Priveste in jurul tau si spune-mi ce vezi!
Da, e exact asa cum banuiam:
- Oameni prea grabiti – nu ai cu cine sa te plimbi;
- Oameni surzi – nimeni nu te aude cand strigi dupa ajutor;
- Oameni obositi – nimeni nu te sprijina cand nu mai poti sa mergi mai departe;
- Oameni agitati – nimeni nu te poate calma;
- Oameni indiferenti – nimeni nu tine cont de sentimentele tale;
- Oameni tristi – n-are cine sa te inveseleasca;
- Oameni nervosi – mai bine lasa-i in pace;
- Oameni egoisti – n-ai cu cine sa imparti bucuriile.
Asa sunt toti, dar eu voi supravietui. Voi dovedi tuturor ca pot sa fiu vesela, fericita, indragostita, haioasa, dulce, prietenoasa, optimista… Am incredere in mine si in voi… si stiu ca pana la urma vom fi fericiti impreuna.
joi, 24 iulie 2008
marți, 22 iulie 2008
Sunt pregatita
Am invatat sa fiu pregatita sa mai primesc inca o lovitura de la viata, si inca una, si inca una… asa la nesfarsit. Pentru o zi de fericire platesc cu trei zile de lacrimi si suferinta. Stiu ca mereu se va intampla asta si totusi atunci cand sunt fericita sunt fericita din toata inima, dar si pregatita pentru o noua catastrofa.
Sunt pregatita sa infrunt rautatile oamenilor, sunt pregatita sa plang din nou, sa fiu mintita, sa mint, sa urasc si sa injur. Sunt pregatita sa renunt la tot si sa iubesc si mai mult. Sunt pregatita sa rad si sa ma bucur, iar apoi sa sufar si sa pierd prieteni. Sunt pregatita sa-i inteleg pe toti, dar si mai pregatita sa nu ma inteleaga nimeni. Sunt pregatita sa acord a 99-a sansa persoanei care mi-a gresit si sunt pregatita sa nu mi se ierte nicio greseala.
Sunt pregatita sa fac rau si astept sa mi se faca rau. Sunt pregatita sa va iubesc si sa va urasc pe toti. Invat sa pierd mai mult decat castig si sa ma imbat cu un gram de fericire. Am invatat deja ca pentru bucurii platesti cu lacrimi, iar dupa lacrimi primesti bucurii. Mai am multe de invatat, dar sunt pregatita sa va infrunt pe toti.
Sunt pregatita sa infrunt rautatile oamenilor, sunt pregatita sa plang din nou, sa fiu mintita, sa mint, sa urasc si sa injur. Sunt pregatita sa renunt la tot si sa iubesc si mai mult. Sunt pregatita sa rad si sa ma bucur, iar apoi sa sufar si sa pierd prieteni. Sunt pregatita sa-i inteleg pe toti, dar si mai pregatita sa nu ma inteleaga nimeni. Sunt pregatita sa acord a 99-a sansa persoanei care mi-a gresit si sunt pregatita sa nu mi se ierte nicio greseala.
Sunt pregatita sa fac rau si astept sa mi se faca rau. Sunt pregatita sa va iubesc si sa va urasc pe toti. Invat sa pierd mai mult decat castig si sa ma imbat cu un gram de fericire. Am invatat deja ca pentru bucurii platesti cu lacrimi, iar dupa lacrimi primesti bucurii. Mai am multe de invatat, dar sunt pregatita sa va infrunt pe toti.
miercuri, 16 iulie 2008
Cafeaua mea nu vrea sa stea in cana
Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand merg intr-un loc nou, unde chiar nu vreau sa ma fac de ras si ma comport cat mai elevat cu putinta, am observat ca mi-am format un obicei. Si nu este unul placut, din pacate: vars cafeaua!
Cum spuneam, m-am apucat din nou sa beau cafea. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar nu despre asta discutam acum. Acum incerc sa inteleg de ce cafeaua mea nu sta niciodata in cana.
