Incerci sa te faci placuta in societate, incerci sa ii faci pe toti sa te placa, chiar daca uneori iti vine sa-ti iei campii, sa-i impusti in cap sa nu mai existe atatea persoane care te judeca si sa te lase o data in pace.
Supravietuiesti si faci eforturi supraomenesti sa treci si peste clipele astea in care esti nevoita sa pari fericita si lipsita de griji desi in mintea ta nu exista decat probleme, intrebari si o oboseala psihica care n-are leac.
Inspiri, expiri… respiri ca sa supravietuiesti. Desi picioarele-ti sunt gata sa porneasca intr-un sprint spre usa si deja visezi la patul moale ce te asteapta acasa, adunatura de fetze schimonosite din jurul tau incearca prin toate metodele sa-ti scoata un zambet.
Simti privirile lor ca pe niste coate ce ti se infig intre coastele si asa dureroase. “Zambeste!” iti spune constiinta. Daca nu zambesti o sa te streseze si mau rau! Si zambesti dar tot cu gandul la patul si odihna de acasa.
Nu conteaza ca este un moment nepotrivit. Trebuie sa-i infrunti pe toti. Nu conteaza ce vrei tu in momentul asta. Nu mai protesta. Cel mai bine ar fi sa taci!
Respira, zambeste si taci! O sa treaca si asta…
