Cat e ceasul? 18 si… Si tot aici suntem? Hai sa mancam. Ce avem azi in meniu? Supa poloneza, piure cu urme de snitel, pilaf cu urme de friptura la gratar si o salata cam ofilita.
Nu te infige in salata, ia mai bine o ciorba. Uite, o incalzim la microunde si mancam. E buna, nu? Daca vrei iti pun si salata in ea!!!
Ia uite! Are si carnita. Buuuna carnita. Am o idee: sa strecuram zarzavatul si carnita. Zeama o punem in chiuveta. Vine cineva! O sa rada lumea si cu fundul de noi. Acum, hai, ia si mananca un castron de zarzavaturi in fata colegilor! Hai, baga! Stau eu paravan.
A, e buna ciorba cu lingurita de plastic. Parca si revista merge mai bine cu zarzavat. Ok, acum ma simt mai bine, am luat si cina.
Operatiunea ciorba – incheiata cu succes!
miercuri, 24 septembrie 2008
luni, 8 septembrie 2008
Cand se schimba rutina
Asa ne-am obisnuit. Sa ne trezim in fiecare dimineata de luni pana vineri la o anumita ora, sa facem dus, sa ne echipam, sa ne punem mp3-ul in urechi, sa ne urcam din aceeasi statie in acelasi autobuz, sa urcam in metrou pe la aceeasi usa, sa ajungem la serviciu la aceeasi ora…
Deja reactionam mecanic. Gandurile ne zboara departe in timp ce picioarele ni se indreapta spre directia bine cunoscuta. Aceleasi melodii in mp3 care au intelesuri diferite in functie de starea noastra de spirit.
Cam asta am patit si eu. Ascultam muzica, imi faceam planuri, cautam o iesire din amalgamul de ganduri ce au pus stapanire pe mine in ultimul timp si ma indreptam “voioasa”, dupa o zi de munca si o iesire la terasa, spre statia de autobuz.
In statie, aceleasi ganduri, aceleasi planuri. Vad troleibuzul. Il astept sa intoarca, insa nu mai apare. Mda, probabil mi s-a parut ca vine. Mai stau. Apare altul in zare. Il astept. La fel, nu intoarce nici asta. Incep sa-mi pierd rabdarea. Au trecut deja 20 de minute, doar nu am halucinatii. Si chiar daca as avea… doar nu am halucinatii cu troleibuze.
Printre melodiile ce-mi rasunau in urechi aud ceva de genul: “… nu mai opreste aici!” Poftim?!? Cum adica nu mai opreste aici? Si acum spuneti? Hello! Am stat 20 de minute in statie. Sa nu mai vorbim despre cum am injurat toti angajatii de la RATB (de la femeia de serviciu pana la director). Puneti domne un afis, anuntati la televizor, nu stiu, faceti ceva! Oamenii au rutina lor. Nu veniti voi sa le-o “stricati”.
Deja reactionam mecanic. Gandurile ne zboara departe in timp ce picioarele ni se indreapta spre directia bine cunoscuta. Aceleasi melodii in mp3 care au intelesuri diferite in functie de starea noastra de spirit.
Cam asta am patit si eu. Ascultam muzica, imi faceam planuri, cautam o iesire din amalgamul de ganduri ce au pus stapanire pe mine in ultimul timp si ma indreptam “voioasa”, dupa o zi de munca si o iesire la terasa, spre statia de autobuz.
In statie, aceleasi ganduri, aceleasi planuri. Vad troleibuzul. Il astept sa intoarca, insa nu mai apare. Mda, probabil mi s-a parut ca vine. Mai stau. Apare altul in zare. Il astept. La fel, nu intoarce nici asta. Incep sa-mi pierd rabdarea. Au trecut deja 20 de minute, doar nu am halucinatii. Si chiar daca as avea… doar nu am halucinatii cu troleibuze.
Printre melodiile ce-mi rasunau in urechi aud ceva de genul: “… nu mai opreste aici!” Poftim?!? Cum adica nu mai opreste aici? Si acum spuneti? Hello! Am stat 20 de minute in statie. Sa nu mai vorbim despre cum am injurat toti angajatii de la RATB (de la femeia de serviciu pana la director). Puneti domne un afis, anuntati la televizor, nu stiu, faceti ceva! Oamenii au rutina lor. Nu veniti voi sa le-o “stricati”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)