Vin Mosii si noi visam la pitici...

In fiecare zi cu metroul, atatia oameni, atatea statii, atat de intuneric in tunel si oameni care s-a trezit mult prea devreme si care nu si-au baut nici cafeaua… Ce faci intr-o asemenea dimineata?

Pai admiri “comunitatea” de omuleti ce isi traiesc viata in tunel. Si stii ce fac? Isi intind rufele pe sarma, trag obloanele cand trece trenul (ca sa nu-i vedem), se incalzesc la lumanare si mananca supa… (nu, nu e nebunie, e doar lipsa de cofeina si somn… asa se manifesta la unii).

Buuun, ajungi la serviciu si ai senzatia ca esti la Polul Nord. Rudolf este aici. E alb, e din beculete si cam rigid – dar nu e mort, e doar inghetat), avem si un om de zapada, la fel de alb si de rigid dar la el se intelege, Rudolf si-a adus si consoarta si copilul (toti din acelasi material), colindele rasuna in boxe, muuuulte beculete si multi braduti impodobiti. Mosii mai lipsesc… Cum care mosi??? Mos Craciun si Mos Nicolae!

Iar in asteptarea lor, dupa doza “sanatoasa” de cofeina, ne alegem cu foarte multa energie si incepem sa “dam roata” parculetului din fata, exact ca indienii care faceau incantatii ca sa apara Zeii.

Acum, sper ca Mosii ne-au auzit si ne-au pregatit si ceva surprize. Ma duc sa-mi curat ghetutele si sa le asez la geam. In seara asta am intalnire cu primul dintre Mosi: Mos Nicolae!!!

A, si mai jos cateva poze cu “fauna” din curtea noastra :P :P

Leapsa…

N-am mai jucat jocul asta de vreo 10 ani sau poate chiar mai mult, dar iata ca nu e niciodata prea tarziu. M-a “prins” Simona si… se pare ca “eu sunt”!

Trebuie sa vorbesc despre “chestiile pe care le iubesc”. Nici nu stiu de unde sa incep, dar o sa incerc sa enumar cateva:

Iubesc (ador) vara cu toate accesoriile: soare, caldura, plaja, bere rece, inghetata, haine putine etc.

Iubesc la nebunie casa mea de la tara, la bunica, locul unde am copilarit. La fel, cu toate accesoriile: padurea, dealurile, livada, paraul, lanurile de grau si porumb etc.

Iubesc ciocolata calda, aia de trebuie sa o mananci ci lingurita (Simona ii spune “budinca” – dar e ciocolata calda). A, si tot la categoria bauturi, ador vinul fiert de la cabana Trei Brazi, vinul ala baut pe terasa, la -5 grade, in pahar de plastic si cu muuulta scortisoara.

Imi place sa adorm tolanita in canapea cu televizorul aprins si dat la maxim (jur ca nu ma deranjeaza, chiar visez frumos).

Imi place ciocolata Kinder.

Iubesc ratele si porcii. Da, stiu ca unele femei au un mers atat de leganat incat pot fi asemanate cu ratele, mai stiu si ca unii barbati pot fi porci, insa eu vorbesc chiar de animale. Vii sau de plus, mie-mi plac ratele si porcii. Asta e!

Mai sunt si altele, insa ma opresc aici.

Si pentru ca am inceput sa scriu din nou pe blog, dupa o pauza destul de lunga, promit sa revin si maine. Am noutati despre “comunitatea” din tunelul de metrou si “Rudolfii” din curte…

Si ca sa nu ramana la mine, leapsa merge spre Cristina si Bamse

Simona si operatiunea ciorba

Cat e ceasul? 18 si… Si tot aici suntem? Hai sa mancam. Ce avem azi in meniu? Supa poloneza, piure cu urme de snitel, pilaf cu urme de friptura la gratar si o salata cam ofilita.

Nu te infige in salata, ia mai bine o ciorba. Uite, o incalzim la microunde si mancam. E buna, nu? Daca vrei iti pun si salata in ea!!!

Ia uite! Are si carnita. Buuuna carnita. Am o idee: sa strecuram zarzavatul si carnita. Zeama o punem in chiuveta. Vine cineva! O sa rada lumea si cu fundul de noi. Acum, hai, ia si mananca un castron de zarzavaturi in fata colegilor! Hai, baga! Stau eu paravan.

A, e buna ciorba cu lingurita de plastic. Parca si revista merge mai bine cu zarzavat. Ok, acum ma simt mai bine, am luat si cina.

Operatiunea ciorba – incheiata cu succes!

Cand se schimba rutina

Asa ne-am obisnuit. Sa ne trezim in fiecare dimineata de luni pana vineri la o anumita ora, sa facem dus, sa ne echipam, sa ne punem mp3-ul in urechi, sa ne urcam din aceeasi statie in acelasi autobuz, sa urcam in metrou pe la aceeasi usa, sa ajungem la serviciu la aceeasi ora…

Deja reactionam mecanic. Gandurile ne zboara departe in timp ce picioarele ni se indreapta spre directia bine cunoscuta. Aceleasi melodii in mp3 care au intelesuri diferite in functie de starea noastra de spirit.

