iar restul a fost poveste… in concluzie, e foarte frumos la patinoar :)

P.S. Am un voucher pentru 7 intrari gratuite, patinele gratuit… abia astept sa merg din nou. ;) Pot lua pe oricine cu mine (tot gratuit)… doritori???

Un colt de strada

2010-01-11T11:15:00.004+02:00

Viata are prostul obicei de a ne purta pe drumuri intortocheate si de a ne face sa dam valoare unor lucruri care, pana intr-un anumit moment, ni se pareau banale.

De fapt, n-am inteles exact cine da valoare lucrurilor: Viata sau noi? Noi sau persoanele care ne sunt alaturi in anumite momente? Si cand spun momente, ma refer la acele clipe cand esti fericit pana la cel mai mic detaliu, cand orice gest al tau degaja veselie, cand viata parca iti surade in fiecare secunda…

N-am mai trecut de ceva timp pe straduta aceea plina de gropi. Am crezut ca uitasem gardul maroniu cu miros de ulei ars si teava galbena ce tinea loc de suport pentru un pachet de tigari de cele mai multe ori gol.

Am revazut locul…fara sa vreau, emotiile s-au instalat. De fapt, nu cred ca erau emotii, ci mai degraba o nostalgie seaca, parca fara fundament. Locul parea trist, desenat in colori sterse, lipsit de orice semnificatie. Rotile masinii vroiau parca sa vireze brusc la stanga. Ea stia ca acolo trebuie sa se odihneasca pret de cateva minute, in mirosul de ulei ars si la umbra nucului inverzit ce isi intindea crengile mult deasupra gardului ca un acoperis gigantic. Mi-am incordat mainile pe volan si am luptat cu tendinta ei:

- Nu, nu mai oprim aici! Tu nu mai ai nevoie de umbra, nu vezi ca suntem in mijlocul iernii?? Iar eu, eu nu mai am nevoie de acest loc… ii lipsesc unele parti, nu mai e acelasi.

Si n-am mai oprit. De fapt, nu cred ca voi mai opri vreodata, doar am incetinit… am incetinit, am privit si am simtit nostalgia unor clipe trecute, atat!

Tot n-am aflat cine sau ce da semnificatii puternice unor lucruri banale…

Top 10 pe 2010

2010-01-04T17:19:00.013+02:00

Planuri, planuri, planuri… cine nu-si doreste un an mai bun, mai prosper si mai frumos decat precedentul? Cu totii, desigur!

Pana acum nu puneam mare pret pe trecerea dintr-un an in altul, insa pentru ca am avut un 2009 ingrozitor, vreau, incerc si sper din tot sufletul ca 2010 sa-mi aduca ALTCEVA. Si, ca sa ma asigur ca lucrurile vor merge ca pe roate acum, pun pe lista 10 dintre cele mai importante “chestii” pe care trebuie sa le urmez cu strictete.

Asadar, in 2010 trebuie:

1. Sa fiu mai atenta. M-am saturat sa-mi spuna toata lumea cat sunt de imprastiata. Zilele astea imi iau o agenda, ma concentrez mai mult si incerc sa nu mai uit lucrurile importante;

2. Sa fiu mai calma si mai nepasatoare. M-am saturat sa ma cert, sa ma enervez… anul asta voi fi calma;

3. Sa invat sa iubesc pe cine merita. Nici acum nu-mi vine sa cred ca oamenii pe care i-am alungat de langa mine sunt cei ce mi-au intins o mana de ajutor exact in clipele cele mai grele;

4. Sa nu mai fiu naiva. Promit sa nu mai am o asa mare incredere in oameni. De acum inainte o sa-mi iubesc mai mult pisica;

5. Sa ma distrez mai mult. Gata cu lenevitul in fata televizorului! Vreau sa ma distrez mai mult, vreau sa simt ca traiesc la intensitate maxima fiecare clipa a vietii.

6. Sa imi fac timp pentru citit. Am multe carti ce asteapta cuminti in biblioteca sa fie citite. Anul asta trebuie sa-mi fac timp pentru ele;

7. Sa stau o saptamana intreaga la mare. Da, in 2009 n-am vazut marea. Anul asta vreau sa-mi petrec o saptamana intreaga tolanita pe nisip, la soare langa multe cutii cu bere;

8. Mai vreau cateva zile la Golomos. Ca tot veni vorba de vacanta, cel putin un week-end trebuie sa mi-l petrec la cabana dintre munti, acolo unde nu exista curent electric si nici semnal la telefon... relaxare totala!

9. Sa ma fac bruneta. Dap, poate o sa regret, poate nu, nu stiu, cert e ca mi s-a pus pata: anul asta schimbare radicala de look;

10. Sa uit definitiv anul 2009. De fapt, asta cred ca este cea mai importanta “chestie”. Nu-i asa ca dupa 2008 a venit direct 2010? Anul 2009 va fi inlaturat definitiv din mintea mea, dar si din calendar.

Simona, Andreea??? Fetelor, voi ce planuri aveti pe noul an? Astept cate un Top 10 si din partea voastra.

Mos Craciun nu e acasa

2009-12-30T14:10:00.001+02:00

N-am scris nimic pana acum despre sarbatoarea ce tocmai a trecut pe langa noi pentru ca m-am umplut pana la saturatie de beteala, beculete, colinde, cumparaturi, mancare si dulciuri, dar mai ales de persoane vesele si fericite, care au uitat cu totul de marile probleme ale vietii pentru a se bucura din plin de Craciun.

N-am nimic cu aceasta zi, insa adevaratele traditii s-au pierdut pe drum, iar acum totul a devenit un soi de destrabalare in masa, o agitatie fara rost, un peisaj mult prea colorat, o nebunie dusa la extrem.

Dar acum vroiam sa vorbesc despre personajul principal al acestei euforii de moment, despre celebrul si batranul Mos Craciun (nu stiu de ce-l mai fac batran, caci am vazut cateva filme in care “mosul” arata ca scos din revistele de moda, asudat, bronzat si plinde muschi… eh). Dar sa nu pierdem esenta. El, mosul ala batran cu barba alba si burta proeminenta, MINTE. Zau ca minte! Mie mi-a promis ceva si nu s-a tinut de cuvant. Am trecut peste asta, nu e primul. Dar mai are cateva defecte. Nu face minuni. Nu stiu cine, el sau spiritul Craciunului ar trebui sa faca minuni, asa imi spunea mie bunica. Neadevarat! Minunea pe care o asteptam eu nu s-a petrecut.

Iar acum, dupa ce viscolul a trecut, dupa ce seara-minune e deja istorie, mosul asta nu s-a intors inca acasa. Ma gandesc ca el a plecat cu sania pregatita de iarna prin lume, iar acum l-a surprins caldura pe drum si sania nu mai are pe ce aluneca. Sau poate s-a oprit la vreun “birt” sa bea o dusca alaturi de sosiile lui mai tinere si mai musculoase, sa le mai explice cum sta treaba cu intratul pe horn. Ori… poate si-a gasit o consoarta, o craciunita tanara cu fusta rosie si scurta de o palma care sta cu el doar pentru bani. Pentru alte necesitati ala tinerei consoarte exista Rudolf.

Deci daca il vedeti pe mosul ala burtos, va rog eu mult sa-l trimiteti acasa. Vreau sa ma asigur ca va fi bine incuiat in camera lui calduroasa si nu va mai parasi domiciliul pana la anul, vreau sa ma asigur ca nu ma voi mai impiedica de el la orice colt de strada, ca nu-mi va mai strica noptile cu peliculele sale siropoase si ca nu ma va mai face sa-mi doresc minuni care n-or sa se intample niciodata.

Don’t do this at home

2009-12-21T22:01:00.003+02:00

Aschia nu sare departe de trunchi.

Vroiam sa va povestesc prin ce situatii penibile mai trec eu din cand in cand, asa ca sa nu uit sa mai zambesc de maldarul de prostie ce zace in capsorul asta de-l tin pe umeri. Si amuzandu-ma de cele ce tocmai le pateam, mi-am amintit ca nu sunt singura penibila din familie. Mai am o mama. Si un tata, culmea.

Sa incepem cu mama:
Asta-vara se duce la tara, la bunica. Maia, femeie batrana, face colectie de diverse recipiente de plastic de la toate produsele cosmetice pe care i le ducem noi. Se pare ca avea nevoie de sticla de la detergentul de vase, nu stiu exact la ce ii folosea, insa trebuia sa scape de continut pentru a folosi sticla. Asadar, cauta prin rezerva ei de sticlute, gaseste una de sampon, varsa acolo continutul din sticla cu detergent de vase si pune “noua” sticla de sampon la loc de cinste, in “vitrina din odaie”.
Mama, dupa o zi de munca la camp, se hotaraste sa-si faca o baie cu vreo ora inainte de plecarea spre Bucuresti. Stia ca are sampon, deci l-a folosit cu incredere. Dupa baie, se plange bunicii ca samponul ala nu prea face spuma, ar trebui aruncat ca poate i-a expirat termenul de valabilitate. Reactia bunicii nu a intarziat sa apara: “Vai mama, cum sa-l arunci, ca ala nu e sampon, e detergentul de vase de mi l-ai adus tu anul trecut. Mi-a trebuit sticla!” Parul mamei arata foarte… cret si ciudat, la fel si fata ei nervoasa. Pana la Bucuresti a venit cu trenul si cu o palarie cumparata din targ pe cap. Deci nu folositi detergent de vase daca ramaneti fara sampon. Rezultatele sunt dezastruoase.

Acum tata:
Saracul, el barbat intre doua femei care isi insira prin toata baia diverse creme, sampoane, geluri si alte astfel de produse total inutile in conceptia lui. Cum spuneam, baia mea e plina de diverse sticlute, cu diverse continuturi. Iar tata, om incurcat de aceasta diversitate, in timp ce isi facea un dus revigorant aplica pe par un sampon cu miros de capsune. Si pentru ca mirosea atat de frumos si facea o asa de multa spuma, il foloseste si pentru corp. Iese din baie imprastiind o mireasma imbatatoare de capsune. Tresar din fotoliu si-l intreb nedumerita de cand a inceput sa-si faca bai aromate cu spumat de baie. Saracul… nu vreti sa stiti ce fata a facut, tot ce a putut spune a fost: care e samponul ca tre’ sa ma spal iar…

Si aschia:
Eu… eu pot multe si de cele mai multe ori pot sa ma fac de ras. De data asta am ras singura. Imi cumpar un set de produse cosmetice scumpe. Un gel de dus si o crema de corp. Aceeasi sticla, aceeasi culoare, singura diferenta este ca se desfac diferit. Stiti voi, seamana cu samponul si balsamul. Unul sta in picioare, celalalt in cap. Deci intru sub dus, las cateva secunde apa sa ma incalzeasca, intind mana, apuc una dintre minunatele sticlute, torn in palma continutul si il aplic prin miscari circulare pe fata. Miscarile mele circulare s-au blocat, caci mainile mele mi se lipisera de fata. Spuma ioc. Ma ce dracu de gel de dus e asta??? Citesc pe sticla: “Nourishing Moisture – Beauty Body Milk”!!! Grozav, acum sunt unsuroasa si lipiciasa… doamne cat de greu se curata crema de corp de pe pielea umeda… deci: Don’t do this at home.

Accepta ca sa poti uita!

2009-12-01T12:26:00.002+02:00

Sunt momente in trecutul nostru care persista si continua sa existe si sa traiasca impreuna cu noi. Amintiri de care am vrea sa scapam cu orice chip nu ne dau pace si promit sa ne urmareasca mereu. Cateodata ne fac bine, dar de cele mai multe ori ne provoaca sa ramanem blocati intr-un trecut mult prea indepartat, intr-un timp ce nu va fi nicicand reversibil. Si atunci de ce nu uitam?

Uitarea ar fi antidotul perfect pentru a scapa de imaginile chinuitoare din trecut. Dar nu uitam ceea ce vrem. Paradoxal, desi memoria omului este selectiva, ea alege sa retina ceea ce noi ne dorim cel mai mult sa dispara si invers. Spun asta pentru ca, de cand ma stiu, mi s-a spus ca sunt o persoana imprastiata, ca intr-o buna zi o sa-mi pierd si capul (impreuna cu portofelul, cheile, banii, actele de la masina si altele). Deci pot sa uit. Sunt chiar buna la asta. Atunci de ce nu uit si ceea ce-mi propun sa uit?