Incep cu o intamplare mai veche. Au venit la mine acasa cativa prieteni si mi-au cerut sa le fac o cafea. Nu stiu de ce, dar lumea spune ca fac o cafea buna (mai bine n-o faceam buna). In fine, toata ziua, inainte de aparitia musafirilor am muncit sa fac o super-curatenie. Am spalat si aragazul care stralucea mandru in lumina becului din tavan. Parca era nou. Pregatesc un ibric plin de licoare neagra, scot din dulap cateva cesti si… lovesc ibricul ce statea linistit pe aragaz. Dezastrul s-a produs: aragazul, masa, peretii s-au umplut de zat si lichid negru, hohotele de ras ce au izbucnit s-au auzit pana la parter, iar bluza mea alba are si acum o pata.
Apoi, la scurt timp ma angajez la o firma cu pretentii si lume multa. Ma intreaba o fata dragta daca nu vreau sa servesc o cafea. Fiind dimineata, n-am putut sa o refuz. Tot fata draguta mi-a spus sa nu pun cana pe birou, ci sub birou, acolo unde imi tin geanta. Am ascultat-o. Nu trec 10 minute si imi suna mobilul, care era in geanta. Am tras geanta de sub birou si inevitabilul s-a produs: cana s-a prabusit pe parchet si cafeaua mea s-a intins in tot biroul.
Iar astazi, ma hotarasc sa imi fac si eu o cafea. Stau la coada (deci lume multa), imi vine randul, imi fac o cafea delicioasa (sau cred ca era delicioasa ca nu am apucat sa o gust) si dau sa plec. In fata, obstacolul – o usa mare, grea, care are un maner d-ala de tre sa il rotesti ca sa o deschizi. Intr-o mana mobilul, in cealalta cafeaua. Incerc, deschid usa si exact in momentul ala imi scapa nenorocitul de pahar din mana. Aceleasi hohote de ras pe care le mai auzisem, aceeasi cagula pe care mi-o doream luni dimineata si acelasi mop (in loc sa beau cafeaua o stergeam de pe jos).
La voi sta cafeaua in cana? Oare la mine in cana nu-i place? Ce sa fac sa n-o mai vars?
Cum spuneam, m-am apucat din nou sa beau cafea. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar nu despre asta discutam acum. Acum incerc sa inteleg de ce cafeaua mea nu sta niciodata in cana.
Incep cu o intamplare mai veche. Au venit la mine acasa cativa prieteni si mi-au cerut sa le fac o cafea. Nu stiu de ce, dar lumea spune ca fac o cafea buna (mai bine n-o faceam buna). In fine, toata ziua, inainte de aparitia musafirilor am muncit sa fac o super-curatenie. Am spalat si aragazul care stralucea mandru in lumina becului din tavan. Parca era nou. Pregatesc un ibric plin de licoare neagra, scot din dulap cateva cesti si… lovesc ibricul ce statea linistit pe aragaz. Dezastrul s-a produs: aragazul, masa, peretii s-au umplut de zat si lichid negru, hohotele de ras ce au izbucnit s-au auzit pana la parter, iar bluza mea alba are si acum o pata.
Apoi, la scurt timp ma angajez la o firma cu pretentii si lume multa. Ma intreaba o fata dragta daca nu vreau sa servesc o cafea. Fiind dimineata, n-am putut sa o refuz. Tot fata draguta mi-a spus sa nu pun cana pe birou, ci sub birou, acolo unde imi tin geanta. Am ascultat-o. Nu trec 10 minute si imi suna mobilul, care era in geanta. Am tras geanta de sub birou si inevitabilul s-a produs: cana s-a prabusit pe parchet si cafeaua mea s-a intins in tot biroul.
Iar astazi, ma hotarasc sa imi fac si eu o cafea. Stau la coada (deci lume multa), imi vine randul, imi fac o cafea delicioasa (sau cred ca era delicioasa ca nu am apucat sa o gust) si dau sa plec. In fata, obstacolul – o usa mare, grea, care are un maner d-ala de tre sa il rotesti ca sa o deschizi. Intr-o mana mobilul, in cealalta cafeaua. Incerc, deschid usa si exact in momentul ala imi scapa nenorocitul de pahar din mana. Aceleasi hohote de ras pe care le mai auzisem, aceeasi cagula pe care mi-o doream luni dimineata si acelasi mop (in loc sa beau cafeaua o stergeam de pe jos).
