Firma mare, sediu mare, parcare cu bariera (d-aia pe telecomanda) si un paznic… sarac. Sarac, adica incult, cam nebun, nu stiu, oricum nu-i normal. In fiecare zi ma amuza. Ba ca nu-i buna telecomanda, ba ca doarme in post si sefii claxoneaza disperati dupa ce stau 5 minute in fata barierei, ba ca se uita dupa femei si ramane cu gura cascata (la propriu). In fine, azi n-a facut exceptie.
Dimineata vine soferul nostru in fata barierei. Paznicul, apare dupa ce soferul claxoneaza indelung, apasa pe telecomanda, bariera da sa se ridice, el apasa in continuare pe butonul ala nenorocit in timp ce injura (nu stiu de ce) si bariera… cade la loc. Bietul om nu apucase sa treaca. Noroc ca a fost pe faza si a avut timp sa puna frana. Paznicul rade… cica din cauza telecomenzii. Rad si eu, dar de fata bietului sofer.
Urmatoarea iesire. Paznicul ma vede cu un pahar de cafea in mana si ma intreaba daca stiu sa folosesc aparatul de facut cafea. Cum spuneam, firma mare, cu pretentii, aparate de cafea complicate, desigur. D-alea Siemens, in care pui boabele intregi si apa, apesi pe buton si iti face cafeaua. In fine, au mai multe butoane si un afisaj electonic.
Revenind la paznic: imi spune ca ar vrea si el o cafea da nu stie sa o faca. Ii explic eu cum si ce tre sa faca, asa, gesticuland (ca nu aveam aparat afara) si i-auzi replica: “Stii, am vrut sa imi fac si eu o cafea sambata seara, dar n-am stiut cum si… am pus niste boabe de cafea intr-un pahar si am turnat apa fiarta peste ele!?!?!? (…lol…). Am pus si zahar, da nu prea avea gust de cafea!”
Acum, asa pentru incheiere: Mare ti-e gradina, Doamne! Stiam ca romanii sunt inventivi, dar chiar asa????
joi, 28 august 2008
miercuri, 20 august 2008
Nu sunt singura
A plecat Simona in concediu. E destul de sinistru pe aici, ma simt putin cam… singura. Ziua trece mai greu decat de obicei, nu mai rad la fel de mult, ma si plictisesc cateodata, dar supravietuiesc.
Cum spuneam, ma simteam singura. Si probabil si-a dat si ea seama asa ca s-a hotarat sa imi tina companie inca de luni (ma rog, eu as vrea sa fie un el, totusi). Azi e deja miercuri si ea este inca aici. Este peste mine, langa mine, in jurul meu… peste tot.
Nu stiu ce mananca, probabil e moarta de foame. In fine, mai bea din cand in cand din cafeaua mea cu lapte atunci cand eu nu sunt atenta. Probabil lucrul asta o tine in viata. Dar nu ma bucur deloc. Ma enerveaza foarte tare si deci, nu m-ar deranja daca ar da coltul (adica daca s-ar duce de tot, in alta parte).
Imi imaginez cum as putea sa o torturez, asa cum imi face ea mie. Ma tortureaza. Ma gadila, imi intra in ochi, imi lasa urme pe monitor, vine spre mine cu viteza si nu ma lasa sa ma concentrez.
As vrea un spray de muste dar nu stiu daca pot sa il folosesc aici (mi-e ca mor si alte insecte din jurul meu), as vrea si o paleta dar nu prea ma pricep la prins muste si s-ar putea sa ma fac de ras.
Deci, nimic nu merge! Asa ca mai bine invatam sa ne suportam. O sa incerc s-o mituiesc – ii dau cafea cu lapte ca sa ma lase 30 de minute in pace. Sper sa functioneze metoda. Si inca ma intreb: o fi un el sau o ea?!?!?
Cum spuneam, ma simteam singura. Si probabil si-a dat si ea seama asa ca s-a hotarat sa imi tina companie inca de luni (ma rog, eu as vrea sa fie un el, totusi). Azi e deja miercuri si ea este inca aici. Este peste mine, langa mine, in jurul meu… peste tot.