Cam asta am patit si eu. Ascultam muzica, imi faceam planuri, cautam o iesire din amalgamul de ganduri ce au pus stapanire pe mine in ultimul timp si ma indreptam “voioasa”, dupa o zi de munca si o iesire la terasa, spre statia de autobuz.

In statie, aceleasi ganduri, aceleasi planuri. Vad troleibuzul. Il astept sa intoarca, insa nu mai apare. Mda, probabil mi s-a parut ca vine. Mai stau. Apare altul in zare. Il astept. La fel, nu intoarce nici asta. Incep sa-mi pierd rabdarea. Au trecut deja 20 de minute, doar nu am halucinatii. Si chiar daca as avea… doar nu am halucinatii cu troleibuze.

Printre melodiile ce-mi rasunau in urechi aud ceva de genul: “… nu mai opreste aici!” Poftim?!? Cum adica nu mai opreste aici? Si acum spuneti? Hello! Am stat 20 de minute in statie. Sa nu mai vorbim despre cum am injurat toti angajatii de la RATB (de la femeia de serviciu pana la director). Puneti domne un afis, anuntati la televizor, nu stiu, faceti ceva! Oamenii au rutina lor. Nu veniti voi sa le-o “stricati”.

Un paznic sarac (cu duhul)

Firma mare, sediu mare, parcare cu bariera (d-aia pe telecomanda) si un paznic… sarac. Sarac, adica incult, cam nebun, nu stiu, oricum nu-i normal. In fiecare zi ma amuza. Ba ca nu-i buna telecomanda, ba ca doarme in post si sefii claxoneaza disperati dupa ce stau 5 minute in fata barierei, ba ca se uita dupa femei si ramane cu gura cascata (la propriu). In fine, azi n-a facut exceptie.

Dimineata vine soferul nostru in fata barierei. Paznicul, apare dupa ce soferul claxoneaza indelung, apasa pe telecomanda, bariera da sa se ridice, el apasa in continuare pe butonul ala nenorocit in timp ce injura (nu stiu de ce) si bariera… cade la loc. Bietul om nu apucase sa treaca. Noroc ca a fost pe faza si a avut timp sa puna frana. Paznicul rade… cica din cauza telecomenzii. Rad si eu, dar de fata bietului sofer.

Urmatoarea iesire. Paznicul ma vede cu un pahar de cafea in mana si ma intreaba daca stiu sa folosesc aparatul de facut cafea. Cum spuneam, firma mare, cu pretentii, aparate de cafea complicate, desigur. D-alea Siemens, in care pui boabele intregi si apa, apesi pe buton si iti face cafeaua. In fine, au mai multe butoane si un afisaj electonic.

Revenind la paznic: imi spune ca ar vrea si el o cafea da nu stie sa o faca. Ii explic eu cum si ce tre sa faca, asa, gesticuland (ca nu aveam aparat afara) si i-auzi replica: “Stii, am vrut sa imi fac si eu o cafea sambata seara, dar n-am stiut cum si… am pus niste boabe de cafea intr-un pahar si am turnat apa fiarta peste ele!?!?!? (…lol…). Am pus si zahar, da nu prea avea gust de cafea!”

Acum, asa pentru incheiere: Mare ti-e gradina, Doamne! Stiam ca romanii sunt inventivi, dar chiar asa????

Nu sunt singura

A plecat Simona in concediu. E destul de sinistru pe aici, ma simt putin cam… singura. Ziua trece mai greu decat de obicei, nu mai rad la fel de mult, ma si plictisesc cateodata, dar supravietuiesc.

Cum spuneam, ma simteam singura. Si probabil si-a dat si ea seama asa ca s-a hotarat sa imi tina companie inca de luni (ma rog, eu as vrea sa fie un el, totusi). Azi e deja miercuri si ea este inca aici. Este peste mine, langa mine, in jurul meu… peste tot.

Nu stiu ce mananca, probabil e moarta de foame. In fine, mai bea din cand in cand din cafeaua mea cu lapte atunci cand eu nu sunt atenta. Probabil lucrul asta o tine in viata. Dar nu ma bucur deloc. Ma enerveaza foarte tare si deci, nu m-ar deranja daca ar da coltul (adica daca s-ar duce de tot, in alta parte).

Imi imaginez cum as putea sa o torturez, asa cum imi face ea mie. Ma tortureaza. Ma gadila, imi intra in ochi, imi lasa urme pe monitor, vine spre mine cu viteza si nu ma lasa sa ma concentrez.

As vrea un spray de muste dar nu stiu daca pot sa il folosesc aici (mi-e ca mor si alte insecte din jurul meu), as vrea si o paleta dar nu prea ma pricep la prins muste si s-ar putea sa ma fac de ras.

Deci, nimic nu merge! Asa ca mai bine invatam sa ne suportam. O sa incerc s-o mituiesc – ii dau cafea cu lapte ca sa ma lase 30 de minute in pace. Sper sa functioneze metoda. Si inca ma intreb: o fi un el sau o ea?!?!?

