Viata are prostul obicei de a ne purta pe drumuri intortocheate si de a ne face sa dam valoare unor lucruri care, pana intr-un anumit moment, ni se pareau banale.
De fapt, n-am inteles exact cine da valoare lucrurilor: Viata sau noi? Noi sau persoanele care ne sunt alaturi in anumite momente? Si cand spun momente, ma refer la acele clipe cand esti fericit pana la cel mai mic detaliu, cand orice gest al tau degaja veselie, cand viata parca iti surade in fiecare secunda…
N-am mai trecut de ceva timp pe straduta aceea plina de gropi. Am crezut ca uitasem gardul maroniu cu miros de ulei ars si teava galbena ce tinea loc de suport pentru un pachet de tigari de cele mai multe ori gol.
Am revazut locul…fara sa vreau, emotiile s-au instalat. De fapt, nu cred ca erau emotii, ci mai degraba o nostalgie seaca, parca fara fundament. Locul parea trist, desenat in colori sterse, lipsit de orice semnificatie. Rotile masinii vroiau parca sa vireze brusc la stanga. Ea stia ca acolo trebuie sa se odihneasca pret de cateva minute, in mirosul de ulei ars si la umbra nucului inverzit ce isi intindea crengile mult deasupra gardului ca un acoperis gigantic. Mi-am incordat mainile pe volan si am luptat cu tendinta ei:
- Nu, nu mai oprim aici! Tu nu mai ai nevoie de umbra, nu vezi ca suntem in mijlocul iernii?? Iar eu, eu nu mai am nevoie de acest loc… ii lipsesc unele parti, nu mai e acelasi.
Si n-am mai oprit. De fapt, nu cred ca voi mai opri vreodata, doar am incetinit… am incetinit, am privit si am simtit nostalgia unor clipe trecute, atat!
Tot n-am aflat cine sau ce da semnificatii puternice unor lucruri banale…
luni, 11 ianuarie 2010
luni, 4 ianuarie 2010
Top 10 pe 2010
Planuri, planuri, planuri… cine nu-si doreste un an mai bun, mai prosper si mai frumos decat precedentul? Cu totii, desigur!
Pana acum nu puneam mare pret pe trecerea dintr-un an in altul, insa pentru ca am avut un 2009 ingrozitor, vreau, incerc si sper din tot sufletul ca 2010 sa-mi aduca ALTCEVA. Si, ca sa ma asigur ca lucrurile vor merge ca pe roate acum, pun pe lista 10 dintre cele mai importante “chestii” pe care trebuie sa le urmez cu strictete.
Asadar, in 2010 trebuie:
1. Sa fiu mai atenta. M-am saturat sa-mi spuna toata lumea cat sunt de imprastiata. Zilele astea imi iau o agenda, ma concentrez mai mult si incerc sa nu mai uit lucrurile importante;
2. Sa fiu mai calma si mai nepasatoare. M-am saturat sa ma cert, sa ma enervez… anul asta voi fi calma;
3. Sa invat sa iubesc pe cine merita. Nici acum nu-mi vine sa cred ca oamenii pe care i-am alungat de langa mine sunt cei ce mi-au intins o mana de ajutor exact in clipele cele mai grele;
4. Sa nu mai fiu naiva. Promit sa nu mai am o asa mare incredere in oameni. De acum inainte o sa-mi iubesc mai mult pisica;
5. Sa ma distrez mai mult. Gata cu lenevitul in fata televizorului! Vreau sa ma distrez mai mult, vreau sa simt ca traiesc la intensitate maxima fiecare clipa a vietii.
6. Sa imi fac timp pentru citit. Am multe carti ce asteapta cuminti in biblioteca sa fie citite. Anul asta trebuie sa-mi fac timp pentru ele;
7. Sa stau o saptamana intreaga la mare. Da, in 2009 n-am vazut marea. Anul asta vreau sa-mi petrec o saptamana intreaga tolanita pe nisip, la soare langa multe cutii cu bere;
8. Mai vreau cateva zile la Golomos. Ca tot veni vorba de vacanta, cel putin un week-end trebuie sa mi-l petrec la cabana dintre munti, acolo unde nu exista curent electric si nici semnal la telefon... relaxare totala!
