Este deja un fapt dovedit: pitzipoancele si cocalarii ne-au inconjurat, ne domina, sunt la fiecare colt de strada, in spatele fiecarui calculator, in mijloacele de transport in comun sau in masini luxoase… Mai nou, invadeaza si cladirile de birouri, ne devin colegi sau colege, oameni pe care trebuie sa-i respectam, din principiu. Mai grav este ca principiul “respecta-ti colegii” se bate cap in cap cu principiul “evita pitzipoancele”.
Acum sa va spun cate ceva despre colega mea, Pitzipoanca de Mall. Si scriu cu litera mare pentru ca Ea este cineva, nu este o pitzi oarecare, ci este cea mai cea dintre toate cele.
Pitzipoanca mea are 1,90 m, poarta tocuri de 10 cm, merge cu bustul (adica tzatzele) impins bine in fatza, cu fesele (adica fundul) bine impinse in directia opusa, cu bratele falfaind delicat in jurul coapselor si defileaza asa (la propriu) prin birou, de la usa la geam, de la geam la usa de patru-cinci ori pe zi.
Eh, cu defilarea m-am obisnuit, incerc sa o ignor, incerc sa ma abtin sa o intreb de ce se chinuie sa mearga asa, problema cea mai grava apare cand deschide gura si da grai gandurilor ei blonde desi, paradoxal, este bruneta!
Astazi m-a amuzat teribil. Si pentru ca am ras pe saturate, am hotarat sa va amuz si pe voi! Iata o discutie intre “tipul din Berceni” (singurul baiat din biroul nostru) si Pitzipoanca de Mall:
tipul din Berceni: - … da ma, dar voi ajungeti imediat cu masinile persoanle, eu merg cu transportul in comun in fiecare zi, e normal sa intarzii!
Pitzipoanca de Mall: - Vai, da ce te vaiti asa, tu stii cata treaba am eu in fiecare zi?
tipul din Berceni: - Cata treaba?!?!
Pitzipoanca de Mall: - Pai dimineata vin la munca, apoi mai merg la facultate la doua-trei cursuri (hai fato… asa multe??si da, gagica e studenta la drept, evident!), apoi merg la sala (dap, asta e o treaba importanta), apoi merg in Mall (oki, acu m-ai dat pe spate! In fiecare zi???)
tipul din Berceni: - Da tu mergi in Mall in fiecare zi? Ce draq faci acolo?
Pitzipoanca de Mall: Shopping! (ofc, o pitzi nu e pitzi destul daca nu e si fudula)
tipul din Berceni, foarte calm si serios: Faci shopping in fiecare zi?!
Pitzipoanca de Mall: A, nu! Cateodata mai beau si o cafea (e, la draq! Asta e o treaba chiar foarte importanta, te intelegem!)
tipul din Berceni: Da’ in Mall sunt numai tarani, mie asa mi se pare.
Pitzipoanca de Mall: E na, eu merg mereu! (no comment!)
Si asa, in incheiere, Pitzi a mea ii sugera colegului din Berceni: - Hai sa schimbam draq locul asta de munca-ca o sa ajungem dobitoci, ni se atrofiaza “creierele”! Of, draga mea, nu stiu cat de atrofiat este creierul tau, dar cert este ca mie mi-e foarte frica pentru al meu – doar tre’ sa te suport in fiecare zi!
marți, 17 noiembrie 2009
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Everlasting love - cel putin pentru mine
Nu sunt o experta intr-ale criticii sau intr-ale concertelor. Recunosc, n-am fost pana acum la niciun concert, nu sunt o fana inraita a niciunui artist, adica nu intr-atat de inraita incat sa dau cateva milioane de lei pe un bilet pentru a asculta cateva zeci de minute de muzica.
Si pentru ca am aflat de concertul Sandrei, cel de ieri seara, am hotarat sa agit putin apele, sa fac o mica scena, sa ma plang la cine trebuie, poate – poate fac si eu rost de o invitatie… moca. Si am reusit! Vineri seara aveam doua invitatii pe birou, doua bilete la primul concert din viata mea, la Sandra!
Pe Sandra o ascult de cand ma stiu. Melodiile ei n-au lipsit niciodata din playlist-urile mele, fie ele pe casete audio, CD-uri, mp-3 sau direct in Winamp. Incantarea era cu atat mai mare cu cat nu am crezut niciodata ca voi ajunge atat de aproape de o vedeta de rangul ei, desi vremea in care ea atingea culmile succesului s-a stins de foarte mult timp.
Inarmata cu multa nerabdare, mi-am facut greu loc printre negriciosii de la intrare care iti vindeau bilete cu forta, am pasit entuziasmata in holul Salii Palatului, am dat 5 lei pe o sticla de Nestea de 0,5 l (evident, doar suntem in Romania), am primit un trandafir rosu de la o domnisoara draguta, am urcat sute de trepte in cautarea locului pe care-l detineam si am asteptat cuminte inceperea concertului.
In deschidere, Francesco Napoli, un italian energic si agitat a intretinut atmosfera prin cateva cantece reusite, dar mai ales prin deschiderea fata de public si fata de “femeile din Romania”. Dupa ce a coborat de pe scena, a sarutat o parte din “tinerele talente” din public, a preluat initiativa si a invitat apoi pe scena cele mai blonde fete din sala pe care le-a pus sa cante o data cu el. Concertul a luat brusc o intorsatura de circ, blondele noastre tremurau ca varga in lumina reflectoarelor si chiar au incercat sa cante cateva versuri in microfon, insa nu au reusit decat sa provoace hohote de ras isteric din partea miilor de spectatori din sala.