Imi spunea cineva ca este important sa invat sa traiesc acceptand trecutul si ca orice efort de a-l face sa dispara este zadarnic. Zicea ca numai atunci cand voi invata sa il accept voi incepe, probabil sa-l si uit. Sau sa-l accept ca pe un trecut si atat. Naiba stie...

Pitzipoanca de Mall

2009-11-17T19:07:00.014+02:00

Este deja un fapt dovedit: pitzipoancele si cocalarii ne-au inconjurat, ne domina, sunt la fiecare colt de strada, in spatele fiecarui calculator, in mijloacele de transport in comun sau in masini luxoase… Mai nou, invadeaza si cladirile de birouri, ne devin colegi sau colege, oameni pe care trebuie sa-i respectam, din principiu. Mai grav este ca principiul “respecta-ti colegii” se bate cap in cap cu principiul “evita pitzipoancele”.

Acum sa va spun cate ceva despre colega mea, Pitzipoanca de Mall. Si scriu cu litera mare pentru ca Ea este cineva, nu este o pitzi oarecare, ci este cea mai cea dintre toate cele.

Pitzipoanca mea are 1,90 m, poarta tocuri de 10 cm, merge cu bustul (adica tzatzele) impins bine in fatza, cu fesele (adica fundul) bine impinse in directia opusa, cu bratele falfaind delicat in jurul coapselor si defileaza asa (la propriu) prin birou, de la usa la geam, de la geam la usa de patru-cinci ori pe zi.

Eh, cu defilarea m-am obisnuit, incerc sa o ignor, incerc sa ma abtin sa o intreb de ce se chinuie sa mearga asa, problema cea mai grava apare cand deschide gura si da grai gandurilor ei blonde desi, paradoxal, este bruneta!

Astazi m-a amuzat teribil. Si pentru ca am ras pe saturate, am hotarat sa va amuz si pe voi! Iata o discutie intre “tipul din Berceni” (singurul baiat din biroul nostru) si Pitzipoanca de Mall:

tipul din Berceni: - … da ma, dar voi ajungeti imediat cu masinile persoanle, eu merg cu transportul in comun in fiecare zi, e normal sa intarzii!

Pitzipoanca de Mall: - Vai, da ce te vaiti asa, tu stii cata treaba am eu in fiecare zi?

tipul din Berceni: - Cata treaba?!?!

Pitzipoanca de Mall: - Pai dimineata vin la munca, apoi mai merg la facultate la doua-trei cursuri (hai fato… asa multe??si da, gagica e studenta la drept, evident!), apoi merg la sala (dap, asta e o treaba importanta), apoi merg in Mall (oki, acu m-ai dat pe spate! In fiecare zi???)

tipul din Berceni: - Da tu mergi in Mall in fiecare zi? Ce draq faci acolo?

Pitzipoanca de Mall: Shopping! (ofc, o pitzi nu e pitzi destul daca nu e si fudula)

tipul din Berceni, foarte calm si serios: Faci shopping in fiecare zi?!

Pitzipoanca de Mall: A, nu! Cateodata mai beau si o cafea (e, la draq! Asta e o treaba chiar foarte importanta, te intelegem!)

tipul din Berceni: Da’ in Mall sunt numai tarani, mie asa mi se pare.

Pitzipoanca de Mall: E na, eu merg mereu! (no comment!)

Si asa, in incheiere, Pitzi a mea ii sugera colegului din Berceni: - Hai sa schimbam draq locul asta de munca-ca o sa ajungem dobitoci, ni se atrofiaza “creierele”! Of, draga mea, nu stiu cat de atrofiat este creierul tau, dar cert este ca mie mi-e foarte frica pentru al meu – doar tre’ sa te suport in fiecare zi!

Everlasting love - cel putin pentru mine

2009-11-07T12:40:00.003+02:00

Nu sunt o experta intr-ale criticii sau intr-ale concertelor. Recunosc, n-am fost pana acum la niciun concert, nu sunt o fana inraita a niciunui artist, adica nu intr-atat de inraita incat sa dau cateva milioane de lei pe un bilet pentru a asculta cateva zeci de minute de muzica.

Si pentru ca am aflat de concertul Sandrei, cel de ieri seara, am hotarat sa agit putin apele, sa fac o mica scena, sa ma plang la cine trebuie, poate – poate fac si eu rost de o invitatie… moca. Si am reusit! Vineri seara aveam doua invitatii pe birou, doua bilete la primul concert din viata mea, la Sandra!

Pe Sandra o ascult de cand ma stiu. Melodiile ei n-au lipsit niciodata din playlist-urile mele, fie ele pe casete audio, CD-uri, mp-3 sau direct in Winamp. Incantarea era cu atat mai mare cu cat nu am crezut niciodata ca voi ajunge atat de aproape de o vedeta de rangul ei, desi vremea in care ea atingea culmile succesului s-a stins de foarte mult timp.

Inarmata cu multa nerabdare, mi-am facut greu loc printre negriciosii de la intrare care iti vindeau bilete cu forta, am pasit entuziasmata in holul Salii Palatului, am dat 5 lei pe o sticla de Nestea de 0,5 l (evident, doar suntem in Romania), am primit un trandafir rosu de la o domnisoara draguta, am urcat sute de trepte in cautarea locului pe care-l detineam si am asteptat cuminte inceperea concertului.

In deschidere, Francesco Napoli, un italian energic si agitat a intretinut atmosfera prin cateva cantece reusite, dar mai ales prin deschiderea fata de public si fata de “femeile din Romania”. Dupa ce a coborat de pe scena, a sarutat o parte din “tinerele talente” din public, a preluat initiativa si a invitat apoi pe scena cele mai blonde fete din sala pe care le-a pus sa cante o data cu el. Concertul a luat brusc o intorsatura de circ, blondele noastre tremurau ca varga in lumina reflectoarelor si chiar au incercat sa cante cateva versuri in microfon, insa nu au reusit decat sa provoace hohote de ras isteric din partea miilor de spectatori din sala.

Cand aveam impresia ca Francesco nu mai vrea sa iasa de pe scena, cand concertul (sau circul) lui se lugea deja de peste 1 ora si jumatate, cand incepusem sa ma plictisesc, reuseste sa iasa din sala impins mai mult sau ma putin de public si toata lumea incepe sa aplaude in asteptarea Sandrei. Si spectatorii aplaudau, aplaudau… dar Sandra intarzia sa apara. In sfarsit si-a facut aparitia exact in momentul inceperii fluieraturilor si huiduielilor.

Prima melodie abordata, evident, Maria Magdalena! Publicul a inceput sa cante o data cu ea, cateva secunde n-am mai auzit melodia pentru ca incercam sa o privesc in detaliu si pentru ca eram socata de schimbarea ei. Din pacate, semnele batranetii lasa urme adanci pe fiecare dintre noi, vedete sau oameni normali, iar Sandra nu a ramas acum decat o umbra a ceea ce a fost in trecut. Imbatranita din toate punctele de vedere, imbracata cel putin ciudat pentru varsta pe care o are acum, a incercat sa se ridice la inaltimea asteptarilor publicului, insa acest lucru nu i-a reusit aproape deloc.
Dupa alte doua, trei melodii devenise evident faptul ca nu canta live, iar peste 40 de minute deja se pregatea sa se retraga.

Un concert nu prea reusit, o artista care clar nu mai poate fi ce a fost, aplauze, multumiri din partea ei, dezamagire din partea publicului… o seara placuta pentru mine, ca deh, primul concert la care am asistat, deci trebuie sa raman cu o amintire cat de cat placuta. Important este ca nu mi-am schimbat parerea despre Sandra, ii apreciez in continuare vocea si muzica, indiferent de anii ce au trecut peste chipul ei. Nu vreau sa o critic, nu vreau sa ma aflu printre cei ce ii cer sa se retraga, eu inca o indragesc si inca ascult cu placere muzica ei.

Cu bune si cu rele, Sandra – Everlasting love:

Stiam eu ca nu m-ai uitat!

2009-10-20T20:46:00.002+03:00

Disparusei. Pur si simplu disparusei. Departe, foarte departe de orizontul meu. Chiar am crezut ca m-ai uitat definitv, ca ai uitat cat de important esti pentru mine. Credeam ca n-o sa ne mai vedem decat peste cateva luni…

Iar de cand ai disparut eu am intrat intr-o stare de amorteala teribila. Nimeni nu ma credea cand le spuneam ca este din cauza ta. Dar tu stii asta. Tu stii pentru ca ai fost mereu langa mine dinineata, m-ai trezit de atatea ori din somn cu mangaieri fierbinti si soapte doar de noi auzite. Acum imi pare rau ca te goneam cu atata brutalitate, regret ca nu te-am pretuit atunci cand ma copleseai cu atentia ta, dar e deja tarziu.

Tu ti-ai pierdut din forta, eu mi-am pierdut din voiosie. Insa astazi am zambit din nou. Dupa atata timp, am zambit din nou. Nu m-ai uitat! Stiam eu ca nu m-ai uitat!

Ultimele zile au lasat urme adanci pe geamul ce ne desparte, urme de lacrimi izvorate din ochii norilor intunecati. Probabil si ei sufereau ca si mine, tot dupa tine. Probabil ca vroiau sa simta si ei respiratia ta calda pe pleoape. Dar n-ai venit. Iar ei au plans. Eu doar am amortit.

Si urmele acelea, urmele lacrimilor au disparut ca prin farmec in clipa cand privirile noastre s-au intalnit. Ranile de pe geam si cele din sufletul meu s-au vindecat intr-o secunda. Exact in secunda in care am realizat ca nu m-ai uitat.

Iti multumesc ca ai fost din nou langa mine si ca m-ai dezmierdat cu razele tale calde. Promit sa te astept in fiecare zi cu aceeasi nerabdare si mai promit sa nu mai amortesc. Vreau sa fiu mereu pregatita pentru urmatoarea noastra intalnire.

“Can we ask the sun to shine forever?”

Am un virus!

2009-10-13T20:53:00.006+03:00

Da, deci am un virus in calculator! Si ma enerveaza.

Stii tu ce e ala un virus? O chestie sacaietoare, mica, foarte mica, (mai mica decat o furnica :P) ce apare in sistemul tau si e gata sa ti-l dea peste cap. Asadar, oricati antivirusi ai instalat de-a lungul anilor in sistem, chestia asta mica vine si distruge tot.

E ciudat, zau! Un virus invizibil sa nenoroceasca un hard de cea mai buna calitate, protejat de un firewall impenetrabil (de fapt, nu e chiar impenetrabil, dar asa se credea a fi).

Deci micul virus vine prin fir. Ala de net. El e cam zapacit de felul lui, nu cauta un calculator anume, ci vine asa, “la nimereala” si hop! Nimereste in PC-ul tau cand nici nu te astepti.

Dupa cateva zile de tatonare a terenului, se instaleaza confortabil in windows si asteapta momentul oportum pentru inceperea actiunii de distrugere. De fapt, asteapta mai intai sa vada ce documente le consideri tu mai importante si mai vitale, pentru a incepe cu acelea, ca sa fie sigur ca te umple de nervi (= varianta umana a virusilor din IT).

Isi intinde tentaculele invizibile prin fiecare coltisor al hardului, se inmulteste singur (app: oare cum se inmultesc virusii astia? Fac sex si ei? Hmm… vom cerceta!) si nu se da batut pana nu castiga lupta cu intregul sistem.

Acum tu, persoana inteligenta, cauti solutii. Si le gasesti: ori schimbi antivirusul, ii dai o scanare “deep” si ii bagi in carantina pe nesuferitii virusi - varianta proasta ca tot iti raman in calculator si tot te vor mai stresa la un moment dat, sau instalezi un alt windows – varianta recomandata, caci asa stii cu siguranta ca i-ai nimicit.

Inca ma mai gandesc ce varianta sa adopt pentru a scapa de virusul meu. Imi recomanda cineva ceva? Poate un antivirus “performant” (macar cu 1% mai performant decat virusul)… nu de alta dar in scurt timp imi va distruge toate programele...

In vis…

2009-10-01T22:49:00.001+03:00

Pierduta pe malurile raului imaginar. Pierduta prin verdele deja ruginiu. Salcia uita sa mai planga cateva minute si adoarme molcoma in adierea vantului rece de toamna.