La voi sta cafeaua in cana? Oare la mine in cana nu-i place? Ce sa fac sa n-o mai vars?
luni, 14 iulie 2008
Intamplari penibile de luni dimineata
Din topul “intamplari penibile de luni dimineata” enumar cateva intamplari ce au avut loc in aceasta dimineata, toate facandu-ma sa imi doresc sa ma intorc inapoi in pat, sa adorm si sa incep o noua dimineata.
Ma trezesc la 6.30, destul de odihnita caci ieri am dormit toata ziua, ma chinui cam o ora sa imi aranjez parul care nu sta decat cum vrea el (are o personalitate puternica si castiga intotdeauna lupa cu placa, feonul, peria, ondulatorul...), ma imbrac rapid cu hainele nou-achizitionate: o pereche de pantaloni albi trei sferturi (pe care am dat o caruta de bani), un tricou dragut care se potriveste de minune cu pantalonii si nu in ultimul rand, imi pun in picioare sandalele (tot noi) care ma bat in ultimul hal.
Mandra de intreaga mea tinuta topai vesela pe trotuar, ma urc mandra in troleu, observand ocheadele ce si le faceau unele persoane dupa ce treceam prin dreptul lor. Am crezut ca ma admira lumea, ca doar imi sta bine, ce sa mai. Cobor la fel de mandra din troleu cand ma trezesc stransa de gat de cineva: „Cine ma apuca asa brusc de gat fara sa ma strige mai intai pe nume?!?” Bine ca eram suficient de bine dispusa si nu i-am dat bietei fiinte vreun pumn (asa, din reflex). Tinandu-ma in continuare de gat imi sopteste la ureche: „Domnisoara, ai uitat sa-ti rupi eticheta de la tricou!”
Sa imi vina sa intru in pamant de rusine. Imi venea sa imi pun o cagula pe cap, sa nu ma recunoasca cineva. Doamna care m-a atentionat cat putea de discret imi sopteste tot la ureche: „Vrei sa o rup eu?” Doua intrebari imi rasunau in ureche:
1: „De ce dracu imi vorbeste la ureche cand deja a vazut toata lumea cum imi atarna chestia aia pe spate?”
2: „De ce dracu nu o rupe o data? Are impresia ca imi place sa merg cu etichetele atarnand?”
La fel de discret imi smulge blestematul carton de la gat si plec multumindu-i mult, mult de tot. Sper sa nu ne mai intalnim niciodata...
Si nu se termina totul aici. In drum spre serviciu incep sa ma bata minunatele mele sandale. Ma bat atat de rau... Incep sa nu mai pot sa pasesc voios si toata buna dispozitie de azi dimineata se spulbera cand un nene oprit la semafor ma intreaba: „Ce mergi domnisoara asa stramb? Parca ai un bat in fund!”
Ma trezesc la 6.30, destul de odihnita caci ieri am dormit toata ziua, ma chinui cam o ora sa imi aranjez parul care nu sta decat cum vrea el (are o personalitate puternica si castiga intotdeauna lupa cu placa, feonul, peria, ondulatorul...), ma imbrac rapid cu hainele nou-achizitionate: o pereche de pantaloni albi trei sferturi (pe care am dat o caruta de bani), un tricou dragut care se potriveste de minune cu pantalonii si nu in ultimul rand, imi pun in picioare sandalele (tot noi) care ma bat in ultimul hal.
Mandra de intreaga mea tinuta topai vesela pe trotuar, ma urc mandra in troleu, observand ocheadele ce si le faceau unele persoane dupa ce treceam prin dreptul lor. Am crezut ca ma admira lumea, ca doar imi sta bine, ce sa mai. Cobor la fel de mandra din troleu cand ma trezesc stransa de gat de cineva: „Cine ma apuca asa brusc de gat fara sa ma strige mai intai pe nume?!?” Bine ca eram suficient de bine dispusa si nu i-am dat bietei fiinte vreun pumn (asa, din reflex). Tinandu-ma in continuare de gat imi sopteste la ureche: „Domnisoara, ai uitat sa-ti rupi eticheta de la tricou!”
Sa imi vina sa intru in pamant de rusine. Imi venea sa imi pun o cagula pe cap, sa nu ma recunoasca cineva. Doamna care m-a atentionat cat putea de discret imi sopteste tot la ureche: „Vrei sa o rup eu?” Doua intrebari imi rasunau in ureche:
1: „De ce dracu imi vorbeste la ureche cand deja a vazut toata lumea cum imi atarna chestia aia pe spate?”
2: „De ce dracu nu o rupe o data? Are impresia ca imi place sa merg cu etichetele atarnand?”
La fel de discret imi smulge blestematul carton de la gat si plec multumindu-i mult, mult de tot. Sper sa nu ne mai intalnim niciodata...
Si nu se termina totul aici. In drum spre serviciu incep sa ma bata minunatele mele sandale. Ma bat atat de rau... Incep sa nu mai pot sa pasesc voios si toata buna dispozitie de azi dimineata se spulbera cand un nene oprit la semafor ma intreaba: „Ce mergi domnisoara asa stramb? Parca ai un bat in fund!”
luni, 7 iulie 2008
Vrei la plaja? Mai asteapta!
Vrei sa mergi la plaja sa te bronzezi. Vrei doar sa stai cateva ore la soare si atat. Vrei sa iesi din casa, sa te “topesti” sub razele fierbinti ale soarelui... Dar ce te faci cand planurile tale se dau peste cap?
La 9.00 te trezesti, bineinteles, te echipezi corespunzator, iti iei gentuta cu prosoape si crema protectoare, te urci pe scuter si… la Arges cu tine.
Hmmm… macar daca ar fi atat de simplu. Ai uitat ca ai prieteni care vor sa faca si un gratar? In plus, vor doar mici de la o anumita alimentara unde nu ai loc sa arunci un ac. Este prea multa aglomeratie si lucrul acesta te va face sa intarzii. OK, renunti la alimentara. Iti convingi prietenii ca vor gasi mici “buni” si in alta parte.
Acum, urmeaza sa iti iei prietenii de acasa si gata, plecati! Ar fi fost frumos sa fie adevarat. Dar mai au ceva cumparaturi de facut. Chestii deloc importante, dar nu poti sa comentezi. Daca ei spun ca sunt importante, sunt importante. E deja 11.00 si eu vreau la plaja!
Plimbarea prin Cora a durat… 2 ore!!! Sa nu-ti vina sa crezi! Sa nu te enervezi, sa nu faci figuri. Ce daca este deja 13.00, ai rabdare!
Si daca asta ar fi fost tot… la ora 14.00 s-o crezi tu ca mai gasesti un metru patrat de nisip liber pe marginea apei. Masini, umbrele, gratare, paturi, toate unele peste altele. Nu ai loc nici macar sa privesti. Acum ce facem??? Ciudat este ca toti au impresia ca eu sunt vinovata de toata aceasta situatie si asta doar pentru ca nu imi mai pot inghitii nervii. VREAU LA PLAJA!!! Fratilor, ma rog de voi de azi-dimineata sa stam la soare. E tot ce va cer.
In urmatoarea ora ne-am invartit inainte si inapoi pe malul drept al Argesului, apoi inainte si inapoi pe malul stang… imi vena sa urlu de nervi, nu vroiam decat sa ma bronzez… In sfarsit, pe la 15.00 ne-am asezat printre niste “balarii”, “ciulini”, diverse pietre si pietricele si ne-am tolanit la soare. A fost bine intr-un final, dar dupa multi nervi, invarteli, asteptari si frustrari.
Sfat: daca vreti la plaja luati-va doar gentuta si palaria de soare. Prietenii lasati-i sa zburde prin Cora si prin jurul apei. Ei vor aventura nu tolaneala la soare.
La 9.00 te trezesti, bineinteles, te echipezi corespunzator, iti iei gentuta cu prosoape si crema protectoare, te urci pe scuter si… la Arges cu tine.
Hmmm… macar daca ar fi atat de simplu. Ai uitat ca ai prieteni care vor sa faca si un gratar? In plus, vor doar mici de la o anumita alimentara unde nu ai loc sa arunci un ac. Este prea multa aglomeratie si lucrul acesta te va face sa intarzii. OK, renunti la alimentara. Iti convingi prietenii ca vor gasi mici “buni” si in alta parte.
Acum, urmeaza sa iti iei prietenii de acasa si gata, plecati! Ar fi fost frumos sa fie adevarat. Dar mai au ceva cumparaturi de facut. Chestii deloc importante, dar nu poti sa comentezi. Daca ei spun ca sunt importante, sunt importante. E deja 11.00 si eu vreau la plaja!
Plimbarea prin Cora a durat… 2 ore!!! Sa nu-ti vina sa crezi! Sa nu te enervezi, sa nu faci figuri. Ce daca este deja 13.00, ai rabdare!
Si daca asta ar fi fost tot… la ora 14.00 s-o crezi tu ca mai gasesti un metru patrat de nisip liber pe marginea apei. Masini, umbrele, gratare, paturi, toate unele peste altele. Nu ai loc nici macar sa privesti. Acum ce facem??? Ciudat este ca toti au impresia ca eu sunt vinovata de toata aceasta situatie si asta doar pentru ca nu imi mai pot inghitii nervii. VREAU LA PLAJA!!! Fratilor, ma rog de voi de azi-dimineata sa stam la soare. E tot ce va cer.
In urmatoarea ora ne-am invartit inainte si inapoi pe malul drept al Argesului, apoi inainte si inapoi pe malul stang… imi vena sa urlu de nervi, nu vroiam decat sa ma bronzez… In sfarsit, pe la 15.00 ne-am asezat printre niste “balarii”, “ciulini”, diverse pietre si pietricele si ne-am tolanit la soare. A fost bine intr-un final, dar dupa multi nervi, invarteli, asteptari si frustrari.
Sfat: daca vreti la plaja luati-va doar gentuta si palaria de soare. Prietenii lasati-i sa zburde prin Cora si prin jurul apei. Ei vor aventura nu tolaneala la soare.
vineri, 4 iulie 2008
Miros de mare in centrul Bucurestiului
Vrei sa evadezi din caldura ce te inconjoara si te sufoca, dar te-ai saturat sa stai in incaperi aerisite artificial. Vrei sa simti miros de mare si o adiere slaba a vantului chiar daca nu esti in Constanta.
Si se poate. Exista un loc in Bucuresti unde miroase a mare, unde vantul ce-ti incalceste parul se aseamana cu briza de la malul marii, unde muzica se aude exact asa cum vrei si mai ales, este un loc unde te simti liber si increzator.
Aglomeratia nu te deranjeaza... chiar iti face placere. Vezi in felul acesta oaneni fericiti, tristi, veseli, suparati, tineri cu sau fara fitze... realizezi ca sunt si altii ca tine, ca nu esti singur. Oare ei simt mirosul de mare???
Starea de euforie pe care o ofera acel loc, impreuna cu un Tuborg rece creaza dependenta. Eu, pe saptamana asta mi-am luat portia de "motoare", dar astept zilele saptamanii viitoare caci deja imi este dor de mirosul marii.
Si se poate. Exista un loc in Bucuresti unde miroase a mare, unde vantul ce-ti incalceste parul se aseamana cu briza de la malul marii, unde muzica se aude exact asa cum vrei si mai ales, este un loc unde te simti liber si increzator.
Aglomeratia nu te deranjeaza... chiar iti face placere. Vezi in felul acesta oaneni fericiti, tristi, veseli, suparati, tineri cu sau fara fitze... realizezi ca sunt si altii ca tine, ca nu esti singur. Oare ei simt mirosul de mare???
Starea de euforie pe care o ofera acel loc, impreuna cu un Tuborg rece creaza dependenta. Eu, pe saptamana asta mi-am luat portia de "motoare", dar astept zilele saptamanii viitoare caci deja imi este dor de mirosul marii.
miercuri, 2 iulie 2008
In fiecare dimineata
Privesti printre gene peretele albastru din fata ta. Nici nu stii daca ai adormit, caci tot corpul iti este greu si esti foarte obosita. Te intorci instinctiv intr-o parte si incerci sa deslusesti cifrele de la ceasul de langa tine. Vezi o lumina slaba, dar nu intelegi ce arata. Iti stergi foarte dur ochii, pana simti ca te dor… Poate acum o sa vad cat e ceasul. Reusesti. E 6.30.
Atat de repede a trecut noaptea? De ce nu sunt odihnita? Mi-e cald, atat de cald… de-abia respir. Parca nu am aer. Zapusala asta o sa ma omoare, am nevoie de aer conditionat. Mereu mi-a placut sa cred ca nu sunt dependenta de “tehnologie”, dar de data asta recunosc: sunt invinsa. Am nevoie de aer, fie el si artificial.
Un alt gest instinctiv te face sa intinzi mana si sa apuci telecomanda. Iarasi tehnologia… In fine, trebuie sa auzi putina galagie, ceva trebue sa te faca sa te trezesti din amorteala. Incepi ziua cu o stire despre Cioaca si noua lui iubita. Presa a luat-o razna. Sau mai bine, cred ca toti am luat-o razna. Mie mi-e cald, mi-e somn, trebuie sa merg la munca si voi va gasiti sa vorbiti de Cioaca (acum imi dau seama ca are un nume amuzat… poate d-aia a ajuns asa celebru).
Incerci sa ignori dubioasele stiri de la tv si pe cei care le prezinta si treci la pasul urmator: ibric, apa, zahar si “coffee”. Inca mai speri ca ceva te va ajuta sa te trezesti. Cafeaua proaspat pregatita miroase atat de bine, dar tre’ sa mai astepti pana vei gusta din licoare.
Mai ai o speranta. Un dus. Un dus matinal, cat mai rece, trebuie sa te trezeasca. Si da, are efect. Picaturile de apa navalesc vijelioase pe pielea ta. Te infioara la inceput si parca vrei sa sa inceteze. Doar pentru cateva secunde, caci imediat iti dai seama ca au un efect benefic asupra ta. In sfarsit racoarea pe care o cautai.
Termini rapid cu dusul desi iti este greu sa te desparti de el, dar tanjesti la licoarea fierbinte ce te asteapta in cana. Dupa cateva inghitituri simti cum sangele ti se pune in miscare si ai curaj sa infrunti o noua zi. Te asteapta un job, prietenii, batranica de la care cumperi rosii in fiecare zi, vanzatoarea de la supermarket… toti vor sa fii “fresh” pentru ei.
Atat de repede a trecut noaptea? De ce nu sunt odihnita? Mi-e cald, atat de cald… de-abia respir. Parca nu am aer. Zapusala asta o sa ma omoare, am nevoie de aer conditionat. Mereu mi-a placut sa cred ca nu sunt dependenta de “tehnologie”, dar de data asta recunosc: sunt invinsa. Am nevoie de aer, fie el si artificial.
Un alt gest instinctiv te face sa intinzi mana si sa apuci telecomanda. Iarasi tehnologia… In fine, trebuie sa auzi putina galagie, ceva trebue sa te faca sa te trezesti din amorteala. Incepi ziua cu o stire despre Cioaca si noua lui iubita. Presa a luat-o razna. Sau mai bine, cred ca toti am luat-o razna. Mie mi-e cald, mi-e somn, trebuie sa merg la munca si voi va gasiti sa vorbiti de Cioaca (acum imi dau seama ca are un nume amuzat… poate d-aia a ajuns asa celebru).
Incerci sa ignori dubioasele stiri de la tv si pe cei care le prezinta si treci la pasul urmator: ibric, apa, zahar si “coffee”. Inca mai speri ca ceva te va ajuta sa te trezesti. Cafeaua proaspat pregatita miroase atat de bine, dar tre’ sa mai astepti pana vei gusta din licoare.
Mai ai o speranta. Un dus. Un dus matinal, cat mai rece, trebuie sa te trezeasca. Si da, are efect. Picaturile de apa navalesc vijelioase pe pielea ta. Te infioara la inceput si parca vrei sa sa inceteze. Doar pentru cateva secunde, caci imediat iti dai seama ca au un efect benefic asupra ta. In sfarsit racoarea pe care o cautai.
Termini rapid cu dusul desi iti este greu sa te desparti de el, dar tanjesti la licoarea fierbinte ce te asteapta in cana. Dupa cateva inghitituri simti cum sangele ti se pune in miscare si ai curaj sa infrunti o noua zi. Te asteapta un job, prietenii, batranica de la care cumperi rosii in fiecare zi, vanzatoarea de la supermarket… toti vor sa fii “fresh” pentru ei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)