Disparusei. Pur si simplu disparusei. Departe, foarte departe de orizontul meu. Chiar am crezut ca m-ai uitat definitv, ca ai uitat cat de important esti pentru mine. Credeam ca n-o sa ne mai vedem decat peste cateva luni…
Iar de cand ai disparut eu am intrat intr-o stare de amorteala teribila. Nimeni nu ma credea cand le spuneam ca este din cauza ta. Dar tu stii asta. Tu stii pentru ca ai fost mereu langa mine dinineata, m-ai trezit de atatea ori din somn cu mangaieri fierbinti si soapte doar de noi auzite. Acum imi pare rau ca te goneam cu atata brutalitate, regret ca nu te-am pretuit atunci cand ma copleseai cu atentia ta, dar e deja tarziu.
Tu ti-ai pierdut din forta, eu mi-am pierdut din voiosie. Insa astazi am zambit din nou. Dupa atata timp, am zambit din nou. Nu m-ai uitat! Stiam eu ca nu m-ai uitat!
Ultimele zile au lasat urme adanci pe geamul ce ne desparte, urme de lacrimi izvorate din ochii norilor intunecati. Probabil si ei sufereau ca si mine, tot dupa tine. Probabil ca vroiau sa simta si ei respiratia ta calda pe pleoape. Dar n-ai venit. Iar ei au plans. Eu doar am amortit.
Si urmele acelea, urmele lacrimilor au disparut ca prin farmec in clipa cand privirile noastre s-au intalnit. Ranile de pe geam si cele din sufletul meu s-au vindecat intr-o secunda. Exact in secunda in care am realizat ca nu m-ai uitat.
Iti multumesc ca ai fost din nou langa mine si ca m-ai dezmierdat cu razele tale calde. Promit sa te astept in fiecare zi cu aceeasi nerabdare si mai promit sa nu mai amortesc. Vreau sa fiu mereu pregatita pentru urmatoarea noastra intalnire.
“Can we ask the sun to shine forever?”
marți, 20 octombrie 2009
marți, 13 octombrie 2009
Am un virus!
Da, deci am un virus in calculator! Si ma enerveaza.
Stii tu ce e ala un virus? O chestie sacaietoare, mica, foarte mica, (mai mica decat o furnica :P) ce apare in sistemul tau si e gata sa ti-l dea peste cap. Asadar, oricati antivirusi ai instalat de-a lungul anilor in sistem, chestia asta mica vine si distruge tot.
E ciudat, zau! Un virus invizibil sa nenoroceasca un hard de cea mai buna calitate, protejat de un firewall impenetrabil (de fapt, nu e chiar impenetrabil, dar asa se credea a fi).
Deci micul virus vine prin fir. Ala de net. El e cam zapacit de felul lui, nu cauta un calculator anume, ci vine asa, “la nimereala” si hop! Nimereste in PC-ul tau cand nici nu te astepti.
Dupa cateva zile de tatonare a terenului, se instaleaza confortabil in windows si asteapta momentul oportum pentru inceperea actiunii de distrugere. De fapt, asteapta mai intai sa vada ce documente le consideri tu mai importante si mai vitale, pentru a incepe cu acelea, ca sa fie sigur ca te umple de nervi (= varianta umana a virusilor din IT).
Isi intinde tentaculele invizibile prin fiecare coltisor al hardului, se inmulteste singur (app: oare cum se inmultesc virusii astia? Fac sex si ei? Hmm… vom cerceta!) si nu se da batut pana nu castiga lupta cu intregul sistem.
Acum tu, persoana inteligenta, cauti solutii. Si le gasesti: ori schimbi antivirusul, ii dai o scanare “deep” si ii bagi in carantina pe nesuferitii virusi - varianta proasta ca tot iti raman in calculator si tot te vor mai stresa la un moment dat, sau instalezi un alt windows – varianta recomandata, caci asa stii cu siguranta ca i-ai nimicit.
Inca ma mai gandesc ce varianta sa adopt pentru a scapa de virusul meu. Imi recomanda cineva ceva? Poate un antivirus “performant” (macar cu 1% mai performant decat virusul)… nu de alta dar in scurt timp imi va distruge toate programele...
Stii tu ce e ala un virus? O chestie sacaietoare, mica, foarte mica, (mai mica decat o furnica :P) ce apare in sistemul tau si e gata sa ti-l dea peste cap. Asadar, oricati antivirusi ai instalat de-a lungul anilor in sistem, chestia asta mica vine si distruge tot.
E ciudat, zau! Un virus invizibil sa nenoroceasca un hard de cea mai buna calitate, protejat de un firewall impenetrabil (de fapt, nu e chiar impenetrabil, dar asa se credea a fi).