Nu stiu ce mananca, probabil e moarta de foame. In fine, mai bea din cand in cand din cafeaua mea cu lapte atunci cand eu nu sunt atenta. Probabil lucrul asta o tine in viata. Dar nu ma bucur deloc. Ma enerveaza foarte tare si deci, nu m-ar deranja daca ar da coltul (adica daca s-ar duce de tot, in alta parte).
Imi imaginez cum as putea sa o torturez, asa cum imi face ea mie. Ma tortureaza. Ma gadila, imi intra in ochi, imi lasa urme pe monitor, vine spre mine cu viteza si nu ma lasa sa ma concentrez.
As vrea un spray de muste dar nu stiu daca pot sa il folosesc aici (mi-e ca mor si alte insecte din jurul meu), as vrea si o paleta dar nu prea ma pricep la prins muste si s-ar putea sa ma fac de ras.
Deci, nimic nu merge! Asa ca mai bine invatam sa ne suportam. O sa incerc s-o mituiesc – ii dau cafea cu lapte ca sa ma lase 30 de minute in pace. Sper sa functioneze metoda. Si inca ma intreb: o fi un el sau o ea?!?!?
marți, 12 august 2008
Concediu de pomina!
In sfarsit a venit si ziua in care trebuie sa plecam. Salteaua, prosoapele, costumul de baie, uleiul de plaja… la mare cu noi!
Am plecat pe la 1.00 noaptea (sa prindem liber) si a fost liber n-am ce zice. Am ajuns in Eforie Nord pe la 4.30. Am “tras” la o benzinarie pentru un capuccino si ne-am indreptat spre plaja sa admiram rasaritul. Ca asa vorbisem… sa vedem rasaritul. Dar, cu 5 minute inainte sa rasara soarele, i s-a pus cretinului pata: “Hai sa cautam cazare!” S-a ales prafu de admirarea rasaritului.
Plecam, ne invartim prin Eforie cautand o gazda. Si ne invartim o ora, doua, trei, patru!!! Cautam pe unu’ “Vasilica Mamulea” (nu mai stiu cum ii zicea), care statea pe acolo acum 10 ani… Tot din cauza cretinului, ca stie el, mergem unde stie el. Normal ca nimenu nu-l cunostea!!!!!
Bine ca m-am gandit sa sun pe cineva care m-a informat ca in Costinesti se gaseste mult mai usor cazare. Bineinteles ca nici nu am ajuns bine si am gasit doua camere “super” (in 5 minute eram cazati). Cand i-am zis cretinului ca daca nu era eu se mai invartea 4 ore prin Eforie mi-a raspus: “Oricum ajungeam si in Costinesti!” Imi venea sa il iau la bataie acolo dar… m-am abtinut ca parca era cam mare (are cam 100 kg).
Bun, ne-am cazat si ne-am hotarat sa mergem la plaja. In sfarsit… atat am asteptat momentul asta. Plaja, cam la 10 minute de mers pe jos. Mergeam incet caci cretiul are si un copil, unu de 6 ani, un fel de copil-bestie, care cica “nu stie sa mearga in papuci”!?!? Vroiam sa o iau la fuga, asa mult imi doream sa vad marea, sa ma intind pe nisip…
Ajungem… yupiiii!!! Ma dezbrac rapid si sar in apa. Era exact asa cum visasem. Apa calda, lume multa, nisip fierbine, imi trecusera toti nervii. Dar nu a tinut mult. Bestia (copilul) a incepu sa urle, sa zbiere ca vrea suc, apa, mancare, ca vrea acasa etc. A vazut ca nu iese ca el si a inceput sa arunce cu nisip, sa fuga ca bezmeticul pe plaja, sa loveasca oamenii, sa-mi arunce cu nisip si scoici in cap…
Seara, aceeasi poveste: mergeam in parculet sa se dea copilul in toate trenulete si masinutele, ne culcam pe la 23.00 ca ii era somn copilului, ii cantam in struna toti patru, eram sclavii lui.
