Asa ne-am obisnuit. Sa ne trezim in fiecare dimineata de luni pana vineri la o anumita ora, sa facem dus, sa ne echipam, sa ne punem mp3-ul in urechi, sa ne urcam din aceeasi statie in acelasi autobuz, sa urcam in metrou pe la aceeasi usa, sa ajungem la serviciu la aceeasi ora…
Deja reactionam mecanic. Gandurile ne zboara departe in timp ce picioarele ni se indreapta spre directia bine cunoscuta. Aceleasi melodii in mp3 care au intelesuri diferite in functie de starea noastra de spirit.
Cam asta am patit si eu. Ascultam muzica, imi faceam planuri, cautam o iesire din amalgamul de ganduri ce au pus stapanire pe mine in ultimul timp si ma indreptam “voioasa”, dupa o zi de munca si o iesire la terasa, spre statia de autobuz.
In statie, aceleasi ganduri, aceleasi planuri. Vad troleibuzul. Il astept sa intoarca, insa nu mai apare. Mda, probabil mi s-a parut ca vine. Mai stau. Apare altul in zare. Il astept. La fel, nu intoarce nici asta. Incep sa-mi pierd rabdarea. Au trecut deja 20 de minute, doar nu am halucinatii. Si chiar daca as avea… doar nu am halucinatii cu troleibuze.
Printre melodiile ce-mi rasunau in urechi aud ceva de genul: “… nu mai opreste aici!” Poftim?!? Cum adica nu mai opreste aici? Si acum spuneti? Hello! Am stat 20 de minute in statie. Sa nu mai vorbim despre cum am injurat toti angajatii de la RATB (de la femeia de serviciu pana la director). Puneti domne un afis, anuntati la televizor, nu stiu, faceti ceva! Oamenii au rutina lor. Nu veniti voi sa le-o “stricati”.
3 comentarii:
hai ma adi ce au halucinatiile cu troleibuze? :)) eu le am in fiecare dimineata mai nou :p
domne nu ma speria... si tu ai halucinatii cu troleibuze?? Or fi contagioase?!?
pai nu te uiti la mine zilnic? ce zici, sunt contagioase? :))
Trimiteți un comentariu