9. Sa ma fac bruneta. Dap, poate o sa regret, poate nu, nu stiu, cert e ca mi s-a pus pata: anul asta schimbare radicala de look;
10. Sa uit definitiv anul 2009. De fapt, asta cred ca este cea mai importanta “chestie”. Nu-i asa ca dupa 2008 a venit direct 2010? Anul 2009 va fi inlaturat definitiv din mintea mea, dar si din calendar.
Simona, Andreea??? Fetelor, voi ce planuri aveti pe noul an? Astept cate un Top 10 si din partea voastra.
Pana acum nu puneam mare pret pe trecerea dintr-un an in altul, insa pentru ca am avut un 2009 ingrozitor, vreau, incerc si sper din tot sufletul ca 2010 sa-mi aduca ALTCEVA. Si, ca sa ma asigur ca lucrurile vor merge ca pe roate acum, pun pe lista 10 dintre cele mai importante “chestii” pe care trebuie sa le urmez cu strictete.
Asadar, in 2010 trebuie:
1. Sa fiu mai atenta. M-am saturat sa-mi spuna toata lumea cat sunt de imprastiata. Zilele astea imi iau o agenda, ma concentrez mai mult si incerc sa nu mai uit lucrurile importante;
2. Sa fiu mai calma si mai nepasatoare. M-am saturat sa ma cert, sa ma enervez… anul asta voi fi calma;
3. Sa invat sa iubesc pe cine merita. Nici acum nu-mi vine sa cred ca oamenii pe care i-am alungat de langa mine sunt cei ce mi-au intins o mana de ajutor exact in clipele cele mai grele;
4. Sa nu mai fiu naiva. Promit sa nu mai am o asa mare incredere in oameni. De acum inainte o sa-mi iubesc mai mult pisica;
5. Sa ma distrez mai mult. Gata cu lenevitul in fata televizorului! Vreau sa ma distrez mai mult, vreau sa simt ca traiesc la intensitate maxima fiecare clipa a vietii.
6. Sa imi fac timp pentru citit. Am multe carti ce asteapta cuminti in biblioteca sa fie citite. Anul asta trebuie sa-mi fac timp pentru ele;
7. Sa stau o saptamana intreaga la mare. Da, in 2009 n-am vazut marea. Anul asta vreau sa-mi petrec o saptamana intreaga tolanita pe nisip, la soare langa multe cutii cu bere;
8. Mai vreau cateva zile la Golomos. Ca tot veni vorba de vacanta, cel putin un week-end trebuie sa mi-l petrec la cabana dintre munti, acolo unde nu exista curent electric si nici semnal la telefon... relaxare totala!
9. Sa ma fac bruneta. Dap, poate o sa regret, poate nu, nu stiu, cert e ca mi s-a pus pata: anul asta schimbare radicala de look;
10. Sa uit definitiv anul 2009. De fapt, asta cred ca este cea mai importanta “chestie”. Nu-i asa ca dupa 2008 a venit direct 2010? Anul 2009 va fi inlaturat definitiv din mintea mea, dar si din calendar.
Simona, Andreea??? Fetelor, voi ce planuri aveti pe noul an? Astept cate un Top 10 si din partea voastra.
miercuri, 30 decembrie 2009
Mos Craciun nu e acasa
N-am scris nimic pana acum despre sarbatoarea ce tocmai a trecut pe langa noi pentru ca m-am umplut pana la saturatie de beteala, beculete, colinde, cumparaturi, mancare si dulciuri, dar mai ales de persoane vesele si fericite, care au uitat cu totul de marile probleme ale vietii pentru a se bucura din plin de Craciun.
N-am nimic cu aceasta zi, insa adevaratele traditii s-au pierdut pe drum, iar acum totul a devenit un soi de destrabalare in masa, o agitatie fara rost, un peisaj mult prea colorat, o nebunie dusa la extrem.
Dar acum vroiam sa vorbesc despre personajul principal al acestei euforii de moment, despre celebrul si batranul Mos Craciun (nu stiu de ce-l mai fac batran, caci am vazut cateva filme in care “mosul” arata ca scos din revistele de moda, asudat, bronzat si plinde muschi… eh). Dar sa nu pierdem esenta. El, mosul ala batran cu barba alba si burta proeminenta, MINTE. Zau ca minte! Mie mi-a promis ceva si nu s-a tinut de cuvant. Am trecut peste asta, nu e primul. Dar mai are cateva defecte. Nu face minuni. Nu stiu cine, el sau spiritul Craciunului ar trebui sa faca minuni, asa imi spunea mie bunica. Neadevarat! Minunea pe care o asteptam eu nu s-a petrecut.