Nimeni nu scapa de anotimpuri, de soarta sau destin. Si eu si ea si voi, cu totii ne pierdem in abisul unui destin pe care incercam sa-l ghicim, dar uitam ca el este incert. Nu exista, el se construieste! Noi il construim!

Si visez… continui sa visez albastrul apei, verdele frunzelor, maroul pamantului, griul cerului… doi pasi ce nu ating firele de iarba ci pasesc moale deasupra covorului colorat de dedesubt. Uit de viitor. El nu exista in vis. In vis simt ca traiesc cu adevarat. Acolo peisajul e construit de mine, viitorul e construit de mine. Si e exact asa cum il vreau eu.

Rece, inghetata aproape, simt durerea frigului si inceputul iernii. Nu poti fii indiferenta la picaturile de apa de pe firele mici de iarba ce n-au apucat sa ajunga la maturitate.

Inca doi pasi, plutesc in continuare, abisul ramane, frigul ma cuprinde, culorile sunt din ce in ce mai sterse, orizontul din ce in ce mai aproape. Am amortit…

Trafic pietonal infernal

2009-09-21T18:21:00.004+03:00

Asa se intampla de cele mai multe ori. Te inveti cu narav. Te inveti cu un confort si apoi te trezesti la realitate – aia dura! Nu mai poti profita de confortul tau si trebuie sa infrunti situatiile asa cum sunt ele, singura, fara ajutor.

Asa am patit si eu azi. A trebuit sa infrunt traficul din Bucuresti, dar ala pietonal. Si am realizat ceva - unii pot spune ca sunt nebuna, insa prefer haosul din traficul rutier decat pe cel pietonal.

Deci totul incepe cam asa: Te trezesti pe la 6.30 si deschizi geamul. Mare greseala! In septembrie, dimineata sunt sub 10 grade C. Asculti “vremea” si afli ca pe zi vor fi 25 de grade. Prima dilema: cu ce ma imbrac? Tre’ sa-mi fie suficient de cald dimineata, dar mai tarziu tre’ sa scap de hainele groase. Acum, daca ma puteam folosi de Bubu ma imbracam doar pentru cele 25 de grade, nu si pentru cele 7.

Next: Statia de autobuz, lume multa, imbulzeala mare, bilete scumpe (o socoteala simpla imi arata ca as da in jur de 40 de lei pe saptamana pe bilete – mai bine bag benzina de banii aia). Troleibuzul soseste in statie. Ma urc, de voie de nevoie, sunt impinsa din spate, din lateral, ma izbesc de fundul “mega-gospodinei” din fata mea care merge probabil la piata de la 8 dimineata, zaresc 5 cm de bara portocalie, cu un gest reflex imi smulg mana din buzunar si ma agat de ea, ma tin strans caci stiu ca la plecarea de pe loc voi face o intoarcere brusca in jurul ei si incerc sa respir dar nu pot. Sunt atat de multi oameni in jurul meu incat imi respira tot aerul, dar suport cu vitejie. 4 statii n-o sa mor (dar as putea sa lesin).

Buun, primul hop l-am trecut. Urmeaza tramvaiul. Statia de tramvai, mai plina decat cea de troleibuz, ma baga in sperieti. Si la dracu, va trebui sa merg vreo 10 statii cu asta! Mosi, mosulici, babe, babute… oare unde s-or duce toti asa dimineata? Plus ca mai au si pretentia sa ii lasi sa stea pe scaun ca de nu, scandalul e pe punctul de a incepe si risti sa fii linsat de ceata de pensionari. Deci din nou bara portocalie, piciorele bine infipte in podea (in pozitia echer – cea mai safe, credeti-ma!) si let’s go!

Dupa cele 10 statii iti mai revii, stii ca te apropii de destinatie, insa mai ai de indurat si mersul cu autobuzul. Slalom printre masini, fugi putin dupa el (asa, de inviorare), de data asta ii impingi tu pe cei din fata si urci. Bara, pozitia echer (deja ai experienta), plus ochii in paispe’ dupa controlori. Vezi controlorul, dai drumu la bara, te dezechilibrezi putin, te scotocesti de bilet (atentie! Biletul se composteaza doar la vederea inamicilor) perforezi repede si te linistesti. Peste 2 statii ajungi la destinatie…

Nu stiu daca v-ati dat seama, dar astea sunt doar cateva motive pentru care Bubu imi este atat de draga. Imi vreau confortul inapoi, o vreau atat de mult pe BUBU! La salariu ii fac plinul si o sa indur cu placere haosul din traficul rutier.

Sedinta foto

2009-09-13T14:07:00.011+03:00

11 septembrie este pentru noi un motiv de sarbatoare. Simona intinereste cu inca un an. De exemplu, acum doua zile a implinit fix “18 ani” si la un asemenea eveniment se cere dezmat total.

Am servit cate o bere pentru a prinde curaj (ma rog, cele care nu mergeau cu masina si-au luat curaj din alcool, eu insa mi-am cautat curajul doar in Pepsi), am discutat putin despre ultimele evenimente importante din vietle noastre si apoi a venit ideea:

Sedinta foto!?!

Si nu asa oricum, oriunde, ci prin casa, prin curte, in hamac, langa hamac, pe balansoar, langa balansoar, pe copaci, in copaci, langa copaci, pe lemne, printre lemne, pe scara (nu vreti sa stiti ce sexy eram eu pe scara aia de lemn :P), pe masina, sub masina, in masina (biata caroserie de Tico…), cu palarie de pirat, de vrajitoare, de marinar sau casca de muncitor (Andreea arata parca iesita din filmul “Alien” cand purta casca). Si… am mai avut o idee. Sau Simona a avut-o: poze pe matura!?. Yap, ati ghicit: pe matura, sub matura, langa matura… Nici nu stiu de cine sa rad mai tare acum :))) Toate trei aratam ingrozitor de… comic?!?!

Intre cele doua sedinte foto a avut loc si inevitabila bataie cu frisca. Cine s-a gandit sa cumpere un tort de ciocolata a fost foarte inspirat. Din fericire era destul de putina frisca pe care o puteam folosi. Cred ca daca era un tort diplomat n-ar mai fi mancat nimeni nimic, l-am fi consumat pe post de munitie :P

Inca o data, La Multi Ani, Simona!!!!!

Furtuna-n paradis

2009-09-02T22:47:00.003+03:00

O furtuna aparuta din senin a facut-o sa-si doreasca sa fi refuzat invitatia de a participa la aceasta escapada exotica. Acum e prea tarziu sa mai schimbe ceva. Norii negri de la orizont si vantul ce incepe sa sufle din ce in ce mai puternic ii dau de inteles ca va trebui sa infrunte inevitabilul.

Inca isi aminteste cat de imbietoare i se pareau acele cocktail-uri de ananas reci, servite intr-un bar improvizat intre cativa palmieri umbrosi, acele ape de un albastru pur si acel nisip alb ce i se strecura delicat printre degetele de la picioare facand-o sa se infioare de placere. Si soarele… in primul rand soarele a atras-o. De cand se stie a adorat sa isi lase trupul sa se rasfete sub atingerea sa calda si placuta, iar aici exact asta ar fi gasit. N-a stat prea mult pe ganduri, a impachetat cateva lucruri lipsite de valoare, s-a inarmat cu multa speranta si pofta de viata si a pasit cu ochii inchisi spre paradisul mult visat.

Cand credea ca a gasit in sfarsit locul in care i-ar fi placut sa traiasca, a simtit cum caldura mult-adoratului soare dispare de pe pielea ei, cum nisipul, care pana acum ii aducea placeri de nedescris, incepe sa o loveasca violent peste pielea sensibila si cum apa si cerul incep sa capete nuante plumburii.

Evident, chiar si in acest paradis exista furtuni. Acum realizeaza ca si ea va infrunta una. Si regreta. Regreta ca nu s-a gandit nicio clipa cat de departe este de un adapost. S-a lasat purtata de splendoarea acelor taramuri si s-a indepartat de oameni, de civilizatie. Iar acum vantul este si mai puternic, nisipul loveste si mai dureros, iar intunericul din zare o sperie teribil.

Pentru cateva clipe renunta sa mai lupte. Natura este mult prea puternica pentru o fiinta atat de plapanda si neinsemnata precum ea. A inchis ochii, a deschis larg bratele si a acceptat toate loviturile pe care le primea de la picaturile de ploaie si pietricelele de nisip care-i biciuiau acum corpul in intregime… Macar sunt multumita ca am ajuns aici, ca am vazut si am simtit aceste locuri, isi spunea in timp ce lacrimile ii alunecau pe obraji…

A vrut sa mai deschida ochii pentru ultima oara, sa mai priveasca inca o data locul acela de care se indragostise de cum ajunsese acolo. Isi roteste privirea spre stancile impunatoare din dreapta si ramane inmarmurita. Nu trebuie sa renunte, exista o cale de scapare! Acolo, in stanca aceea, la doar cativa pasi, este o mica pestera ce o poate adaposti pana va trece furtuna…

Fugind spre locul salvator se gandea ca peste putin timp paradisul isi va redobandi frumusetea, ba chiar va fi mult mai albastru, la fel ca ochii ei - mult mai frumosi dupa ce isi va sterge lacrimile…

Prea plictisita pentru a scapa de plictiseala

2009-07-03T15:21:00.004+03:00

Eu ma plictisesc foarte repede: ma plictisesc de oameni, de locuri, de activitati, de job-uri… Ma plictisesc atunci cand intru intr-o rutina ce ma copleseste si oricat as incerca sa schimb lucrurile ma tot lovesc de obstacole care ma impiedica sa redevin activa. Atunci ma transform in cel mai ursuz om de pe pamant care nu vrea decat sa fuga in creerii muntilor unde sa se poata manifesta liber, fara constrangeri, fara obstacole.

Stiu, obstacolele apar in calea noastra pentru a ne impulsiona sa le depasim, pentru a nu obtine orice dorim fara efort, insa unele sunt atat de greu (sau imposibil de depasit) incat ne plafonam si ramanem intr-o stare de plictiseala permanenta care, pe termen lung, ne poate afecta iremediabil.

Eu nu vreau sa fiu plictisita! Firea mea este una vesela, mereu activa, mereu agitata si nu inteleg de ce, in ultimul timp, ma las coplesita de astfel de stari de oboseala psihica. In mod normal, as fi facut tot ce este omeneste posibil pentru a nu ma plafona in starea pe care o detest cel mai mult. Acum, lipsita de energie, lipsita de initiativa, ma las purtata pe valurile sale in speranta ca voi ajunge la un mal cu nisip auriu, cu soare dogoritor si palmieri umbrosi.

Dar de ce fac asta? De ce sa astept sa mi se intample? De ce nu iau initiative si de ce raman pasiva atunci cand vad ca viata mi se indreapta spre rutina? Sa fie oare de vina obstacolele? Chiar infrunt obstacole imposibil de depasit? Probabil ca da!

Voi incerca sa fac ceva, sa scap din umbra acestei stari, insa mai stau putin… sunt prea plictisita pentru a putea sa scap de plictiseala.

Voi ce remedii folositi impotriva plictiselii? Mi-ar prinde bine cateva sfaturi J

Respira, zambeste si taci!

2009-01-13T16:20:00.003+02:00

Incerci sa te faci placuta in societate, incerci sa ii faci pe toti sa te placa, chiar daca uneori iti vine sa-ti iei campii, sa-i impusti in cap sa nu mai existe atatea persoane care te judeca si sa te lase o data in pace.

Supravietuiesti si faci eforturi supraomenesti sa treci si peste clipele astea in care esti nevoita sa pari fericita si lipsita de griji desi in mintea ta nu exista decat probleme, intrebari si o oboseala psihica care n-are leac.

Inspiri, expiri… respiri ca sa supravietuiesti. Desi picioarele-ti sunt gata sa porneasca intr-un sprint spre usa si deja visezi la patul moale ce te asteapta acasa, adunatura de fetze schimonosite din jurul tau incearca prin toate metodele sa-ti scoata un zambet.

Simti privirile lor ca pe niste coate ce ti se infig intre coastele si asa dureroase. “Zambeste!” iti spune constiinta. Daca nu zambesti o sa te streseze si mau rau! Si zambesti dar tot cu gandul la patul si odihna de acasa.