Deci micul virus vine prin fir. Ala de net. El e cam zapacit de felul lui, nu cauta un calculator anume, ci vine asa, “la nimereala” si hop! Nimereste in PC-ul tau cand nici nu te astepti.
Dupa cateva zile de tatonare a terenului, se instaleaza confortabil in windows si asteapta momentul oportum pentru inceperea actiunii de distrugere. De fapt, asteapta mai intai sa vada ce documente le consideri tu mai importante si mai vitale, pentru a incepe cu acelea, ca sa fie sigur ca te umple de nervi (= varianta umana a virusilor din IT).
Isi intinde tentaculele invizibile prin fiecare coltisor al hardului, se inmulteste singur (app: oare cum se inmultesc virusii astia? Fac sex si ei? Hmm… vom cerceta!) si nu se da batut pana nu castiga lupta cu intregul sistem.
Acum tu, persoana inteligenta, cauti solutii. Si le gasesti: ori schimbi antivirusul, ii dai o scanare “deep” si ii bagi in carantina pe nesuferitii virusi - varianta proasta ca tot iti raman in calculator si tot te vor mai stresa la un moment dat, sau instalezi un alt windows – varianta recomandata, caci asa stii cu siguranta ca i-ai nimicit.
Inca ma mai gandesc ce varianta sa adopt pentru a scapa de virusul meu. Imi recomanda cineva ceva? Poate un antivirus “performant” (macar cu 1% mai performant decat virusul)… nu de alta dar in scurt timp imi va distruge toate programele...
joi, 1 octombrie 2009
In vis…
Pierduta pe malurile raului imaginar. Pierduta prin verdele deja ruginiu. Salcia uita sa mai planga cateva minute si adoarme molcoma in adierea vantului rece de toamna.
Nimeni nu scapa de anotimpuri, de soarta sau destin. Si eu si ea si voi, cu totii ne pierdem in abisul unui destin pe care incercam sa-l ghicim, dar uitam ca el este incert. Nu exista, el se construieste! Noi il construim!
Si visez… continui sa visez albastrul apei, verdele frunzelor, maroul pamantului, griul cerului… doi pasi ce nu ating firele de iarba ci pasesc moale deasupra covorului colorat de dedesubt. Uit de viitor. El nu exista in vis. In vis simt ca traiesc cu adevarat. Acolo peisajul e construit de mine, viitorul e construit de mine. Si e exact asa cum il vreau eu.
Rece, inghetata aproape, simt durerea frigului si inceputul iernii. Nu poti fii indiferenta la picaturile de apa de pe firele mici de iarba ce n-au apucat sa ajunga la maturitate.
Inca doi pasi, plutesc in continuare, abisul ramane, frigul ma cuprinde, culorile sunt din ce in ce mai sterse, orizontul din ce in ce mai aproape. Am amortit…
Nimeni nu scapa de anotimpuri, de soarta sau destin. Si eu si ea si voi, cu totii ne pierdem in abisul unui destin pe care incercam sa-l ghicim, dar uitam ca el este incert. Nu exista, el se construieste! Noi il construim!
Si visez… continui sa visez albastrul apei, verdele frunzelor, maroul pamantului, griul cerului… doi pasi ce nu ating firele de iarba ci pasesc moale deasupra covorului colorat de dedesubt. Uit de viitor. El nu exista in vis. In vis simt ca traiesc cu adevarat. Acolo peisajul e construit de mine, viitorul e construit de mine. Si e exact asa cum il vreau eu.
Rece, inghetata aproape, simt durerea frigului si inceputul iernii. Nu poti fii indiferenta la picaturile de apa de pe firele mici de iarba ce n-au apucat sa ajunga la maturitate.
Inca doi pasi, plutesc in continuare, abisul ramane, frigul ma cuprinde, culorile sunt din ce in ce mai sterse, orizontul din ce in ce mai aproape. Am amortit…
luni, 21 septembrie 2009
Trafic pietonal infernal
Asa se intampla de cele mai multe ori. Te inveti cu narav. Te inveti cu un confort si apoi te trezesti la realitate – aia dura! Nu mai poti profita de confortul tau si trebuie sa infrunti situatiile asa cum sunt ele, singura, fara ajutor.
Asa am patit si eu azi. A trebuit sa infrunt traficul din Bucuresti, dar ala pietonal. Si am realizat ceva - unii pot spune ca sunt nebuna, insa prefer haosul din traficul rutier decat pe cel pietonal.
Deci totul incepe cam asa: Te trezesti pe la 6.30 si deschizi geamul. Mare greseala! In septembrie, dimineata sunt sub 10 grade C. Asculti “vremea” si afli ca pe zi vor fi 25 de grade. Prima dilema: cu ce ma imbrac? Tre’ sa-mi fie suficient de cald dimineata, dar mai tarziu tre’ sa scap de hainele groase. Acum, daca ma puteam folosi de Bubu ma imbracam doar pentru cele 25 de grade, nu si pentru cele 7.
Next: Statia de autobuz, lume multa, imbulzeala mare, bilete scumpe (o socoteala simpla imi arata ca as da in jur de 40 de lei pe saptamana pe bilete – mai bine bag benzina de banii aia). Troleibuzul soseste in statie. Ma urc, de voie de nevoie, sunt impinsa din spate, din lateral, ma izbesc de fundul “mega-gospodinei” din fata mea care merge probabil la piata de la 8 dimineata, zaresc 5 cm de bara portocalie, cu un gest reflex imi smulg mana din buzunar si ma agat de ea, ma tin strans caci stiu ca la plecarea de pe loc voi face o intoarcere brusca in jurul ei si incerc sa respir dar nu pot. Sunt atat de multi oameni in jurul meu incat imi respira tot aerul, dar suport cu vitejie. 4 statii n-o sa mor (dar as putea sa lesin).
Buun, primul hop l-am trecut. Urmeaza tramvaiul. Statia de tramvai, mai plina decat cea de troleibuz, ma baga in sperieti. Si la dracu, va trebui sa merg vreo 10 statii cu asta! Mosi, mosulici, babe, babute… oare unde s-or duce toti asa dimineata? Plus ca mai au si pretentia sa ii lasi sa stea pe scaun ca de nu, scandalul e pe punctul de a incepe si risti sa fii linsat de ceata de pensionari. Deci din nou bara portocalie, piciorele bine infipte in podea (in pozitia echer – cea mai safe, credeti-ma!) si let’s go!
Dupa cele 10 statii iti mai revii, stii ca te apropii de destinatie, insa mai ai de indurat si mersul cu autobuzul. Slalom printre masini, fugi putin dupa el (asa, de inviorare), de data asta ii impingi tu pe cei din fata si urci. Bara, pozitia echer (deja ai experienta), plus ochii in paispe’ dupa controlori. Vezi controlorul, dai drumu la bara, te dezechilibrezi putin, te scotocesti de bilet (atentie! Biletul se composteaza doar la vederea inamicilor) perforezi repede si te linistesti. Peste 2 statii ajungi la destinatie…
Nu stiu daca v-ati dat seama, dar astea sunt doar cateva motive pentru care Bubu imi este atat de draga. Imi vreau confortul inapoi, o vreau atat de mult pe BUBU! La salariu ii fac plinul si o sa indur cu placere haosul din traficul rutier.
Asa am patit si eu azi. A trebuit sa infrunt traficul din Bucuresti, dar ala pietonal. Si am realizat ceva - unii pot spune ca sunt nebuna, insa prefer haosul din traficul rutier decat pe cel pietonal.
Deci totul incepe cam asa: Te trezesti pe la 6.30 si deschizi geamul. Mare greseala! In septembrie, dimineata sunt sub 10 grade C. Asculti “vremea” si afli ca pe zi vor fi 25 de grade. Prima dilema: cu ce ma imbrac? Tre’ sa-mi fie suficient de cald dimineata, dar mai tarziu tre’ sa scap de hainele groase. Acum, daca ma puteam folosi de Bubu ma imbracam doar pentru cele 25 de grade, nu si pentru cele 7.
Next: Statia de autobuz, lume multa, imbulzeala mare, bilete scumpe (o socoteala simpla imi arata ca as da in jur de 40 de lei pe saptamana pe bilete – mai bine bag benzina de banii aia). Troleibuzul soseste in statie. Ma urc, de voie de nevoie, sunt impinsa din spate, din lateral, ma izbesc de fundul “mega-gospodinei” din fata mea care merge probabil la piata de la 8 dimineata, zaresc 5 cm de bara portocalie, cu un gest reflex imi smulg mana din buzunar si ma agat de ea, ma tin strans caci stiu ca la plecarea de pe loc voi face o intoarcere brusca in jurul ei si incerc sa respir dar nu pot. Sunt atat de multi oameni in jurul meu incat imi respira tot aerul, dar suport cu vitejie. 4 statii n-o sa mor (dar as putea sa lesin).