Iar acum, dupa ce viscolul a trecut, dupa ce seara-minune e deja istorie, mosul asta nu s-a intors inca acasa. Ma gandesc ca el a plecat cu sania pregatita de iarna prin lume, iar acum l-a surprins caldura pe drum si sania nu mai are pe ce aluneca. Sau poate s-a oprit la vreun “birt” sa bea o dusca alaturi de sosiile lui mai tinere si mai musculoase, sa le mai explice cum sta treaba cu intratul pe horn. Ori… poate si-a gasit o consoarta, o craciunita tanara cu fusta rosie si scurta de o palma care sta cu el doar pentru bani. Pentru alte necesitati ala tinerei consoarte exista Rudolf.
Deci daca il vedeti pe mosul ala burtos, va rog eu mult sa-l trimiteti acasa. Vreau sa ma asigur ca va fi bine incuiat in camera lui calduroasa si nu va mai parasi domiciliul pana la anul, vreau sa ma asigur ca nu ma voi mai impiedica de el la orice colt de strada, ca nu-mi va mai strica noptile cu peliculele sale siropoase si ca nu ma va mai face sa-mi doresc minuni care n-or sa se intample niciodata.
N-am nimic cu aceasta zi, insa adevaratele traditii s-au pierdut pe drum, iar acum totul a devenit un soi de destrabalare in masa, o agitatie fara rost, un peisaj mult prea colorat, o nebunie dusa la extrem.
Dar acum vroiam sa vorbesc despre personajul principal al acestei euforii de moment, despre celebrul si batranul Mos Craciun (nu stiu de ce-l mai fac batran, caci am vazut cateva filme in care “mosul” arata ca scos din revistele de moda, asudat, bronzat si plinde muschi… eh). Dar sa nu pierdem esenta. El, mosul ala batran cu barba alba si burta proeminenta, MINTE. Zau ca minte! Mie mi-a promis ceva si nu s-a tinut de cuvant. Am trecut peste asta, nu e primul. Dar mai are cateva defecte. Nu face minuni. Nu stiu cine, el sau spiritul Craciunului ar trebui sa faca minuni, asa imi spunea mie bunica. Neadevarat! Minunea pe care o asteptam eu nu s-a petrecut.
Iar acum, dupa ce viscolul a trecut, dupa ce seara-minune e deja istorie, mosul asta nu s-a intors inca acasa. Ma gandesc ca el a plecat cu sania pregatita de iarna prin lume, iar acum l-a surprins caldura pe drum si sania nu mai are pe ce aluneca. Sau poate s-a oprit la vreun “birt” sa bea o dusca alaturi de sosiile lui mai tinere si mai musculoase, sa le mai explice cum sta treaba cu intratul pe horn. Ori… poate si-a gasit o consoarta, o craciunita tanara cu fusta rosie si scurta de o palma care sta cu el doar pentru bani. Pentru alte necesitati ala tinerei consoarte exista Rudolf.
Deci daca il vedeti pe mosul ala burtos, va rog eu mult sa-l trimiteti acasa. Vreau sa ma asigur ca va fi bine incuiat in camera lui calduroasa si nu va mai parasi domiciliul pana la anul, vreau sa ma asigur ca nu ma voi mai impiedica de el la orice colt de strada, ca nu-mi va mai strica noptile cu peliculele sale siropoase si ca nu ma va mai face sa-mi doresc minuni care n-or sa se intample niciodata.
luni, 21 decembrie 2009
Don’t do this at home
Aschia nu sare departe de trunchi.
Vroiam sa va povestesc prin ce situatii penibile mai trec eu din cand in cand, asa ca sa nu uit sa mai zambesc de maldarul de prostie ce zace in capsorul asta de-l tin pe umeri. Si amuzandu-ma de cele ce tocmai le pateam, mi-am amintit ca nu sunt singura penibila din familie. Mai am o mama. Si un tata, culmea.
Sa incepem cu mama:
Asta-vara se duce la tara, la bunica. Maia, femeie batrana, face colectie de diverse recipiente de plastic de la toate produsele cosmetice pe care i le ducem noi. Se pare ca avea nevoie de sticla de la detergentul de vase, nu stiu exact la ce ii folosea, insa trebuia sa scape de continut pentru a folosi sticla. Asadar, cauta prin rezerva ei de sticlute, gaseste una de sampon, varsa acolo continutul din sticla cu detergent de vase si pune “noua” sticla de sampon la loc de cinste, in “vitrina din odaie”.