Nu conteaza ca este un moment nepotrivit. Trebuie sa-i infrunti pe toti. Nu conteaza ce vrei tu in momentul asta. Nu mai protesta. Cel mai bine ar fi sa taci!

Respira, zambeste si taci! O sa treaca si asta…

Vin Mosii si noi visam la pitici...

2008-12-05T11:44:00.008+02:00

In fiecare zi cu metroul, atatia oameni, atatea statii, atat de intuneric in tunel si oameni care s-a trezit mult prea devreme si care nu si-au baut nici cafeaua… Ce faci intr-o asemenea dimineata?

Pai admiri “comunitatea” de omuleti ce isi traiesc viata in tunel. Si stii ce fac? Isi intind rufele pe sarma, trag obloanele cand trece trenul (ca sa nu-i vedem), se incalzesc la lumanare si mananca supa… (nu, nu e nebunie, e doar lipsa de cofeina si somn… asa se manifesta la unii).

Buuun, ajungi la serviciu si ai senzatia ca esti la Polul Nord. Rudolf este aici. E alb, e din beculete si cam rigid – dar nu e mort, e doar inghetat), avem si un om de zapada, la fel de alb si de rigid dar la el se intelege, Rudolf si-a adus si consoarta si copilul (toti din acelasi material), colindele rasuna in boxe, muuuulte beculete si multi braduti impodobiti. Mosii mai lipsesc… Cum care mosi??? Mos Craciun si Mos Nicolae!

Iar in asteptarea lor, dupa doza “sanatoasa” de cofeina, ne alegem cu foarte multa energie si incepem sa “dam roata” parculetului din fata, exact ca indienii care faceau incantatii ca sa apara Zeii.

Acum, sper ca Mosii ne-au auzit si ne-au pregatit si ceva surprize. Ma duc sa-mi curat ghetutele si sa le asez la geam. In seara asta am intalnire cu primul dintre Mosi: Mos Nicolae!!!

A, si mai jos cateva poze cu “fauna” din curtea noastra :P :P

Leapsa…

2008-12-02T17:43:00.003+02:00

N-am mai jucat jocul asta de vreo 10 ani sau poate chiar mai mult, dar iata ca nu e niciodata prea tarziu. M-a “prins” Simona si… se pare ca “eu sunt”!

Trebuie sa vorbesc despre “chestiile pe care le iubesc”. Nici nu stiu de unde sa incep, dar o sa incerc sa enumar cateva:

Iubesc (ador) vara cu toate accesoriile: soare, caldura, plaja, bere rece, inghetata, haine putine etc.

Iubesc la nebunie casa mea de la tara, la bunica, locul unde am copilarit. La fel, cu toate accesoriile: padurea, dealurile, livada, paraul, lanurile de grau si porumb etc.

Iubesc ciocolata calda, aia de trebuie sa o mananci ci lingurita (Simona ii spune “budinca” – dar e ciocolata calda). A, si tot la categoria bauturi, ador vinul fiert de la cabana Trei Brazi, vinul ala baut pe terasa, la -5 grade, in pahar de plastic si cu muuulta scortisoara.

Imi place sa adorm tolanita in canapea cu televizorul aprins si dat la maxim (jur ca nu ma deranjeaza, chiar visez frumos).

Imi place ciocolata Kinder.

Iubesc ratele si porcii. Da, stiu ca unele femei au un mers atat de leganat incat pot fi asemanate cu ratele, mai stiu si ca unii barbati pot fi porci, insa eu vorbesc chiar de animale. Vii sau de plus, mie-mi plac ratele si porcii. Asta e!

Mai sunt si altele, insa ma opresc aici.

Si pentru ca am inceput sa scriu din nou pe blog, dupa o pauza destul de lunga, promit sa revin si maine. Am noutati despre “comunitatea” din tunelul de metrou si “Rudolfii” din curte…

Si ca sa nu ramana la mine, leapsa merge spre Cristina si Bamse

Simona si operatiunea ciorba

2008-09-24T18:51:00.004+03:00

Cat e ceasul? 18 si… Si tot aici suntem? Hai sa mancam. Ce avem azi in meniu? Supa poloneza, piure cu urme de snitel, pilaf cu urme de friptura la gratar si o salata cam ofilita.

Nu te infige in salata, ia mai bine o ciorba. Uite, o incalzim la microunde si mancam. E buna, nu? Daca vrei iti pun si salata in ea!!!

Ia uite! Are si carnita. Buuuna carnita. Am o idee: sa strecuram zarzavatul si carnita. Zeama o punem in chiuveta. Vine cineva! O sa rada lumea si cu fundul de noi. Acum, hai, ia si mananca un castron de zarzavaturi in fata colegilor! Hai, baga! Stau eu paravan.

A, e buna ciorba cu lingurita de plastic. Parca si revista merge mai bine cu zarzavat. Ok, acum ma simt mai bine, am luat si cina.

Operatiunea ciorba – incheiata cu succes!

Cand se schimba rutina

2008-09-08T21:20:00.002+03:00

Asa ne-am obisnuit. Sa ne trezim in fiecare dimineata de luni pana vineri la o anumita ora, sa facem dus, sa ne echipam, sa ne punem mp3-ul in urechi, sa ne urcam din aceeasi statie in acelasi autobuz, sa urcam in metrou pe la aceeasi usa, sa ajungem la serviciu la aceeasi ora…

Deja reactionam mecanic. Gandurile ne zboara departe in timp ce picioarele ni se indreapta spre directia bine cunoscuta. Aceleasi melodii in mp3 care au intelesuri diferite in functie de starea noastra de spirit.

Cam asta am patit si eu. Ascultam muzica, imi faceam planuri, cautam o iesire din amalgamul de ganduri ce au pus stapanire pe mine in ultimul timp si ma indreptam “voioasa”, dupa o zi de munca si o iesire la terasa, spre statia de autobuz.

In statie, aceleasi ganduri, aceleasi planuri. Vad troleibuzul. Il astept sa intoarca, insa nu mai apare. Mda, probabil mi s-a parut ca vine. Mai stau. Apare altul in zare. Il astept. La fel, nu intoarce nici asta. Incep sa-mi pierd rabdarea. Au trecut deja 20 de minute, doar nu am halucinatii. Si chiar daca as avea… doar nu am halucinatii cu troleibuze.

Printre melodiile ce-mi rasunau in urechi aud ceva de genul: “… nu mai opreste aici!” Poftim?!? Cum adica nu mai opreste aici? Si acum spuneti? Hello! Am stat 20 de minute in statie. Sa nu mai vorbim despre cum am injurat toti angajatii de la RATB (de la femeia de serviciu pana la director). Puneti domne un afis, anuntati la televizor, nu stiu, faceti ceva! Oamenii au rutina lor. Nu veniti voi sa le-o “stricati”.

Un paznic sarac (cu duhul)

2008-08-28T15:44:00.004+03:00

Firma mare, sediu mare, parcare cu bariera (d-aia pe telecomanda) si un paznic… sarac. Sarac, adica incult, cam nebun, nu stiu, oricum nu-i normal. In fiecare zi ma amuza. Ba ca nu-i buna telecomanda, ba ca doarme in post si sefii claxoneaza disperati dupa ce stau 5 minute in fata barierei, ba ca se uita dupa femei si ramane cu gura cascata (la propriu). In fine, azi n-a facut exceptie.

Dimineata vine soferul nostru in fata barierei. Paznicul, apare dupa ce soferul claxoneaza indelung, apasa pe telecomanda, bariera da sa se ridice, el apasa in continuare pe butonul ala nenorocit in timp ce injura (nu stiu de ce) si bariera… cade la loc. Bietul om nu apucase sa treaca. Noroc ca a fost pe faza si a avut timp sa puna frana. Paznicul rade… cica din cauza telecomenzii. Rad si eu, dar de fata bietului sofer.

Urmatoarea iesire. Paznicul ma vede cu un pahar de cafea in mana si ma intreaba daca stiu sa folosesc aparatul de facut cafea. Cum spuneam, firma mare, cu pretentii, aparate de cafea complicate, desigur. D-alea Siemens, in care pui boabele intregi si apa, apesi pe buton si iti face cafeaua. In fine, au mai multe butoane si un afisaj electonic.

Revenind la paznic: imi spune ca ar vrea si el o cafea da nu stie sa o faca. Ii explic eu cum si ce tre sa faca, asa, gesticuland (ca nu aveam aparat afara) si i-auzi replica: “Stii, am vrut sa imi fac si eu o cafea sambata seara, dar n-am stiut cum si… am pus niste boabe de cafea intr-un pahar si am turnat apa fiarta peste ele!?!?!? (…lol…). Am pus si zahar, da nu prea avea gust de cafea!”

Acum, asa pentru incheiere: Mare ti-e gradina, Doamne! Stiam ca romanii sunt inventivi, dar chiar asa????

Nu sunt singura

2008-08-20T10:16:00.001+03:00

A plecat Simona in concediu. E destul de sinistru pe aici, ma simt putin cam… singura. Ziua trece mai greu decat de obicei, nu mai rad la fel de mult, ma si plictisesc cateodata, dar supravietuiesc.

Cum spuneam, ma simteam singura. Si probabil si-a dat si ea seama asa ca s-a hotarat sa imi tina companie inca de luni (ma rog, eu as vrea sa fie un el, totusi). Azi e deja miercuri si ea este inca aici. Este peste mine, langa mine, in jurul meu… peste tot.

Nu stiu ce mananca, probabil e moarta de foame. In fine, mai bea din cand in cand din cafeaua mea cu lapte atunci cand eu nu sunt atenta. Probabil lucrul asta o tine in viata. Dar nu ma bucur deloc. Ma enerveaza foarte tare si deci, nu m-ar deranja daca ar da coltul (adica daca s-ar duce de tot, in alta parte).

Imi imaginez cum as putea sa o torturez, asa cum imi face ea mie. Ma tortureaza. Ma gadila, imi intra in ochi, imi lasa urme pe monitor, vine spre mine cu viteza si nu ma lasa sa ma concentrez.

As vrea un spray de muste dar nu stiu daca pot sa il folosesc aici (mi-e ca mor si alte insecte din jurul meu), as vrea si o paleta dar nu prea ma pricep la prins muste si s-ar putea sa ma fac de ras.

Deci, nimic nu merge! Asa ca mai bine invatam sa ne suportam. O sa incerc s-o mituiesc – ii dau cafea cu lapte ca sa ma lase 30 de minute in pace. Sper sa functioneze metoda. Si inca ma intreb: o fi un el sau o ea?!?!?

Concediu de pomina!

2008-08-12T13:40:00.002+03:00

In sfarsit a venit si ziua in care trebuie sa plecam. Salteaua, prosoapele, costumul de baie, uleiul de plaja… la mare cu noi!

Am plecat pe la 1.00 noaptea (sa prindem liber) si a fost liber n-am ce zice. Am ajuns in Eforie Nord pe la 4.30. Am “tras” la o benzinarie pentru un capuccino si ne-am indreptat spre plaja sa admiram rasaritul. Ca asa vorbisem… sa vedem rasaritul. Dar, cu 5 minute inainte sa rasara soarele, i s-a pus cretinului pata: “Hai sa cautam cazare!” S-a ales prafu de admirarea rasaritului.

Plecam, ne invartim prin Eforie cautand o gazda. Si ne invartim o ora, doua, trei, patru!!! Cautam pe unu’ “Vasilica Mamulea” (nu mai stiu cum ii zicea), care statea pe acolo acum 10 ani… Tot din cauza cretinului, ca stie el, mergem unde stie el. Normal ca nimenu nu-l cunostea!!!!!

Bine ca m-am gandit sa sun pe cineva care m-a informat ca in Costinesti se gaseste mult mai usor cazare. Bineinteles ca nici nu am ajuns bine si am gasit doua camere “super” (in 5 minute eram cazati). Cand i-am zis cretinului ca daca nu era eu se mai invartea 4 ore prin Eforie mi-a raspus: “Oricum ajungeam si in Costinesti!” Imi venea sa il iau la bataie acolo dar… m-am abtinut ca parca era cam mare (are cam 100 kg).