Buun, primul hop l-am trecut. Urmeaza tramvaiul. Statia de tramvai, mai plina decat cea de troleibuz, ma baga in sperieti. Si la dracu, va trebui sa merg vreo 10 statii cu asta! Mosi, mosulici, babe, babute… oare unde s-or duce toti asa dimineata? Plus ca mai au si pretentia sa ii lasi sa stea pe scaun ca de nu, scandalul e pe punctul de a incepe si risti sa fii linsat de ceata de pensionari. Deci din nou bara portocalie, piciorele bine infipte in podea (in pozitia echer – cea mai safe, credeti-ma!) si let’s go!
Dupa cele 10 statii iti mai revii, stii ca te apropii de destinatie, insa mai ai de indurat si mersul cu autobuzul. Slalom printre masini, fugi putin dupa el (asa, de inviorare), de data asta ii impingi tu pe cei din fata si urci. Bara, pozitia echer (deja ai experienta), plus ochii in paispe’ dupa controlori. Vezi controlorul, dai drumu la bara, te dezechilibrezi putin, te scotocesti de bilet (atentie! Biletul se composteaza doar la vederea inamicilor) perforezi repede si te linistesti. Peste 2 statii ajungi la destinatie…
Nu stiu daca v-ati dat seama, dar astea sunt doar cateva motive pentru care Bubu imi este atat de draga. Imi vreau confortul inapoi, o vreau atat de mult pe BUBU! La salariu ii fac plinul si o sa indur cu placere haosul din traficul rutier.
duminică, 13 septembrie 2009
Sedinta foto
11 septembrie este pentru noi un motiv de sarbatoare. Simona intinereste cu inca un an. De exemplu, acum doua zile a implinit fix “18 ani” si la un asemenea eveniment se cere dezmat total.
Am servit cate o bere pentru a prinde curaj (ma rog, cele care nu mergeau cu masina si-au luat curaj din alcool, eu insa mi-am cautat curajul doar in Pepsi), am discutat putin despre ultimele evenimente importante din vietle noastre si apoi a venit ideea:
Sedinta foto!?!
Si nu asa oricum, oriunde, ci prin casa, prin curte, in hamac, langa hamac, pe balansoar, langa balansoar, pe copaci, in copaci, langa copaci, pe lemne, printre lemne, pe scara (nu vreti sa stiti ce sexy eram eu pe scara aia de lemn :P), pe masina, sub masina, in masina (biata caroserie de Tico…), cu palarie de pirat, de vrajitoare, de marinar sau casca de muncitor (Andreea arata parca iesita din filmul “Alien” cand purta casca). Si… am mai avut o idee. Sau Simona a avut-o: poze pe matura!?. Yap, ati ghicit: pe matura, sub matura, langa matura… Nici nu stiu de cine sa rad mai tare acum :))) Toate trei aratam ingrozitor de… comic?!?!
Intre cele doua sedinte foto a avut loc si inevitabila bataie cu frisca. Cine s-a gandit sa cumpere un tort de ciocolata a fost foarte inspirat. Din fericire era destul de putina frisca pe care o puteam folosi. Cred ca daca era un tort diplomat n-ar mai fi mancat nimeni nimic, l-am fi consumat pe post de munitie :P
Inca o data, La Multi Ani, Simona!!!!!
Am servit cate o bere pentru a prinde curaj (ma rog, cele care nu mergeau cu masina si-au luat curaj din alcool, eu insa mi-am cautat curajul doar in Pepsi), am discutat putin despre ultimele evenimente importante din vietle noastre si apoi a venit ideea:
Sedinta foto!?!
Si nu asa oricum, oriunde, ci prin casa, prin curte, in hamac, langa hamac, pe balansoar, langa balansoar, pe copaci, in copaci, langa copaci, pe lemne, printre lemne, pe scara (nu vreti sa stiti ce sexy eram eu pe scara aia de lemn :P), pe masina, sub masina, in masina (biata caroserie de Tico…), cu palarie de pirat, de vrajitoare, de marinar sau casca de muncitor (Andreea arata parca iesita din filmul “Alien” cand purta casca). Si… am mai avut o idee. Sau Simona a avut-o: poze pe matura!?. Yap, ati ghicit: pe matura, sub matura, langa matura… Nici nu stiu de cine sa rad mai tare acum :))) Toate trei aratam ingrozitor de… comic?!?!
Intre cele doua sedinte foto a avut loc si inevitabila bataie cu frisca. Cine s-a gandit sa cumpere un tort de ciocolata a fost foarte inspirat. Din fericire era destul de putina frisca pe care o puteam folosi. Cred ca daca era un tort diplomat n-ar mai fi mancat nimeni nimic, l-am fi consumat pe post de munitie :P
Inca o data, La Multi Ani, Simona!!!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)