Mama, dupa o zi de munca la camp, se hotaraste sa-si faca o baie cu vreo ora inainte de plecarea spre Bucuresti. Stia ca are sampon, deci l-a folosit cu incredere. Dupa baie, se plange bunicii ca samponul ala nu prea face spuma, ar trebui aruncat ca poate i-a expirat termenul de valabilitate. Reactia bunicii nu a intarziat sa apara: “Vai mama, cum sa-l arunci, ca ala nu e sampon, e detergentul de vase de mi l-ai adus tu anul trecut. Mi-a trebuit sticla!” Parul mamei arata foarte… cret si ciudat, la fel si fata ei nervoasa. Pana la Bucuresti a venit cu trenul si cu o palarie cumparata din targ pe cap. Deci nu folositi detergent de vase daca ramaneti fara sampon. Rezultatele sunt dezastruoase.
Acum tata:
Saracul, el barbat intre doua femei care isi insira prin toata baia diverse creme, sampoane, geluri si alte astfel de produse total inutile in conceptia lui. Cum spuneam, baia mea e plina de diverse sticlute, cu diverse continuturi. Iar tata, om incurcat de aceasta diversitate, in timp ce isi facea un dus revigorant aplica pe par un sampon cu miros de capsune. Si pentru ca mirosea atat de frumos si facea o asa de multa spuma, il foloseste si pentru corp. Iese din baie imprastiind o mireasma imbatatoare de capsune. Tresar din fotoliu si-l intreb nedumerita de cand a inceput sa-si faca bai aromate cu spumat de baie. Saracul… nu vreti sa stiti ce fata a facut, tot ce a putut spune a fost: care e samponul ca tre’ sa ma spal iar…
Si aschia:
Eu… eu pot multe si de cele mai multe ori pot sa ma fac de ras. De data asta am ras singura. Imi cumpar un set de produse cosmetice scumpe. Un gel de dus si o crema de corp. Aceeasi sticla, aceeasi culoare, singura diferenta este ca se desfac diferit. Stiti voi, seamana cu samponul si balsamul. Unul sta in picioare, celalalt in cap. Deci intru sub dus, las cateva secunde apa sa ma incalzeasca, intind mana, apuc una dintre minunatele sticlute, torn in palma continutul si il aplic prin miscari circulare pe fata. Miscarile mele circulare s-au blocat, caci mainile mele mi se lipisera de fata. Spuma ioc. Ma ce dracu de gel de dus e asta??? Citesc pe sticla: “Nourishing Moisture – Beauty Body Milk”!!! Grozav, acum sunt unsuroasa si lipiciasa… doamne cat de greu se curata crema de corp de pe pielea umeda… deci: Don’t do this at home.
Vroiam sa va povestesc prin ce situatii penibile mai trec eu din cand in cand, asa ca sa nu uit sa mai zambesc de maldarul de prostie ce zace in capsorul asta de-l tin pe umeri. Si amuzandu-ma de cele ce tocmai le pateam, mi-am amintit ca nu sunt singura penibila din familie. Mai am o mama. Si un tata, culmea.
Sa incepem cu mama:
Asta-vara se duce la tara, la bunica. Maia, femeie batrana, face colectie de diverse recipiente de plastic de la toate produsele cosmetice pe care i le ducem noi. Se pare ca avea nevoie de sticla de la detergentul de vase, nu stiu exact la ce ii folosea, insa trebuia sa scape de continut pentru a folosi sticla. Asadar, cauta prin rezerva ei de sticlute, gaseste una de sampon, varsa acolo continutul din sticla cu detergent de vase si pune “noua” sticla de sampon la loc de cinste, in “vitrina din odaie”.
Mama, dupa o zi de munca la camp, se hotaraste sa-si faca o baie cu vreo ora inainte de plecarea spre Bucuresti. Stia ca are sampon, deci l-a folosit cu incredere. Dupa baie, se plange bunicii ca samponul ala nu prea face spuma, ar trebui aruncat ca poate i-a expirat termenul de valabilitate. Reactia bunicii nu a intarziat sa apara: “Vai mama, cum sa-l arunci, ca ala nu e sampon, e detergentul de vase de mi l-ai adus tu anul trecut. Mi-a trebuit sticla!” Parul mamei arata foarte… cret si ciudat, la fel si fata ei nervoasa. Pana la Bucuresti a venit cu trenul si cu o palarie cumparata din targ pe cap. Deci nu folositi detergent de vase daca ramaneti fara sampon. Rezultatele sunt dezastruoase.