Bun, ne-am cazat si ne-am hotarat sa mergem la plaja. In sfarsit… atat am asteptat momentul asta. Plaja, cam la 10 minute de mers pe jos. Mergeam incet caci cretiul are si un copil, unu de 6 ani, un fel de copil-bestie, care cica “nu stie sa mearga in papuci”!?!? Vroiam sa o iau la fuga, asa mult imi doream sa vad marea, sa ma intind pe nisip…

Ajungem… yupiiii!!! Ma dezbrac rapid si sar in apa. Era exact asa cum visasem. Apa calda, lume multa, nisip fierbine, imi trecusera toti nervii. Dar nu a tinut mult. Bestia (copilul) a incepu sa urle, sa zbiere ca vrea suc, apa, mancare, ca vrea acasa etc. A vazut ca nu iese ca el si a inceput sa arunce cu nisip, sa fuga ca bezmeticul pe plaja, sa loveasca oamenii, sa-mi arunce cu nisip si scoici in cap…

Seara, aceeasi poveste: mergeam in parculet sa se dea copilul in toate trenulete si masinutele, ne culcam pe la 23.00 ca ii era somn copilului, ii cantam in struna toti patru, eram sclavii lui.

Si ca meniul sa fie complet, am mers cu un jaf de masina (masina cretinului – asa stapan, asa masina) care s-a hotarat sa se strice exact cand am intrat pe autostrada la intoarcere. Pierdea ulei in disperare, troncanea si scartaia din toate incheieturile si trebuia sa ne oprim din 50 in 50 de km ca sa racim motorul. Am facut 10 ore pana in Bucuresti.

Deci, cam asa arata un “concediu de pomina”. Am regretat fiecare secunda petrecuta la mare, l-am urat pe cretin in fiecare clipa si am visat cum torturez acea bestie de copil care mi-a facut vacanta un calvar.

Ce vezi?

2008-07-24T15:38:00.003+03:00

Priveste in jurul tau si spune-mi ce vezi!
Da, e exact asa cum banuiam:
- Oameni prea grabiti – nu ai cu cine sa te plimbi;
- Oameni surzi – nimeni nu te aude cand strigi dupa ajutor;
- Oameni obositi – nimeni nu te sprijina cand nu mai poti sa mergi mai departe;
- Oameni agitati – nimeni nu te poate calma;
- Oameni indiferenti – nimeni nu tine cont de sentimentele tale;
- Oameni tristi – n-are cine sa te inveseleasca;
- Oameni nervosi – mai bine lasa-i in pace;
- Oameni egoisti – n-ai cu cine sa imparti bucuriile.

Asa sunt toti, dar eu voi supravietui. Voi dovedi tuturor ca pot sa fiu vesela, fericita, indragostita, haioasa, dulce, prietenoasa, optimista… Am incredere in mine si in voi… si stiu ca pana la urma vom fi fericiti impreuna.

Sunt pregatita

2008-07-22T10:12:00.003+03:00

Am invatat sa fiu pregatita sa mai primesc inca o lovitura de la viata, si inca una, si inca una… asa la nesfarsit. Pentru o zi de fericire platesc cu trei zile de lacrimi si suferinta. Stiu ca mereu se va intampla asta si totusi atunci cand sunt fericita sunt fericita din toata inima, dar si pregatita pentru o noua catastrofa.

Sunt pregatita sa infrunt rautatile oamenilor, sunt pregatita sa plang din nou, sa fiu mintita, sa mint, sa urasc si sa injur. Sunt pregatita sa renunt la tot si sa iubesc si mai mult. Sunt pregatita sa rad si sa ma bucur, iar apoi sa sufar si sa pierd prieteni. Sunt pregatita sa-i inteleg pe toti, dar si mai pregatita sa nu ma inteleaga nimeni. Sunt pregatita sa acord a 99-a sansa persoanei care mi-a gresit si sunt pregatita sa nu mi se ierte nicio greseala.

Sunt pregatita sa fac rau si astept sa mi se faca rau. Sunt pregatita sa va iubesc si sa va urasc pe toti. Invat sa pierd mai mult decat castig si sa ma imbat cu un gram de fericire. Am invatat deja ca pentru bucurii platesti cu lacrimi, iar dupa lacrimi primesti bucurii. Mai am multe de invatat, dar sunt pregatita sa va infrunt pe toti.

Cafeaua mea nu vrea sa stea in cana

2008-07-16T10:28:00.004+03:00

Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand merg intr-un loc nou, unde chiar nu vreau sa ma fac de ras si ma comport cat mai elevat cu putinta, am observat ca mi-am format un obicei. Si nu este unul placut, din pacate: vars cafeaua!

Cum spuneam, m-am apucat din nou sa beau cafea. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar nu despre asta discutam acum. Acum incerc sa inteleg de ce cafeaua mea nu sta niciodata in cana.

Incep cu o intamplare mai veche. Au venit la mine acasa cativa prieteni si mi-au cerut sa le fac o cafea. Nu stiu de ce, dar lumea spune ca fac o cafea buna (mai bine n-o faceam buna). In fine, toata ziua, inainte de aparitia musafirilor am muncit sa fac o super-curatenie. Am spalat si aragazul care stralucea mandru in lumina becului din tavan. Parca era nou. Pregatesc un ibric plin de licoare neagra, scot din dulap cateva cesti si… lovesc ibricul ce statea linistit pe aragaz. Dezastrul s-a produs: aragazul, masa, peretii s-au umplut de zat si lichid negru, hohotele de ras ce au izbucnit s-au auzit pana la parter, iar bluza mea alba are si acum o pata.

Apoi, la scurt timp ma angajez la o firma cu pretentii si lume multa. Ma intreaba o fata dragta daca nu vreau sa servesc o cafea. Fiind dimineata, n-am putut sa o refuz. Tot fata draguta mi-a spus sa nu pun cana pe birou, ci sub birou, acolo unde imi tin geanta. Am ascultat-o. Nu trec 10 minute si imi suna mobilul, care era in geanta. Am tras geanta de sub birou si inevitabilul s-a produs: cana s-a prabusit pe parchet si cafeaua mea s-a intins in tot biroul.

Iar astazi, ma hotarasc sa imi fac si eu o cafea. Stau la coada (deci lume multa), imi vine randul, imi fac o cafea delicioasa (sau cred ca era delicioasa ca nu am apucat sa o gust) si dau sa plec. In fata, obstacolul – o usa mare, grea, care are un maner d-ala de tre sa il rotesti ca sa o deschizi. Intr-o mana mobilul, in cealalta cafeaua. Incerc, deschid usa si exact in momentul ala imi scapa nenorocitul de pahar din mana. Aceleasi hohote de ras pe care le mai auzisem, aceeasi cagula pe care mi-o doream luni dimineata si acelasi mop (in loc sa beau cafeaua o stergeam de pe jos).

La voi sta cafeaua in cana? Oare la mine in cana nu-i place? Ce sa fac sa n-o mai vars?

Intamplari penibile de luni dimineata

2008-07-14T10:05:00.002+03:00

Din topul “intamplari penibile de luni dimineata” enumar cateva intamplari ce au avut loc in aceasta dimineata, toate facandu-ma sa imi doresc sa ma intorc inapoi in pat, sa adorm si sa incep o noua dimineata.

Ma trezesc la 6.30, destul de odihnita caci ieri am dormit toata ziua, ma chinui cam o ora sa imi aranjez parul care nu sta decat cum vrea el (are o personalitate puternica si castiga intotdeauna lupa cu placa, feonul, peria, ondulatorul...), ma imbrac rapid cu hainele nou-achizitionate: o pereche de pantaloni albi trei sferturi (pe care am dat o caruta de bani), un tricou dragut care se potriveste de minune cu pantalonii si nu in ultimul rand, imi pun in picioare sandalele (tot noi) care ma bat in ultimul hal.

Mandra de intreaga mea tinuta topai vesela pe trotuar, ma urc mandra in troleu, observand ocheadele ce si le faceau unele persoane dupa ce treceam prin dreptul lor. Am crezut ca ma admira lumea, ca doar imi sta bine, ce sa mai. Cobor la fel de mandra din troleu cand ma trezesc stransa de gat de cineva: „Cine ma apuca asa brusc de gat fara sa ma strige mai intai pe nume?!?” Bine ca eram suficient de bine dispusa si nu i-am dat bietei fiinte vreun pumn (asa, din reflex). Tinandu-ma in continuare de gat imi sopteste la ureche: „Domnisoara, ai uitat sa-ti rupi eticheta de la tricou!”

Sa imi vina sa intru in pamant de rusine. Imi venea sa imi pun o cagula pe cap, sa nu ma recunoasca cineva. Doamna care m-a atentionat cat putea de discret imi sopteste tot la ureche: „Vrei sa o rup eu?” Doua intrebari imi rasunau in ureche:
1: „De ce dracu imi vorbeste la ureche cand deja a vazut toata lumea cum imi atarna chestia aia pe spate?”
2: „De ce dracu nu o rupe o data? Are impresia ca imi place sa merg cu etichetele atarnand?”

La fel de discret imi smulge blestematul carton de la gat si plec multumindu-i mult, mult de tot. Sper sa nu ne mai intalnim niciodata...

Si nu se termina totul aici. In drum spre serviciu incep sa ma bata minunatele mele sandale. Ma bat atat de rau... Incep sa nu mai pot sa pasesc voios si toata buna dispozitie de azi dimineata se spulbera cand un nene oprit la semafor ma intreaba: „Ce mergi domnisoara asa stramb? Parca ai un bat in fund!”

Vrei la plaja? Mai asteapta!

2008-07-07T17:24:00.006+03:00

Vrei sa mergi la plaja sa te bronzezi. Vrei doar sa stai cateva ore la soare si atat. Vrei sa iesi din casa, sa te “topesti” sub razele fierbinti ale soarelui... Dar ce te faci cand planurile tale se dau peste cap?

La 9.00 te trezesti, bineinteles, te echipezi corespunzator, iti iei gentuta cu prosoape si crema protectoare, te urci pe scuter si… la Arges cu tine.

Hmmm… macar daca ar fi atat de simplu. Ai uitat ca ai prieteni care vor sa faca si un gratar? In plus, vor doar mici de la o anumita alimentara unde nu ai loc sa arunci un ac. Este prea multa aglomeratie si lucrul acesta te va face sa intarzii. OK, renunti la alimentara. Iti convingi prietenii ca vor gasi mici “buni” si in alta parte.

Acum, urmeaza sa iti iei prietenii de acasa si gata, plecati! Ar fi fost frumos sa fie adevarat. Dar mai au ceva cumparaturi de facut. Chestii deloc importante, dar nu poti sa comentezi. Daca ei spun ca sunt importante, sunt importante. E deja 11.00 si eu vreau la plaja!

Plimbarea prin Cora a durat… 2 ore!!! Sa nu-ti vina sa crezi! Sa nu te enervezi, sa nu faci figuri. Ce daca este deja 13.00, ai rabdare!

Si daca asta ar fi fost tot… la ora 14.00 s-o crezi tu ca mai gasesti un metru patrat de nisip liber pe marginea apei. Masini, umbrele, gratare, paturi, toate unele peste altele. Nu ai loc nici macar sa privesti. Acum ce facem??? Ciudat este ca toti au impresia ca eu sunt vinovata de toata aceasta situatie si asta doar pentru ca nu imi mai pot inghitii nervii. VREAU LA PLAJA!!! Fratilor, ma rog de voi de azi-dimineata sa stam la soare. E tot ce va cer.

In urmatoarea ora ne-am invartit inainte si inapoi pe malul drept al Argesului, apoi inainte si inapoi pe malul stang… imi vena sa urlu de nervi, nu vroiam decat sa ma bronzez… In sfarsit, pe la 15.00 ne-am asezat printre niste “balarii”, “ciulini”, diverse pietre si pietricele si ne-am tolanit la soare. A fost bine intr-un final, dar dupa multi nervi, invarteli, asteptari si frustrari.

Sfat: daca vreti la plaja luati-va doar gentuta si palaria de soare. Prietenii lasati-i sa zburde prin Cora si prin jurul apei. Ei vor aventura nu tolaneala la soare.

Miros de mare in centrul Bucurestiului

2008-07-04T09:47:00.008+03:00

Vrei sa evadezi din caldura ce te inconjoara si te sufoca, dar te-ai saturat sa stai in incaperi aerisite artificial. Vrei sa simti miros de mare si o adiere slaba a vantului chiar daca nu esti in Constanta.

Si se poate. Exista un loc in Bucuresti unde miroase a mare, unde vantul ce-ti incalceste parul se aseamana cu briza de la malul marii, unde muzica se aude exact asa cum vrei si mai ales, este un loc unde te simti liber si increzator.

Aglomeratia nu te deranjeaza... chiar iti face placere. Vezi in felul acesta oaneni fericiti, tristi, veseli, suparati, tineri cu sau fara fitze... realizezi ca sunt si altii ca tine, ca nu esti singur. Oare ei simt mirosul de mare???

Starea de euforie pe care o ofera acel loc, impreuna cu un Tuborg rece creaza dependenta. Eu, pe saptamana asta mi-am luat portia de "motoare", dar astept zilele saptamanii viitoare caci deja imi este dor de mirosul marii.

In fiecare dimineata

2008-07-02T16:17:00.001+03:00

Privesti printre gene peretele albastru din fata ta. Nici nu stii daca ai adormit, caci tot corpul iti este greu si esti foarte obosita. Te intorci instinctiv intr-o parte si incerci sa deslusesti cifrele de la ceasul de langa tine. Vezi o lumina slaba, dar nu intelegi ce arata. Iti stergi foarte dur ochii, pana simti ca te dor… Poate acum o sa vad cat e ceasul. Reusesti. E 6.30.

Atat de repede a trecut noaptea? De ce nu sunt odihnita? Mi-e cald, atat de cald… de-abia respir. Parca nu am aer. Zapusala asta o sa ma omoare, am nevoie de aer conditionat. Mereu mi-a placut sa cred ca nu sunt dependenta de “tehnologie”, dar de data asta recunosc: sunt invinsa. Am nevoie de aer, fie el si artificial.

Un alt gest instinctiv te face sa intinzi mana si sa apuci telecomanda. Iarasi tehnologia… In fine, trebuie sa auzi putina galagie, ceva trebue sa te faca sa te trezesti din amorteala. Incepi ziua cu o stire despre Cioaca si noua lui iubita. Presa a luat-o razna. Sau mai bine, cred ca toti am luat-o razna. Mie mi-e cald, mi-e somn, trebuie sa merg la munca si voi va gasiti sa vorbiti de Cioaca (acum imi dau seama ca are un nume amuzat… poate d-aia a ajuns asa celebru).

Incerci sa ignori dubioasele stiri de la tv si pe cei care le prezinta si treci la pasul urmator: ibric, apa, zahar si “coffee”. Inca mai speri ca ceva te va ajuta sa te trezesti. Cafeaua proaspat pregatita miroase atat de bine, dar tre’ sa mai astepti pana vei gusta din licoare.

Mai ai o speranta. Un dus. Un dus matinal, cat mai rece, trebuie sa te trezeasca. Si da, are efect. Picaturile de apa navalesc vijelioase pe pielea ta. Te infioara la inceput si parca vrei sa sa inceteze. Doar pentru cateva secunde, caci imediat iti dai seama ca au un efect benefic asupra ta. In sfarsit racoarea pe care o cautai.

Termini rapid cu dusul desi iti este greu sa te desparti de el, dar tanjesti la licoarea fierbinte ce te asteapta in cana. Dupa cateva inghitituri simti cum sangele ti se pune in miscare si ai curaj sa infrunti o noua zi. Te asteapta un job, prietenii, batranica de la care cumperi rosii in fiecare zi, vanzatoarea de la supermarket… toti vor sa fii “fresh” pentru ei.

Ascultati asta...

2008-06-28T09:49:00.002+03:00

Sinuciderea unui inger

Reguli simple

2008-06-24T16:03:00.007+03:00

Ce faci cand realizezi ca viata ta s-a transformat intr-un veritabil fiasco?
E simplu, zic eu...
1. Iei o foaie de hartie, o imparti pe jumatate si notezi in prima coloana: "Ce-mi place si ce n-as schimba la viata mea", iar in a doua coloana "Ce (sau cine) as vrea sa dispara din viata mea". Ma vad nevoita sa mentionez ca daca randurile din coloana a doua "se ingroasa" nu esti pe drumul cel bun.
Revenim. Dupa completarea fenomenalei liste, urmeaza pasul 2:
2. Iti dai cateva ordine, iti impui cateva reguli, de la tine, pentru tine, ca asa poate le respecti. Nu de alta, da stiu ca nu iti place sa primesti ordine de la altii.

Buuun... Asa, ca un exemplu de reguli:
In primul rand, incearca sa nu mai alergi dupa naluci, sau mai bine zis, dupa "feti-frumosi-cu-moate-n-frunte". Obisnuieste-te cu ideea ca printii exista doar in basme, iar tu tot cu un muritor banal vei ramane;

In al doi-lea rand, profita de orice ocazie pentru a merge sa te distrezi. Nu conteaza ca e vorba de o seara in club, de un gratar, un week-end la mare sau orice altceva, nu are importanta... distractie sa fie;

Si in al trei-lea rand, incearca sa descoperi si sa profiti de micile bucurii ale vietii. Nu mai cauta norocul cu lumanarea si nu mai astepta sa pice "pere malaiete" din cer - sau din pom, ma rog...

Ar mai fi multe de spus, dar astept si parerile voastre. Asadar, lista ramane deschisa. Idei, sugestii, pareri... ce faceti cand viata voastra se transforma intr-un fiasco?

Un vis intr-o noapte torida

2008-06-18T20:09:00.006+03:00

Soarele fierbinte de vara o face sa isi doreasca sa se racoreasca neaparat. Primul impuls o trimite la mare. Acolo, valurile puternice si briza placuta o fac sa se infioare de placere. Abia astepta sa simta din nou aceste senzatii.

Iese rapid din apa destul de rece si prefera sa nu foloseasca prosopul. Vrea sa simta cum picaturile de apa ce ii aluneca din par ii strabat rapid corpul. Pentru cateva secunde i se face frig, dar se simte extraordinar.

Priveste prin ochelarii de soare cum marea isi schimba nuantele in razele puternice ale soarelui. Incearca sa aleaga o scoica. Vrea sa gaseasca din priviri cea mai frumoasa scoica de pe plaja dar ii este foarte greu: fiecare dintre ele are un farmec aparte. Se hotaraste sa aleaga cate una pentru toti prietenii ei. Va trebui sa fie atenta caci nu vrea sa dezamageasca pe nimeni si, in plus, va fi o amintire ce va rezista mult timp.

Dar pana atunci incearca sa profite din plin de nisipul fin si fierbinte, dar si de caldura placuta din aer. Nu-i mai e frig, semn ca va infrunta din nou valurile puternice ale marii care parca se bucura si ea de primii vizitatori.

Se ridica nerabdatoare si se indreapta catre albastrul infinit... E 6.30, trezeste-te!

Poze de la ziua mea

2008-06-09T12:03:00.015+03:00

CEA MAI AMUZANTA IPOSTAZA

TORTUL...

PAZEA... FELIA ASTA VA AJUNGE PE FATA CUIVA

HRANIREA CELOR MICI
BAIETII...
FETELE...

SI... BATAIA CU FRISCA

Avem pozele!!!

2008-06-09T11:44:00.005+03:00

Let's go shopping

2008-06-08T19:46:00.005+03:00

Am adormit cand altii se trezesc, pe la 5.30 dimineata, dar nu imi pare rau... N-am mai jucat carti toata noaptea de ani buni.

La 11.30 plecarea la plimbare era iminenta. Dupa un somn insuficient, o plimbare cu scuterul este exact ceea ce iti trebuie ca sa iti revii.
Masina albastra cu numere rosii parca spunea: "Abia astept sa mergem la mare! Ce zici??? Dai de permis???"

In fine, plimbarea prin Carrefour a fost interesanta. Am intrat in cel mai aglomerat magazin de incaltaminte in care am fost vreodata, am vazut cum zboara buburuzele de plastic, am admitat ratele si oile de plus si am probat rochiile care aratau atat de bine pe umeras doar asa... de fun. Si chiar eram funny :)))))))))

In final, tricourile... "Let's go shopping" - albe, frumos desenate si IDENTICE.
-Hai domne ca eu imi pun camasa deasupra!
-Eu nu merg asa pe bulevard!!! Se uita lumea la noi, suntem imbracate la fel!
-Si ce?? sa se uite!
-Ok, daca ma pun in genunchi si te implor sa iti iei camasa peste?
-Hi hi hi... o sa atragi si mai mult atentia!!

mda, nu merge asta!... o sa tin punga in brate... Dar si pungile noastre sunt la fel...ups!

-Hai dom'le nu mai merge cu punga in brate...

Si barmanul ala... nu ti s-a parut ca se uita ciudat????? Cred ca si el, la fel ca fetita aceea, aveau impresia ca vad dublu...

31 Mai...

2008-06-03T21:39:00.009+03:00

Am mai imbatranit cu un an...

Si petrecerea-surpriza a fost extraordinara. Nu-mi venea sa cred... la ora 22.30, in parcul Tineretului, intre pomi. O patura, un tort, o sampanie, cola, pahare, farfurii... pana si cutit, v-ati gandit la toate.

Am avut si motiv sa ne amuzam si ne-am distrat pe cinste. Chiar credeam ca doar in filme ti se intampla sa-ti cante prietenii "La multi ani" in mijlocul parcului, noaptea. Emotiile mele au fost pe masura (noroc ca era intuneric). Tortul a fost excelent, sampania a picat la fix si atmosfera a fost de nedescris.

Multumesc din suflet tuturor celor care au pus in practica surpriza si vreau sa va mai spun ca va iubesc din toata inima.

Am amanat momentul postarii acestui mesaj deoarece vroiam sa adaug si cateva poze dar, din pacate, inca nu le am. Oricum, de indata ce le voi primi, le voi posta.

Prieteni si atat

2008-05-21T21:23:00.004+03:00

Lasati-ma sa ma descurc singura! Nu imi pasa de voi si nici de dorintele voastre de razbunare. Nu ma intereseaza cat de fericiti sunteti sau cat de mult ma iubiti.

Cel mai bine ar fi sa ramanem doar prieteni. Prieteni si atat.

Oare sunteti fericiti atunci cand vedeti ca eu sufar? Oare ati incercat vreodata sa ma intelegeti sau doar mi-ati gasit punctul sensibil si ati profitat de mine la maxim?

Inca o data: ramanem doar prieteni! Prieteni si atat!

O sa mai sufar, poate o sa fiu si fericita. Sau poate o sa plang si o sa-mi para rau. Sau o sa imi gasesc aliati in dusmani. Cine stie???

Dar un lucru e sigur: noi vom ramane doar prieteni. Prieteni si atat.

Nu incercati sa intelegeti de ce. E simplu, increderea poate fi tradata. Degeaba imi spuneti ca nu va dati seama. E cam tarziu. De-acum incolo nu-mi mai pasa de voi... De-acum incolo o sa ma gandesc doar la mine!!! E timpul sa ma pun si pe mine pe primul plan, nu?

As vrea sa fiu acolo

2008-05-19T10:51:00.003+03:00

Vreau sa merg acolo unde ploaia este calda, unde soarele ma incalzeste placut, unde vantul ma mangaie tandru si imi ininfioara pielea.
Vreau sa merg acolo unde e liniste si mult aer curat, acolo unde curcubeul straluceste chiar daca nu ploua.
Vreau sa alerg desculta pe covorul gros de iarba si sa beau apa din izvorul de la poalele muntelui.
Vreau sa ascult povestile micilor vietati din jurul meu si sa numar inelele unui copac ce tocmai a fost taiat. Oare cate vezi daca traiesti 260 de ani?
Vreau sa vad cum norii iau forme ciudate pe cerul atat de albastru si cum soarele se ascunde din cand in cand, timid, in spatele lor. Probabil si-a dat seama ca il admir...
Vreau sa privesc noaptea cerul plin de stele si sa-mi aleg "steaua mea", s-o rog sa ma invete si pe mine sa stralucesc noaptea.
Vreau sa ma pierd in oaza de verdeata si sa-mi fac o coronita din flori de camp...

Probabil...

2008-05-14T21:35:00.005+03:00

Probabil ca voi depasi momentul si voi rade mai tarziu;
Probabil ca nu vei stii niciodata ce am simtit;
Probabil ma iubesti si probabil te iubesc si eu;
Probabil ma minti si probabil te mint si eu;
Probabil o sa ma uiti... eu nu stiu daca te voi putea uita;
Probabil o sa ne mai intalnim si probabil o sa-mi zambesti;
Probabil oamenii ma iubesc asa cum sunt si probabil ii iubesc si eu;
Probabil o sa-ti mai amintesti de mine...

