Ce faci cand realizezi ca viata ta s-a transformat intr-un veritabil fiasco?
E simplu, zic eu...
1. Iei o foaie de hartie, o imparti pe jumatate si notezi in prima coloana: "Ce-mi place si ce n-as schimba la viata mea", iar in a doua coloana "Ce (sau cine) as vrea sa dispara din viata mea". Ma vad nevoita sa mentionez ca daca randurile din coloana a doua "se ingroasa" nu esti pe drumul cel bun.
Revenim. Dupa completarea fenomenalei liste, urmeaza pasul 2:
2. Iti dai cateva ordine, iti impui cateva reguli, de la tine, pentru tine, ca asa poate le respecti. Nu de alta, da stiu ca nu iti place sa primesti ordine de la altii.
Buuun... Asa, ca un exemplu de reguli:
In primul rand, incearca sa nu mai alergi dupa naluci, sau mai bine zis, dupa "feti-frumosi-cu-moate-n-frunte". Obisnuieste-te cu ideea ca printii exista doar in basme, iar tu tot cu un muritor banal vei ramane;
In al doi-lea rand, profita de orice ocazie pentru a merge sa te distrezi. Nu conteaza ca e vorba de o seara in club, de un gratar, un week-end la mare sau orice altceva, nu are importanta... distractie sa fie;
Si in al trei-lea rand, incearca sa descoperi si sa profiti de micile bucurii ale vietii. Nu mai cauta norocul cu lumanarea si nu mai astepta sa pice "pere malaiete" din cer - sau din pom, ma rog...
Ar mai fi multe de spus, dar astept si parerile voastre. Asadar, lista ramane deschisa. Idei, sugestii, pareri... ce faceti cand viata voastra se transforma intr-un fiasco?
Un comentariu:
Eu am o "regula simpla": imi acord o perioada in care sa fac tot ce vreau, fara sa tin cont de limite, parerea celorlalti etc. Sa ma simt doar bine si sa nu imi para rau ca trece viata pe langa mine. Iar apoi, incet-incet, lucrurile se aranjeaza de la sine atunci cand ma astept mai putin.:)
Trimiteți un comentariu