Acum tata:
Saracul, el barbat intre doua femei care isi insira prin toata baia diverse creme, sampoane, geluri si alte astfel de produse total inutile in conceptia lui. Cum spuneam, baia mea e plina de diverse sticlute, cu diverse continuturi. Iar tata, om incurcat de aceasta diversitate, in timp ce isi facea un dus revigorant aplica pe par un sampon cu miros de capsune. Si pentru ca mirosea atat de frumos si facea o asa de multa spuma, il foloseste si pentru corp. Iese din baie imprastiind o mireasma imbatatoare de capsune. Tresar din fotoliu si-l intreb nedumerita de cand a inceput sa-si faca bai aromate cu spumat de baie. Saracul… nu vreti sa stiti ce fata a facut, tot ce a putut spune a fost: care e samponul ca tre’ sa ma spal iar…
Si aschia:
Eu… eu pot multe si de cele mai multe ori pot sa ma fac de ras. De data asta am ras singura. Imi cumpar un set de produse cosmetice scumpe. Un gel de dus si o crema de corp. Aceeasi sticla, aceeasi culoare, singura diferenta este ca se desfac diferit. Stiti voi, seamana cu samponul si balsamul. Unul sta in picioare, celalalt in cap. Deci intru sub dus, las cateva secunde apa sa ma incalzeasca, intind mana, apuc una dintre minunatele sticlute, torn in palma continutul si il aplic prin miscari circulare pe fata. Miscarile mele circulare s-au blocat, caci mainile mele mi se lipisera de fata. Spuma ioc. Ma ce dracu de gel de dus e asta??? Citesc pe sticla: “Nourishing Moisture – Beauty Body Milk”!!! Grozav, acum sunt unsuroasa si lipiciasa… doamne cat de greu se curata crema de corp de pe pielea umeda… deci: Don’t do this at home.
marți, 1 decembrie 2009
Accepta ca sa poti uita!
Sunt momente in trecutul nostru care persista si continua sa existe si sa traiasca impreuna cu noi. Amintiri de care am vrea sa scapam cu orice chip nu ne dau pace si promit sa ne urmareasca mereu. Cateodata ne fac bine, dar de cele mai multe ori ne provoaca sa ramanem blocati intr-un trecut mult prea indepartat, intr-un timp ce nu va fi nicicand reversibil. Si atunci de ce nu uitam?
Uitarea ar fi antidotul perfect pentru a scapa de imaginile chinuitoare din trecut. Dar nu uitam ceea ce vrem. Paradoxal, desi memoria omului este selectiva, ea alege sa retina ceea ce noi ne dorim cel mai mult sa dispara si invers. Spun asta pentru ca, de cand ma stiu, mi s-a spus ca sunt o persoana imprastiata, ca intr-o buna zi o sa-mi pierd si capul (impreuna cu portofelul, cheile, banii, actele de la masina si altele). Deci pot sa uit. Sunt chiar buna la asta. Atunci de ce nu uit si ceea ce-mi propun sa uit?
Imi spunea cineva ca este important sa invat sa traiesc acceptand trecutul si ca orice efort de a-l face sa dispara este zadarnic. Zicea ca numai atunci cand voi invata sa il accept voi incepe, probabil sa-l si uit. Sau sa-l accept ca pe un trecut si atat. Naiba stie...
Uitarea ar fi antidotul perfect pentru a scapa de imaginile chinuitoare din trecut. Dar nu uitam ceea ce vrem. Paradoxal, desi memoria omului este selectiva, ea alege sa retina ceea ce noi ne dorim cel mai mult sa dispara si invers. Spun asta pentru ca, de cand ma stiu, mi s-a spus ca sunt o persoana imprastiata, ca intr-o buna zi o sa-mi pierd si capul (impreuna cu portofelul, cheile, banii, actele de la masina si altele). Deci pot sa uit. Sunt chiar buna la asta. Atunci de ce nu uit si ceea ce-mi propun sa uit?
Imi spunea cineva ca este important sa invat sa traiesc acceptand trecutul si ca orice efort de a-l face sa dispara este zadarnic. Zicea ca numai atunci cand voi invata sa il accept voi incepe, probabil sa-l si uit. Sau sa-l accept ca pe un trecut si atat. Naiba stie...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)