Cand aveam impresia ca Francesco nu mai vrea sa iasa de pe scena, cand concertul (sau circul) lui se lugea deja de peste 1 ora si jumatate, cand incepusem sa ma plictisesc, reuseste sa iasa din sala impins mai mult sau ma putin de public si toata lumea incepe sa aplaude in asteptarea Sandrei. Si spectatorii aplaudau, aplaudau… dar Sandra intarzia sa apara. In sfarsit si-a facut aparitia exact in momentul inceperii fluieraturilor si huiduielilor.
Prima melodie abordata, evident, Maria Magdalena! Publicul a inceput sa cante o data cu ea, cateva secunde n-am mai auzit melodia pentru ca incercam sa o privesc in detaliu si pentru ca eram socata de schimbarea ei. Din pacate, semnele batranetii lasa urme adanci pe fiecare dintre noi, vedete sau oameni normali, iar Sandra nu a ramas acum decat o umbra a ceea ce a fost in trecut. Imbatranita din toate punctele de vedere, imbracata cel putin ciudat pentru varsta pe care o are acum, a incercat sa se ridice la inaltimea asteptarilor publicului, insa acest lucru nu i-a reusit aproape deloc.
Dupa alte doua, trei melodii devenise evident faptul ca nu canta live, iar peste 40 de minute deja se pregatea sa se retraga.
Un concert nu prea reusit, o artista care clar nu mai poate fi ce a fost, aplauze, multumiri din partea ei, dezamagire din partea publicului… o seara placuta pentru mine, ca deh, primul concert la care am asistat, deci trebuie sa raman cu o amintire cat de cat placuta. Important este ca nu mi-am schimbat parerea despre Sandra, ii apreciez in continuare vocea si muzica, indiferent de anii ce au trecut peste chipul ei. Nu vreau sa o critic, nu vreau sa ma aflu printre cei ce ii cer sa se retraga, eu inca o indragesc si inca ascult cu placere muzica ei.
Cu bune si cu rele, Sandra – Everlasting love:
Si pentru ca am aflat de concertul Sandrei, cel de ieri seara, am hotarat sa agit putin apele, sa fac o mica scena, sa ma plang la cine trebuie, poate – poate fac si eu rost de o invitatie… moca. Si am reusit! Vineri seara aveam doua invitatii pe birou, doua bilete la primul concert din viata mea, la Sandra!
Pe Sandra o ascult de cand ma stiu. Melodiile ei n-au lipsit niciodata din playlist-urile mele, fie ele pe casete audio, CD-uri, mp-3 sau direct in Winamp. Incantarea era cu atat mai mare cu cat nu am crezut niciodata ca voi ajunge atat de aproape de o vedeta de rangul ei, desi vremea in care ea atingea culmile succesului s-a stins de foarte mult timp.
Inarmata cu multa nerabdare, mi-am facut greu loc printre negriciosii de la intrare care iti vindeau bilete cu forta, am pasit entuziasmata in holul Salii Palatului, am dat 5 lei pe o sticla de Nestea de 0,5 l (evident, doar suntem in Romania), am primit un trandafir rosu de la o domnisoara draguta, am urcat sute de trepte in cautarea locului pe care-l detineam si am asteptat cuminte inceperea concertului.
In deschidere, Francesco Napoli, un italian energic si agitat a intretinut atmosfera prin cateva cantece reusite, dar mai ales prin deschiderea fata de public si fata de “femeile din Romania”. Dupa ce a coborat de pe scena, a sarutat o parte din “tinerele talente” din public, a preluat initiativa si a invitat apoi pe scena cele mai blonde fete din sala pe care le-a pus sa cante o data cu el. Concertul a luat brusc o intorsatura de circ, blondele noastre tremurau ca varga in lumina reflectoarelor si chiar au incercat sa cante cateva versuri in microfon, insa nu au reusit decat sa provoace hohote de ras isteric din partea miilor de spectatori din sala.
Cand aveam impresia ca Francesco nu mai vrea sa iasa de pe scena, cand concertul (sau circul) lui se lugea deja de peste 1 ora si jumatate, cand incepusem sa ma plictisesc, reuseste sa iasa din sala impins mai mult sau ma putin de public si toata lumea incepe sa aplaude in asteptarea Sandrei. Si spectatorii aplaudau, aplaudau… dar Sandra intarzia sa apara. In sfarsit si-a facut aparitia exact in momentul inceperii fluieraturilor si huiduielilor.
Prima melodie abordata, evident, Maria Magdalena! Publicul a inceput sa cante o data cu ea, cateva secunde n-am mai auzit melodia pentru ca incercam sa o privesc in detaliu si pentru ca eram socata de schimbarea ei. Din pacate, semnele batranetii lasa urme adanci pe fiecare dintre noi, vedete sau oameni normali, iar Sandra nu a ramas acum decat o umbra a ceea ce a fost in trecut. Imbatranita din toate punctele de vedere, imbracata cel putin ciudat pentru varsta pe care o are acum, a incercat sa se ridice la inaltimea asteptarilor publicului, insa acest lucru nu i-a reusit aproape deloc.
Dupa alte doua, trei melodii devenise evident faptul ca nu canta live, iar peste 40 de minute deja se pregatea sa se retraga.
Un concert nu prea reusit, o artista care clar nu mai poate fi ce a fost, aplauze, multumiri din partea ei, dezamagire din partea publicului… o seara placuta pentru mine, ca deh, primul concert la care am asistat, deci trebuie sa raman cu o amintire cat de cat placuta. Important este ca nu mi-am schimbat parerea despre Sandra, ii apreciez in continuare vocea si muzica, indiferent de anii ce au trecut peste chipul ei. Nu vreau sa o critic, nu vreau sa ma aflu printre cei ce ii cer sa se retraga, eu inca o indragesc si inca ascult cu placere muzica ei.
Cu bune si cu rele, Sandra – Everlasting love:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)