Nu sunt o experta intr-ale criticii sau intr-ale concertelor. Recunosc, n-am fost pana acum la niciun concert, nu sunt o fana inraita a niciunui artist, adica nu intr-atat de inraita incat sa dau cateva milioane de lei pe un bilet pentru a asculta cateva zeci de minute de muzica.
Si pentru ca am aflat de concertul Sandrei, cel de ieri seara, am hotarat sa agit putin apele, sa fac o mica scena, sa ma plang la cine trebuie, poate – poate fac si eu rost de o invitatie… moca. Si am reusit! Vineri seara aveam doua invitatii pe birou, doua bilete la primul concert din viata mea, la Sandra!
Pe Sandra o ascult de cand ma stiu. Melodiile ei n-au lipsit niciodata din playlist-urile mele, fie ele pe casete audio, CD-uri, mp-3 sau direct in Winamp. Incantarea era cu atat mai mare cu cat nu am crezut niciodata ca voi ajunge atat de aproape de o vedeta de rangul ei, desi vremea in care ea atingea culmile succesului s-a stins de foarte mult timp.
Inarmata cu multa nerabdare, mi-am facut greu loc printre negriciosii de la intrare care iti vindeau bilete cu forta, am pasit entuziasmata in holul Salii Palatului, am dat 5 lei pe o sticla de Nestea de 0,5 l (evident, doar suntem in Romania), am primit un trandafir rosu de la o domnisoara draguta, am urcat sute de trepte in cautarea locului pe care-l detineam si am asteptat cuminte inceperea concertului.
In deschidere, Francesco Napoli, un italian energic si agitat a intretinut atmosfera prin cateva cantece reusite, dar mai ales prin deschiderea fata de public si fata de “femeile din Romania”. Dupa ce a coborat de pe scena, a sarutat o parte din “tinerele talente” din public, a preluat initiativa si a invitat apoi pe scena cele mai blonde fete din sala pe care le-a pus sa cante o data cu el. Concertul a luat brusc o intorsatura de circ, blondele noastre tremurau ca varga in lumina reflectoarelor si chiar au incercat sa cante cateva versuri in microfon, insa nu au reusit decat sa provoace hohote de ras isteric din partea miilor de spectatori din sala.
Cand aveam impresia ca Francesco nu mai vrea sa iasa de pe scena, cand concertul (sau circul) lui se lugea deja de peste 1 ora si jumatate, cand incepusem sa ma plictisesc, reuseste sa iasa din sala impins mai mult sau ma putin de public si toata lumea incepe sa aplaude in asteptarea Sandrei. Si spectatorii aplaudau, aplaudau… dar Sandra intarzia sa apara. In sfarsit si-a facut aparitia exact in momentul inceperii fluieraturilor si huiduielilor.
Prima melodie abordata, evident, Maria Magdalena! Publicul a inceput sa cante o data cu ea, cateva secunde n-am mai auzit melodia pentru ca incercam sa o privesc in detaliu si pentru ca eram socata de schimbarea ei. Din pacate, semnele batranetii lasa urme adanci pe fiecare dintre noi, vedete sau oameni normali, iar Sandra nu a ramas acum decat o umbra a ceea ce a fost in trecut. Imbatranita din toate punctele de vedere, imbracata cel putin ciudat pentru varsta pe care o are acum, a incercat sa se ridice la inaltimea asteptarilor publicului, insa acest lucru nu i-a reusit aproape deloc.
Dupa alte doua, trei melodii devenise evident faptul ca nu canta live, iar peste 40 de minute deja se pregatea sa se retraga.
Un concert nu prea reusit, o artista care clar nu mai poate fi ce a fost, aplauze, multumiri din partea ei, dezamagire din partea publicului… o seara placuta pentru mine, ca deh, primul concert la care am asistat, deci trebuie sa raman cu o amintire cat de cat placuta. Important este ca nu mi-am schimbat parerea despre Sandra, ii apreciez in continuare vocea si muzica, indiferent de anii ce au trecut peste chipul ei. Nu vreau sa o critic, nu vreau sa ma aflu printre cei ce ii cer sa se retraga, eu inca o indragesc si inca ascult cu placere muzica ei.
Cu bune si cu rele, Sandra – Everlasting love:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu