Stiam eu ca nu m-ai uitat!

Disparusei. Pur si simplu disparusei. Departe, foarte departe de orizontul meu. Chiar am crezut ca m-ai uitat definitv, ca ai uitat cat de important esti pentru mine. Credeam ca n-o sa ne mai vedem decat peste cateva luni…

Iar de cand ai disparut eu am intrat intr-o stare de amorteala teribila. Nimeni nu ma credea cand le spuneam ca este din cauza ta. Dar tu stii asta. Tu stii pentru ca ai fost mereu langa mine dinineata, m-ai trezit de atatea ori din somn cu mangaieri fierbinti si soapte doar de noi auzite. Acum imi pare rau ca te goneam cu atata brutalitate, regret ca nu te-am pretuit atunci cand ma copleseai cu atentia ta, dar e deja tarziu.

Tu ti-ai pierdut din forta, eu mi-am pierdut din voiosie. Insa astazi am zambit din nou. Dupa atata timp, am zambit din nou. Nu m-ai uitat! Stiam eu ca nu m-ai uitat!

Ultimele zile au lasat urme adanci pe geamul ce ne desparte, urme de lacrimi izvorate din ochii norilor intunecati. Probabil si ei sufereau ca si mine, tot dupa tine. Probabil ca vroiau sa simta si ei respiratia ta calda pe pleoape. Dar n-ai venit. Iar ei au plans. Eu doar am amortit.

Si urmele acelea, urmele lacrimilor au disparut ca prin farmec in clipa cand privirile noastre s-au intalnit. Ranile de pe geam si cele din sufletul meu s-au vindecat intr-o secunda. Exact in secunda in care am realizat ca nu m-ai uitat.

Iti multumesc ca ai fost din nou langa mine si ca m-ai dezmierdat cu razele tale calde. Promit sa te astept in fiecare zi cu aceeasi nerabdare si mai promit sa nu mai amortesc. Vreau sa fiu mereu pregatita pentru urmatoarea noastra intalnire.

“Can we ask the sun to shine forever?”

Am un virus!

Da, deci am un virus in calculator! Si ma enerveaza.

Stii tu ce e ala un virus? O chestie sacaietoare, mica, foarte mica, (mai mica decat o furnica :P) ce apare in sistemul tau si e gata sa ti-l dea peste cap. Asadar, oricati antivirusi ai instalat de-a lungul anilor in sistem, chestia asta mica vine si distruge tot.

E ciudat, zau! Un virus invizibil sa nenoroceasca un hard de cea mai buna calitate, protejat de un firewall impenetrabil (de fapt, nu e chiar impenetrabil, dar asa se credea a fi).

Deci micul virus vine prin fir. Ala de net. El e cam zapacit de felul lui, nu cauta un calculator anume, ci vine asa, “la nimereala” si hop! Nimereste in PC-ul tau cand nici nu te astepti.

Dupa cateva zile de tatonare a terenului, se instaleaza confortabil in windows si asteapta momentul oportum pentru inceperea actiunii de distrugere. De fapt, asteapta mai intai sa vada ce documente le consideri tu mai importante si mai vitale, pentru a incepe cu acelea, ca sa fie sigur ca te umple de nervi (= varianta umana a virusilor din IT).

Isi intinde tentaculele invizibile prin fiecare coltisor al hardului, se inmulteste singur (app: oare cum se inmultesc virusii astia? Fac sex si ei? Hmm… vom cerceta!) si nu se da batut pana nu castiga lupta cu intregul sistem.

Acum tu, persoana inteligenta, cauti solutii. Si le gasesti: ori schimbi antivirusul, ii dai o scanare “deep” si ii bagi in carantina pe nesuferitii virusi - varianta proasta ca tot iti raman in calculator si tot te vor mai stresa la un moment dat, sau instalezi un alt windows – varianta recomandata, caci asa stii cu siguranta ca i-ai nimicit.

Inca ma mai gandesc ce varianta sa adopt pentru a scapa de virusul meu. Imi recomanda cineva ceva? Poate un antivirus “performant” (macar cu 1% mai performant decat virusul)… nu de alta dar in scurt timp imi va distruge toate programele...

In vis…

Pierduta pe malurile raului imaginar. Pierduta prin verdele deja ruginiu. Salcia uita sa mai planga cateva minute si adoarme molcoma in adierea vantului rece de toamna.

Nimeni nu scapa de anotimpuri, de soarta sau destin. Si eu si ea si voi, cu totii ne pierdem in abisul unui destin pe care incercam sa-l ghicim, dar uitam ca el este incert. Nu exista, el se construieste! Noi il construim!

Si visez… continui sa visez albastrul apei, verdele frunzelor, maroul pamantului, griul cerului… doi pasi ce nu ating firele de iarba ci pasesc moale deasupra covorului colorat de dedesubt. Uit de viitor. El nu exista in vis. In vis simt ca traiesc cu adevarat. Acolo peisajul e construit de mine, viitorul e construit de mine. Si e exact asa cum il vreau eu.

Rece, inghetata aproape, simt durerea frigului si inceputul iernii. Nu poti fii indiferenta la picaturile de apa de pe firele mici de iarba ce n-au apucat sa ajunga la maturitate.

Inca doi pasi, plutesc in continuare, abisul ramane, frigul ma cuprinde, culorile sunt din ce in ce mai sterse, orizontul din ce in ce mai aproape. Am amortit…