Probabil ca da... probail ca nu... cine stie???

Shopping-ul - pasiunea noastra!!!

2008-05-08T16:38:00.006+03:00

Si ce daca este deja ora 16.00? Si ce daca sta sa ploua si bate foarte tare vantul? Si ce daca trebuie sa traversam Bucurestiul ca sa ajungem? Nimic nu mai conteaza atunci cand vine vorba de cateva ore de shopping.
Intai mancam ceva, ca sa prindem puteri. Apoi, tu iti cumperi ochelari de soare si gata - nu ma mai vezi! Sunt chiar in fata ta, nu am disparut... "domle", chiar nu ma vezi??? ...nu ma vede - hihihihihi

Sa incepem: Terranova - cateva bluzite; Leonardo - cateva perechi de pantofi (unii neaparat rosii); Etic - munti de camasi; Ilotti - tricouri si bluzite (fara numar)... si multe altele, am uitat cum se numesc.
In plus, un ursulet, un porcusor si o ratusca... deh, fiecare in functie de nevoi si cunostinte :)))

Totul a durat cam 6 ore (de cand am plecat de acasa si pana m-am intors). Nici nu mai puteam sa coboram scarile la metrou. Oare cata lume a ras de noi cand ne-au vazut cum ne sprijineam una de alta? Ne dureau picioarele ingrozitor, ne era sete, eram obosite si vroiam sa dormim... dar cine a spus ca e usor sa mergi la shopping? Doar se stie ca pasiunea cere sacrificii.

Asa ca, draga mea, incarca-ti bateriile si pregateste-te si pentru runda numarul III.

Petrecerea de luni seara

2008-05-06T21:07:00.004+03:00

Nervii provocati un anumit domn (care imi spune ca nu o sa ajung niciodata mai desteapta decat el) cu doctorat, diplone si premii s-au spulberat. Urma iesirea la "Cafeneaua noastra".

De data asta n-am mai intarziat prea mult.

Acelasi ambient, aceeasi Sangria, alta salata... buna si ea.

Plangem pe rand una pe umarul celeilalte. Offff... oare cand o sa se termine toate neplacerile prin care trecem?

Oricum, ne-am destins... si ce terapie este mai buna daca nu shoppig-ul? Asa ca hai sa mergem sa ne cumparam pantofi!

Dar inainte de asta trebuie sa ne facem poze pe trotuar, la Universiate. Deci: dezbracati-va de sacouri, asezati-va in pozitii ciudate, cadeti putin si puneti un jandarm sa va pozeze. Rezultatul? Cativa trecatori se uita amuzati, iar altii se inchina si trec mai departe - distractie garantata!

Ooook... tipetele tale anunta ca ne apropiem de un magazin de incaltaminte. Yap... asa este. Pantofi de toate marimile, culorile si modelele. Nu mai vreau sa plec de aici, dar e ora inchiderii. M-am ales cu o curea. Decat nimic...

Dar daca tot s-au inchis toate magazinele, de ce sa se termine distractia?

Planul II: o cutie de bere si pasajul Unirii. Rupeti o revista, aranjati-o frumos pe marginea pasajului, asezati-va, puneti pe cineva "paravan" (ca nu trebuie sa vada toata lumea ce faceti voi acolo) si... distractia poate continua! Aceeasi poveste: unii trecatori se vor lua de voi, altii va vor ignora, dar, cu siguranta, voi va veti distra :))

Si in final... taxiul. Ala nu, ala nu, ala nu... am ales un sofer batran, cu ochelari si burta. Oare ni s-au schimbat gusturile pentru barbati????

Un loc special

2008-05-03T15:58:00.009+03:00

Liniste, aer curat, pace, oameni cu frica lui Dumnezeu, verdeata, padure, pomi fructiferi, un parau mereu limpede... "un colt de Rai" - un loc deosebit.

Un loc in care merg mereu cu placere, un loc de care mi-e dor, un loc pe care il voi iubi toata viata.
Balcesti, jud. Valcea

S-a terminat sau acum incepe?

2008-04-30T12:10:00.004+03:00

De ce am sentimentul ciudat ca ceva s-a inceiat? Simt un gol inexplicabil in suflet. Am pierdut ceva sau am castigat mai mult decat speram?
De ce nu-mi pot da seama ce se intampla cu mine? Oare ma maturizez sau doar ma coplesesc evenimentele din ultima perioada?
As avea nevoie de putina liniste si singurate. Ar trebui sa imi pun ordine in ganduri si in viata dar nu am puterea sa o fac. Nu reusesc sa ma inteleg. Nu ma mai inteleg nici pe mine si nici pe cei din jurul meu.
Nu mai am rabdare sa ascult, nu mai am puterea sa invat, nu ma am optimismul de pana acum si nu mai am energie pentru a merge mai departe.
Si imi revine in minte aceeasi intrebare: "S-a terminat ceva sau acum incepe altceva?" Incerc sa inteleg... nu reusesc. Dar nu am pierdut nimic... si atunci de ce ma simt de parca mi-as lua adio de la ceva sau cineva drag.
Imi rasfoiesc viata precum o carte, pagina cu pagina. Se pare ca totul e in regula. Nu lipseste niciun paragraf... si atunci unde am gresit? Cu siguranta e o gresala. Nu se poate sa ma simt asa decat daca ceva nu e in regula. Incerc sa aflu ce. Incerc... nu reusesc.
Aceeasi senzatie de care nu pot sa scap si aceeasi intrebare: "S-a terminat sau acum incepe?"

Lucruri prea simple

2008-04-28T19:46:00.005+03:00

Cand esti fericit? Atunci cand ai bani si tot ce vrei sau atunci cand ai 80 de ani si inca mai poti sa zambesti?
De ce o fraza atat de simpla, spusa de un batran la fel de simplu ma face sa plang?
Cum poti sa te resemnezi in fata vietii?
Cum poti fii fericit cand stii ca vei muri?
De ce nu intelege nimeni ca fericirea se regaseste in lucrurile simple?
De ce ne complicam viata si incercam sa gasim fericirea in avere si faima? Fericirea se obtine atat de usor... Un om poate fii fericit doar pentru ca "isi traieste batranetea si pentru ca are o vacuta".
E simplu, la el totul e simplu. El e un om simplu dar fericit.
Acum chiar imi doresc sa pot zambi si eu. Dar nu pot sa fac asta. Acum plang. Nu e ciudat? Doar sunt tanara, am toata viata inainte... el e batran si zambeste, eu sunt tanara si plang. E chiar ciudat: el e fericit... Eu de ce nu pot fi?
Mi-am dat seama ca sunt atat de mica intr-o lume imensa. Mi-am dat seama ca nu e greu sa iubesti (e mult mai greu sa urasti). Sa incercam sa fim mai buni, mai veseli si mai intelepti. Viata e atat de frumoasa si merita traita.
Vrau sa ajung si eu la 80 de ani si sa zambesc...
Oricum am invatat o lectie. O fraza, un batran si eu... M-am maturizat. Am inteles ca pot fi fericita. Daca stiu sa iert, sa uit, sa zambesc si sa iubesc pot fi fericita.
O sa caut fericirea in lucrurile simple.

Cafeneaua noastra

2008-04-18T20:16:00.006+03:00

Ti-am spus ca esti incurabila? Mereu intarzii... asa iti place tie sau pur si simplu vrei sa ma enervezi. Sa stii ca nu uit numarul calatoriilor de metrou pe care le-am facut folosind cartela ta. Mda... probabil faci asta ca sa imi treaca supararea ca intarzii mereu.

Vremea a fost perfecta. Am simtit, in sfarsit, ca vine vara. Si verdele asta proaspat... imi place.

"The orange women" se evidentia foarte clar de peisajul verde ce o inconjura.
-Bine ca erai imbracata in portocaliu si nu se observa prea clar cat de nervoasa erai pentru cele 30 de minute cat ai asteptat. Dar noi te iubim si tu stii asta.

Salata a fost pe gustul meu, discutiile la fel, muzica... putin cam melancolica, dar ok si ea.
Aceeasi poveste, numai ca acum erau persoane diferite: sa-l sun, sa nu-l sun... uite, am numarul pe biletelul asta galben! Am avut mare grija de el (de biletel).
In ciuda insistentelor noastre, nu l-a sunat. (Well, imi mentin insistenta: SUNA-L!!!)

Era cazul sa adune cineva servetelele si dezastrul pe care il facusem pe masa. Normal, niciuna dintre noi nu a fost atenta la barman. Saracul, isi facea doar datoria... a strans servetelele, a luat oliviera si scrumiera si, o data cu ele si BILETELUL.

Reactia a venit prea tarziu, dar a fost una zgomotoasa:
-BILETELUL!!! Nu pot sa cred, mi-a luat biletelul...
Ca de la un fel de "Superwomens" a venit replica:
-Mergem noi la barman sa ii cerem cosul de gunoi si iti recuperam biletelul! (din fericire, barmanul era disparut temporar. Ufff... am scapat).

Intalnirea e pe terminate. Am inteles, trebuie sa pleci. Unii chiar nu inteleg ca ne simtim bine impreuna. Si... credeai ca o sa scapi fara sa te enervam putin? Gheata, gheata, caldut, caldut (15-16 grade)... Draga mea, telefonul e in scorbura. Si oricum, noi te iubim si atunci cand esti nervoasa.

Si pentru voi,

Sunt (in)dependenta

2008-04-18T10:15:00.004+03:00

Am citit de curand intr-o revista un articol legat de cat de (in)dependenti sunem fata de lucrurile ce ne inconjoara.
Ne place sa afirmam ca suntem persoane independente, chiar ne mandrim cu asta. Insa, sunt multe lucruri de care suntem dependenti.
In ceea ce ma priveste, recumosc: sunt dependenta.
-Dependenta de soare si caldura.
-Dependenta de prieteni.
-Dependenta de vorbitul pe messanger.
-Dependenta de telefonul mobil.
-Dependenta de internet.
-Dependenta de filmele si cartile psihologice.
-Dependenta de trusa de machiaj.
-Dependenta de pepsi.
-Dependenta de salata bulgareasca.
-Dependenta de iesirile cu fetele la "bodega".
-Dependenta de muzica.
-Dependenta de acest blog.
-Dependenta de plimbarile lungi, in afara Bucurestiului.
-Dependenta de cumparaturi...
Si lista poate continua, insa ma opresc aici. Vreau sa par si putin independenta.

Just a song...

2008-04-15T18:01:00.005+03:00

Sunt sigura ca vi s-a intamplat si voua sa ascultati o melodie si sa va treaca fiori.
Chiar daca nu faci legatura exacta intre melodie si un anumit eveniment, totusi parca iti tii respiratia de la inceputul si pana la sfarsitul cantecului.
Exact asta am patit eu azi. Am pornit mp3-ul si aceasta melodie mi-a declansat o stare foarte ciudata. Pur si simplu am simtit fiori si o emotie inexplicabila.

Iata despre ce vorbesc:
"Hold me for a while"

Fii prietenul meu cel mai bun

2008-04-14T20:16:00.008+03:00

Prietenie - un cuvant atat de simplu dar cu enorm de multe implicatii emotionale. Auzi orice om spunand "prietenul meu cel mai bun este... sau prietenul meu cel mai bun face...".
Tu esti prietenul cel mai bun al cuiva? Tu ai un prieten bun? Oare te-ai gandit vreodata cat de important poti fi pentru cineva daca esti langa el atunci cand are nevoie? Probabil ca si tu ai simtit nevoia, cel putin o data in viata, sa ai pe cineva alaturi.

Din punctul meu de vedere, un prieten bun este acea persoana in care ai intotdeauna incredere, persoana care e dispusa sa iti fie mereu alaturi in momentele grele dar si atunci cand esti fericit, prietenul cel mai bun trebuie sa iti dea sfaturi atunci cand ai nevoie de ele, sa stie sa te asculte si sa te sprijine. Prietenul tau cel mai bun are mereu incredere in tine, nu se supara pe tine si nici nu te dezamageste. Prietenul tau cel mai bun te accepta asa cum esti si nu te condamna niciodata cand gresesti.

