Un vant cald de inceput de vara adia printre frunzele proaspete ale nucului batran din curte de la bunica. Mama imi intinsese acolo o patura colorata si imi spusese sa astept cuminte surprizele ce mi se pregateau. Era sfarsitul lunii mai, o zi speciala pentru mine, o zi in care urma sa primesc multe, multe cadouri... era ziua mea!
Stateam cuminte. Trebuia sa fiu cuminte, mai ales acum. Ii cerusem mamei cu ceva timp un urma sa imi cumpere cea mai frumoasa papusa din lume. O vazusem intr-o vitrina colorata si chiar era cea mai frumoasa din lume. Am asteptat sa primesc ceea ce imi doream si mi s-a spus ca o voi primi de ziua mea daca voi fi cuminte. Intinsa pe patura de sub nuc, incercam sa imi amintesc daca am fost sau nu cuminte, asa cum imi ceruse mama. Imi placea sa cred ca am fost. Si sigur am fost.
Imediat, rabdarea mea a fost rasplatita. Alaturi de mine s-au asezat mama, tata si bunica. Mama imi ofera un tort frumos decorat pe care se inaltau mandre cinci lumanari, tata avea in brate o cutie mare, frumos impachetata si un suras complice pe fata (stiam amandoi ce este in cutie), iar bunica ma privea cu cei mai calzi ochi din lume (nici nu puteam sa ii cer mai mult decat dragostea pe care mi-o oferea neconditionat in fiecare clipa). Mi s-a cantat cel ma sincer si frumos “La multi ani”, apoi am fost invitata sa suflu in lumanari. Momentul in care am despachetat cadoul a fost minunat. Papusa pe care o tineam in brate mi se parea mult mai frumoasa decat cea din vitrina. Era la fel, numai ca aceasta era A MEA. Era a mea si era speciala. Era insufletita de dragostea celor mai speciale persoane din viata mea si de emotia puternica pe care o emanam eu. M-am uitat in ochii ei verzi si am stiut ca din acel moment vom fi cele mai bune prietene.
Au trecut douazeci de ani de atunci, douazeci si unu mai exact. Insa imi amintesc fiecare clipa. De fapt, ochii verzi ai papusii mele pe care am descoperit-o din intamplare intr-un dulap al amintirilor, m-au facut sa retraiesc acel moment la o intensitate maxima. Nu inteleg nici acum cum de nu am uitat niciun amanunt, nicio emotie, nimic. Pentru cateva clipe am avut din nou cinci ani. Pentru cateva clipe am fost din nou inocenta, fericita, emotionata, inconjurata de trei perechi de ochi blanzi si de multa dragoste. Mi-am uitat “cea mai buna prietena”, insa ea nu m-a uitat pe mine. Face si acum, ca si atunci minuni. Ma face sa zambesc, imi aminteste ca viata poate fi frumoasa cand sufletul meu este frumos, ma ajuta sa fiu din nou copil chiar daca doar pentru cateva clipe. Dar sunt niste clipe minunate.
Iincepand de atunci, “prietena mea” nu mai sta ascunsa in dulap, ci ma priveste dintr-un loc special. Un loc spre care imi indrept mereu atentia atunci cand imi pierd optimismul si tind sa devin trista. In ochii ei eu voi ramane mereu un copil. Si stiu ca trebuie sa fiu un copil fericit... si cuminte.
Vezi mai multe video din Muzica
