Cu o zi inainte de cea mai mai mare sarbatoare a crestinilor mi s-a urat de catre toate cunostintele “Un Paste fericit!” si chiar am crezut ca asa o sa si fie. Gresit!
Dar sa incepem cu inceputul. Dupa ce renunt la obisnuita plecare la bunicii mei aflu ca nici prietenii care ma invitasera la ei nu mai raman acasa. Nervii si planurile date peste cap cer solutii disperate. Deci ce ramene de facut? Ma duc neinvitata la alti prieteni din Rosiorii de Vede. Cu tot curajul de care sunt in stare apelez la BUBU pe care o implor sa ma duca si sa ma aduca din vacanta mea, desi stiu ca este intr-o stare deplorabila.
O conduc grijuliu, nu o supar tot drumul, o laud cand porneste la a mia cheie, o felicit cand nu se opreste brusc si o mangai de cate ori pot. Ajung in siguranta in Rosiori, ma lovesc de niste fetze plictisite ce parca transmiteau “da voi ce naiba cautati aici?”, dau sa plec, ma lovesc de impotrivire, deci ramn… Proasta miscare.
A doua zi, Pastele. O zi frumoasa cu soare si aer placut. Imi spun ca nu mai are sens sa stresez lumea si dau sa plec. Mii de chei date la automat, mii de nervi, BUBU se impotriveste. Nu vrea sa porneasca si pace. Parca vroia sa-mi transmita ceva dar eu nu ma las. Stiu cum o pot forta: bujiile pe aragaz, le incing bine, le sterg frumos, le introduc fierbinti in orificii si reusesc sa o trezesc la viata.
Hotarata sa nu ratez aceasta zi frumoasa, in drum spre Bucuresti imi fac planuri de refacere a vacantei. Muzica buna, companie placuta, vreme superba… miros ciudat, un “trosc” asurzitor, o pedala de ambreiaj blocata, niste fum dens iese de sub capota. Frana! motorul se opreste singur. In fata, un semn ce indica ALEXANDRIA.
Chemam intariri, cineva trebuie sa ne tracteze de acolo. I really need to get to Bucharest! Gresit din nou! Intaririle noastre aveau planuri de gratar, la padure. Ne lasa de izbeliste in Alexandria nu inainte de a ne informa in ce directie e gara. Incerc sa ma calmez, nu-mi reuseste pe deplin, ajung la gara, pe usa principala, din fata scria “Intrarea pe la usa din fata”. Ma uit mai bine, sus scrie clar: Gara Alexandria. Deci sunt in fata garii… banuiesc. Ocolesc cladirea, trec pe langa alte trei usi, a patra e deschisa. Intru, cateva randuri de scaune de o parte si de alta a peretilor, o incapere de 5 metri patrati si doua ghisee. Unul inchis, iar in celalalt doarme o duduie blonda si tare sictirita. O trezesc si ii cer bilete pentru primul tren spre Bucuresti.
- Nu stiu domnisoara, eu sunt de Zimnicea.
- Nu doamna, suntem in Alexandria si eu vreau sa ajung la Bucuresti.
- Deci eu sunt de Zimnicea, ce nu intelegeti? Nu stiu ce tren ajunge la Bucuresti.
- Doamna, sa mai incercam o data: vreau sa ajung din aceasta gara, cu un tren, la Bucuresti. Cum fac asta?
- Nu stiu! Eu nu stiu, intrebati la colega.
- Doamna, biroul colegei este inchis! (vedea si ea asta, ca stateau fata in fata – tampita!).
- Atunci asteptati-o sa vina.
- Si cand vine?
- La 5 juma’
- Huh??? Pai e 12.00!!!.... (injuraturile nu le mai notam)
Ies nervoasa din gara, pe peron vad doi cetateni (romani get-beget) turmentati bine, dar imbracati in uniforme CFR.
- Nu va suparati, zic. Vreau sa ajung si eu la Bucuresti. Cu primul tren. Cand soseste in gara?
- Poate la Zimnicea domnisoara. (Deci astia s-au tacanit cu totii)
- Nu, nu, la Bucuresti. Bu-cu-resti.
- Domnisoara, da dumeavoastra nu sunteti din Romania? N-ati mai mers niciodata cu trenul?
- Asa ceva nu se poate. Explicati-mi ca nu inteleg. Cum dracu ajung din gara asta nenorocita la Bucuresti. Si nu, n-am mai mers cu trenul… pana acu 30 de minute am avut masina.
- Pai luati trenul asta de la peron pana in Rosiori si apoi spre Bucuresti. (trenul era de fapt o locomotiva cu un vagon). Este un tren pt angajati da poate va ia si pe voi.
- Poate?
Stupoare, draci si… injuraturi. Ce zi de Pasti, ce sa fim mai buni si mai intelegatori?? Nuuu. Am injurat tara asta, cu transportul ei si cu locuitorii ei pana am obosit. Racorita, m-am intors la cei doi romani autentici care stiu sa mearga cu trenul.
- Auziti, da Maxi-Taxi spre Bu-cu-resti, avem?
- Ha! Auzi la ea, Maxi-Taxi azi, in ziua de Pasti. Ha Ha Ha. N-avem azi.
Injur din nou si plec din gara. Apelam la ultima varianta, “suna niste prieteni” (altii decat cei plecati la gratar). Astfel aflu ca: unii au telefoanele inchise, altii sunt deja aburiti de alcool si gratare, altii fara benzina… in sfarsit vine salvarea. Andreea si sora ei isi vor intrerupe masa luata in familie pentru a veni sa ma adune de pe meleagurile frumoasei noastre patrii.
Punct de intalnire: intrarea in Alexandria, langa o mini-groapa de gunoi, in imediata vecinatate a soselei intens circulate. Cu o cutie de bere in mana, cu multi nervi la purtator, cu ceva mai putini prieteni si cu multa vointa ma asez pe un petic de iarba situat intre groapa de gunoi si sosea si astept masina ce va urma sa ma duca acasa. Dupa cateva ore de asteptare ajung spre inserat si acasa.
BUBU si-a dat duhul in ziua de Pasti si ma bucur sincer pentru ea. Stiu ca va ajunge in Rai, pentru ca daca mori in aceasta zi ti se iarta toate pacatele. Chiar si cel ca m-a lasat sa-mi petrec intreaga zi de Pasti la 100 de km de Bucuresti, langa o groapa de gunoi…