Prietenie - nu incerc sa dau o definitie... oricum nu cred ca acest cuvant se poate defini. Prietenia e un sentiment, cateodata o stare de spirit caci te simti bine atunci cand stii ca cineva te pretuieste si are nevoie de tine. De cate ori ai plans pentru ca l-ai vazut pe prietenul tau plangand? De cate ori te-ai bucurat din inima pentru reusitele prietenului tau?

Avem posibilitatea sa ne alegem singuri prietenii si ar trebui sa profitam de acest lucru. Din pacate, nu putine sunt momentele in care ne incredem in oameni care mai apoi, ne dezamagesc. Dar sa nu ne descurajam. Sunt sigura ca si tu poti avea un prieten bun (daca nu l-ai gasit deja, cu siguranta el exista si abia asteapta sa te cunoasca) si, in acelasi timp, sunt sigura ca tu poti fi persoana care poate alina un suflet dezamagit.

Si ca o concluzie: "Fii intotdeauna ceea ce esti, iar daca acest lucru nu este deajuns pentru cineva, acel cineva nu este deajuns pentru tine!"

... iar pentru prietenii mei: Multumesc ca existati!!!

Nu uita

2008-04-09T13:16:00.003+03:00

Nu uita sa spui “te iubesc”. Caci si cuvintele sunt importante.

Nu uita sa zambesti cand mergi pe strada. Niciodata nu stii pe langa cine treci.

Nu uita sa fii romantica. Doar esti femeie.
Nu-ti uita prietenii. Este atat de bine sa stii ca poti vorbi cu cineva ori de cate ori simti nevoia si, mai ales, e important sa stii ca intotdeauna cineva iti este aproape la nevoie.
Nu uita sa-ti traiesti viata. E important sa te simti bine, sa te distrezi, sa simti ca traiesti.
Nu uita sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Vrei o inghetata? Ce daca esti la regim… Cumpara-ti-o! Vrei o pereche de pantofi? Ce daca nu mai ramai cu niciun ban… Cumpara-i!
Nu uita sa uiti. Unele lucruri ar trebui uitate.

…Nu uita sa fii fericita!!!!

Sambata seara

2008-04-07T11:54:00.004+03:00

Labirintul de metal, o cladire imensa, o lumina slaba, muzica in surdina, doar cativa oameni si un bar (dar la ce ma asteptam??? Cine mai ajunge in club la ora 21.30???).
N-a durat mult pana sa apara lumea, muzica a inceput sa se auda tare (exact asa cum vroiam eu... cat mai tare, astfel incat sa nu-mi mai pot auzi gandurile), am servit cateva pahare de gin, apoi a inceput distractia.
Cativa oameni mai retrasi, mai timizi, altii plini de energie si dornici sa se distreze... Unii incercau sa "agate" pe cineva, altii incercau sa "scape" de cineva. Uniii vroiau sa se imbete si consumau sticle de alcool dupa sticle de alcool, altii provocau fetele sa se dezbrace pentru 100 de euro. Unii dansau provocator, altii se multumeau sa stea pe scaun si sa priveasca. Unora le-a placut muzica, altora nu. Unii s-au distrat, iar altii nu s-au simtit prea bine (din fericire, eu am facut parte din categoria celor care s-au simtit excelent).
Multumesc de invitatie...

Si o melodie care sa ne aminteasca de seara de sambata (amuzati-va urmarind videoclipul:):)))

Don't Let Go

2008-04-04T13:28:00.002+03:00

Vin, cola si plansete

2008-04-03T23:01:00.009+03:00

Vroiam sa ies, sa beau un vin bun si sa ma distrez.
La ora 17.00 cand incepuse deja sa ploua (apropo: umbrela mea unde e?!!!? ), am plecat spre Tineretului. Nu-mi sta in fire sa intarzii, insa de data asta am reusit. Dar esti chiar dulce asteptand... oricum, sorry... n-am vrut (era ambuteiaj la Sudului:):).
Dar am ajuns... pe la 17.20.
Sa bem un vin rosu...
-Nu servim bauturi alcoolice!
-Primul gand: asta are impresia ca nu suntem majore??? Nici nu am buletinul la mine... Aaaaa "Summit-ul Nato"! De data asta chiar o spun hotarat: Bush, go home!... eu vreau sa beau un vin!!!
In fine, m-am resemnat:
-O cola!
-Si un frappe!
Mda... gata cu vinul, probabil ar fi fost bun...
Si mi-am amintit ca eu nu mancasem nimic. Deci, ar fi cazul sa mananc ceva:
-O salata bulgareasca, va rog!
Dupa 10 minute apare imensa salata pe care nu am putut sa o savurez ("mananca, mananca, trebuie sa mergem undeva unde se bea... eu vreau sa beau!!!")
Gata! mergem la Brancoveanu sa bem un vin.
-Grasa de Cotnari! dupa preferinte: cu apa, simplu sau cu pepsi. Bietul barman... oare nu se prinde ca nici noi nu stim ce vrem???
Sa inceapa distractia... in primul rand ciocnim pentru mine... ca doar eu sunt happy dintre noi toate. Nu-i nimic, imi place sa se bea in cinstea mea...
Apoi... un telefon, urmat de un mesaj, apoi iar un telefon si iar un mesaj...
-"Domle" ar fi cazul sa te opresti, ajunge!
-Nu, nu!! inca unul (alt mesaj)... le-am pierdut sirul.
-Si eu ce sa fac??? Il sun si eu!!!
-Nu, nu si tu! (uffff... macar tu intelegi)
Ultima replica:
-Hai sa iesim de aici ca mie mi-e rau...
Deja e grav... gata, iesim!
Si o seara nu se termina bine decat daca plangem. Si nu asa oricum. Tre' sa plangem toate trei, stand pe gard, in ploaie...

Exact d-asta va iubesc atat de mult...

Take your chance

2008-04-03T14:14:00.003+03:00

I'm happy today... Don't ask why... "Prietenii stiu de ce"

Stii tu...

2008-04-02T13:36:00.007+03:00

Mai e putin si ne vedem din nou.
Mi-e dor de tine... Mi-e dor de iarba aceea verde si proaspata, de padurea deasa in care ma pierdeam atunci cand vroiam sa fiu singura, de pomii infloriti, de oamenii aceia batrani ce ma privesc mereu cu ochi blajini si ma intreaba de fiecare data: "Cati ani ai?", "A cui esti?"...
Mi-e dor de paraul in care ma scaldam cand eram mica si de lanurile de porumb in care ma pierdeam mereu cand incercam sa gasesc drumul spre casa.
Mi-e dor de traditiile pe care oamenii tai inca le respecta, de mesele la iarba verde, in livada si de legumele proaspat culese din gradina.
Stii ca aerul tare ma face sa ma simt bine. Mirosul acela al naturii pure, covorul de frunze uscate pe care imi place sa merg desculta si curcubeul... La tine mereu apare curcubeul dupa ploaie.
Stiu ca ne despart multi kilomeri si tocmai de aceea am invatat sa te pretuiesc asa mult, caci ne vedem atat de rar...
Dar nu conteaza... cateva zile petrecute cu tine imi dau suficienta energie sa mai rezist inca un an... cand ne vom reintalni. Inca un an, si apoi altul... Stii tu...

Not today

2008-03-31T13:23:00.009+03:00

Nu incerca sa scapi! Nu poti!
Cand esti cuprinsa de incertitudine vezi viata altfel.
Parca nici oamenii nu-ti mai plac... desi ii iubeai atat de mult.
Viata, in general, nu ti se mai pare frumoasa... desi iti placea asa mult sa traiesti.
Nici florile nu mai sunt la fel de parfumate... desi inainte le miroseai pe toate.
Nici telefonul nu mai vrei sa sune... n-ai chef sa vorbesti cu nimeni.
Cei patru pereti intre care iti petreci ziua incep sa te sufoce... nu vrei decat sa scapi, sa evadezi.
Dar unde sa pleci? N-ai unde! Deci, stai! Suporta! Va trece! De cate ori sa-ti spun... timpul vindeca orice rana.

Asteapta putin...

The show must go on

2008-03-29T13:03:00.004+02:00

Am plans, apoi am ras... Am suferit, apoi am fost fericita... Am pierdut si am castgat... M-am obisnuit cu reusitele si esecurile, toate fac parte din viata.

Si nu trebuie decat sa mergem mai departe...

De ce sa da cand poti sa nu?

2008-03-27T20:40:00.007+02:00

De ce sa urasti cand poti sa iubesti?

De ce sa plangi cand poti sa zambesti?

De ce sa zbieri cand poti sa soptesti?

De ce sa minti cand poti sa fii sincer?
De ce sa lovesti cand poti sa mangai?
De ce sa fii singur cand poti avea prieteni?
De ce sa suferi cand poti fii fericit?
De ce sa ignori cand poti da importanta?
De ce sa renunti cand poti sa lupti?

De ce... ???

Bleeding love

2008-03-26T20:40:00.002+02:00

Liniste si aer curat

2008-03-25T20:28:00.002+02:00

Aerul inchis din casa, zilele petrecute intre patru pereti, programele tv. de care m-am saturat in doar cateva zile... toate m-au convins sa ies, sa ma plimb, sa profit de soare.

Am luat un autobuz plin de oameni ciudati...cateva babute vorbeau de programari la doctor, de scumpirea medicamentelor, de pensiile mici... si apoi el - un batran trecut bine de 80 de ani, urla cat il tinea gura cum jidanii au invadat tara si cum "Majestatea sa, Regele Carol I" ar fi salvat tara si lumea de hoti si criminali. Amuzant la inceput, enervant la un moment dat si sacaietor in final, a fost luat la rost de oameni. Toti ii sugerau sa taca, insa parca se indarjea si mai mult... si tipa... si oamenii tipau la el... dar pe ei nu ii auzeam, se auzea doar el... de fapt, nici gandurile mele nu le mai auzem.

Urmeaza staia "Universitate", ufff - am scapat... coboara. Gata, acum liniste. In sfarsit... e linistea pe care o doream.

Ultima statie, Piata Victoriei. In sfarsit am ajuns. M-am grabit degeaba. Evident trebuie sa astept. Hmm... nu prea mai am rabdare. Vreau sa respir aer curat, sa ma plimb.

Iata si parcul. Ce drum lung am parcurs... crdeam ca nu mai ajung.

In sfarsit liniste si aer curat.

Evident, m-am bucurat prea repede. Vroiam sa beau o ciocolata calda cu multa frisca intr-o terasa gola, din mijlocul parcului, unde nici barmanul nu are treaba (joaca table la o masa, langa noi). Si... de data asta nu mai era el... erau ei, 4 sau 5 la numar, cu vreo doua sticle de vin in fata atat de fericiti incat tipau de nu auzeam ce vorbeste persoana de langa mine. Dar acum eram mai vesela, sufeream amandoua, ne enervam amandoua... si radeam amandoua - concluzia: suferinta e mai usoara in doi.

Gata! Am terminat si ciocolata. Am scapat. Din nou, aer curat, verdeata si ratuste. Chiar m-au impresionat. Erau cate doaua, inotau numai impreuna, stateau pe mal impreuna... probabil de-abia se cunoscusera caci pareau sa se iubeasca foarte mult.

Si banca... sigur era veche. Veche si bine ascunsa intre pomisori. Un loc foarte romantic. "Cate o fi vazut la viata ei... Oare banca are viata?"

Deja aerul tare ma face sa delirez... dar imi e bine, deja ma simt mai bine.

Am mers mult, am obosit, ma dor picioarele ingrozitor si imi e foame, mi-e si frig (offffffffff vantul asta), dar mi-a placut... mi-am incarcat bateriile.

Si esarfa... nu fii trista! o sa cumparam alta caci trebuie sa o pierdem din nou prin Herastrau. Sa pierdem esarfa si sa ne pierdem si noi...

Primul pas

2008-03-24T19:03:00.001+02:00

Orice lucru are un inceput si un final.

Din pacate, nu in urma cu mult timp, am finalizat niste lucruri ce au insemnat foarte mult in viata mea...

Dar acum nu vorbim de lucruri triste si trecute. Vorbim de lucrui noi, de inceputuri.

Ce inceputuri??? Ei bine, "My Special Place" tocmai a luat nastere... Este locul meu special, locul unde ma voi simti in siguranta, locul unde imi voi deschide sufletul, locul unde voi fi intotdeauna eu...

E primul pas...