Si ca meniul sa fie complet, am mers cu un jaf de masina (masina cretinului – asa stapan, asa masina) care s-a hotarat sa se strice exact cand am intrat pe autostrada la intoarcere. Pierdea ulei in disperare, troncanea si scartaia din toate incheieturile si trebuia sa ne oprim din 50 in 50 de km ca sa racim motorul. Am facut 10 ore pana in Bucuresti.
Deci, cam asa arata un “concediu de pomina”. Am regretat fiecare secunda petrecuta la mare, l-am urat pe cretin in fiecare clipa si am visat cum torturez acea bestie de copil care mi-a facut vacanta un calvar.
Am plecat pe la 1.00 noaptea (sa prindem liber) si a fost liber n-am ce zice. Am ajuns in Eforie Nord pe la 4.30. Am “tras” la o benzinarie pentru un capuccino si ne-am indreptat spre plaja sa admiram rasaritul. Ca asa vorbisem… sa vedem rasaritul. Dar, cu 5 minute inainte sa rasara soarele, i s-a pus cretinului pata: “Hai sa cautam cazare!” S-a ales prafu de admirarea rasaritului.
Plecam, ne invartim prin Eforie cautand o gazda. Si ne invartim o ora, doua, trei, patru!!! Cautam pe unu’ “Vasilica Mamulea” (nu mai stiu cum ii zicea), care statea pe acolo acum 10 ani… Tot din cauza cretinului, ca stie el, mergem unde stie el. Normal ca nimenu nu-l cunostea!!!!!
Bine ca m-am gandit sa sun pe cineva care m-a informat ca in Costinesti se gaseste mult mai usor cazare. Bineinteles ca nici nu am ajuns bine si am gasit doua camere “super” (in 5 minute eram cazati). Cand i-am zis cretinului ca daca nu era eu se mai invartea 4 ore prin Eforie mi-a raspus: “Oricum ajungeam si in Costinesti!” Imi venea sa il iau la bataie acolo dar… m-am abtinut ca parca era cam mare (are cam 100 kg).
Bun, ne-am cazat si ne-am hotarat sa mergem la plaja. In sfarsit… atat am asteptat momentul asta. Plaja, cam la 10 minute de mers pe jos. Mergeam incet caci cretiul are si un copil, unu de 6 ani, un fel de copil-bestie, care cica “nu stie sa mearga in papuci”!?!? Vroiam sa o iau la fuga, asa mult imi doream sa vad marea, sa ma intind pe nisip…
Ajungem… yupiiii!!! Ma dezbrac rapid si sar in apa. Era exact asa cum visasem. Apa calda, lume multa, nisip fierbine, imi trecusera toti nervii. Dar nu a tinut mult. Bestia (copilul) a incepu sa urle, sa zbiere ca vrea suc, apa, mancare, ca vrea acasa etc. A vazut ca nu iese ca el si a inceput sa arunce cu nisip, sa fuga ca bezmeticul pe plaja, sa loveasca oamenii, sa-mi arunce cu nisip si scoici in cap…
Seara, aceeasi poveste: mergeam in parculet sa se dea copilul in toate trenulete si masinutele, ne culcam pe la 23.00 ca ii era somn copilului, ii cantam in struna toti patru, eram sclavii lui.
Si ca meniul sa fie complet, am mers cu un jaf de masina (masina cretinului – asa stapan, asa masina) care s-a hotarat sa se strice exact cand am intrat pe autostrada la intoarcere. Pierdea ulei in disperare, troncanea si scartaia din toate incheieturile si trebuia sa ne oprim din 50 in 50 de km ca sa racim motorul. Am facut 10 ore pana in Bucuresti.
Deci, cam asa arata un “concediu de pomina”. Am regretat fiecare secunda petrecuta la mare, l-am urat pe cretin in fiecare clipa si am visat cum torturez acea bestie de copil care mi-a facut vacanta un calvar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)