Concediu de pomina!

In sfarsit a venit si ziua in care trebuie sa plecam. Salteaua, prosoapele, costumul de baie, uleiul de plaja… la mare cu noi!

Am plecat pe la 1.00 noaptea (sa prindem liber) si a fost liber n-am ce zice. Am ajuns in Eforie Nord pe la 4.30. Am “tras” la o benzinarie pentru un capuccino si ne-am indreptat spre plaja sa admiram rasaritul. Ca asa vorbisem… sa vedem rasaritul. Dar, cu 5 minute inainte sa rasara soarele, i s-a pus cretinului pata: “Hai sa cautam cazare!” S-a ales prafu de admirarea rasaritului.

Plecam, ne invartim prin Eforie cautand o gazda. Si ne invartim o ora, doua, trei, patru!!! Cautam pe unu’ “Vasilica Mamulea” (nu mai stiu cum ii zicea), care statea pe acolo acum 10 ani… Tot din cauza cretinului, ca stie el, mergem unde stie el. Normal ca nimenu nu-l cunostea!!!!!

Bine ca m-am gandit sa sun pe cineva care m-a informat ca in Costinesti se gaseste mult mai usor cazare. Bineinteles ca nici nu am ajuns bine si am gasit doua camere “super” (in 5 minute eram cazati). Cand i-am zis cretinului ca daca nu era eu se mai invartea 4 ore prin Eforie mi-a raspus: “Oricum ajungeam si in Costinesti!” Imi venea sa il iau la bataie acolo dar… m-am abtinut ca parca era cam mare (are cam 100 kg).

Bun, ne-am cazat si ne-am hotarat sa mergem la plaja. In sfarsit… atat am asteptat momentul asta. Plaja, cam la 10 minute de mers pe jos. Mergeam incet caci cretiul are si un copil, unu de 6 ani, un fel de copil-bestie, care cica “nu stie sa mearga in papuci”!?!? Vroiam sa o iau la fuga, asa mult imi doream sa vad marea, sa ma intind pe nisip…

Ajungem… yupiiii!!! Ma dezbrac rapid si sar in apa. Era exact asa cum visasem. Apa calda, lume multa, nisip fierbine, imi trecusera toti nervii. Dar nu a tinut mult. Bestia (copilul) a incepu sa urle, sa zbiere ca vrea suc, apa, mancare, ca vrea acasa etc. A vazut ca nu iese ca el si a inceput sa arunce cu nisip, sa fuga ca bezmeticul pe plaja, sa loveasca oamenii, sa-mi arunce cu nisip si scoici in cap…

Seara, aceeasi poveste: mergeam in parculet sa se dea copilul in toate trenulete si masinutele, ne culcam pe la 23.00 ca ii era somn copilului, ii cantam in struna toti patru, eram sclavii lui.

Si ca meniul sa fie complet, am mers cu un jaf de masina (masina cretinului – asa stapan, asa masina) care s-a hotarat sa se strice exact cand am intrat pe autostrada la intoarcere. Pierdea ulei in disperare, troncanea si scartaia din toate incheieturile si trebuia sa ne oprim din 50 in 50 de km ca sa racim motorul. Am facut 10 ore pana in Bucuresti.

Deci, cam asa arata un “concediu de pomina”. Am regretat fiecare secunda petrecuta la mare, l-am urat pe cretin in fiecare clipa si am visat cum torturez acea bestie de copil care mi-a facut vacanta un calvar.

Ce vezi?

Priveste in jurul tau si spune-mi ce vezi!
Da, e exact asa cum banuiam:
- Oameni prea grabiti – nu ai cu cine sa te plimbi;
- Oameni surzi – nimeni nu te aude cand strigi dupa ajutor;
- Oameni obositi – nimeni nu te sprijina cand nu mai poti sa mergi mai departe;
- Oameni agitati – nimeni nu te poate calma;
- Oameni indiferenti – nimeni nu tine cont de sentimentele tale;
- Oameni tristi – n-are cine sa te inveseleasca;
- Oameni nervosi – mai bine lasa-i in pace;
- Oameni egoisti – n-ai cu cine sa imparti bucuriile.

Asa sunt toti, dar eu voi supravietui. Voi dovedi tuturor ca pot sa fiu vesela, fericita, indragostita, haioasa, dulce, prietenoasa, optimista… Am incredere in mine si in voi… si stiu ca pana la urma vom fi fericiti impreuna.

Sunt pregatita

Am invatat sa fiu pregatita sa mai primesc inca o lovitura de la viata, si inca una, si inca una… asa la nesfarsit. Pentru o zi de fericire platesc cu trei zile de lacrimi si suferinta. Stiu ca mereu se va intampla asta si totusi atunci cand sunt fericita sunt fericita din toata inima, dar si pregatita pentru o noua catastrofa.

Sunt pregatita sa infrunt rautatile oamenilor, sunt pregatita sa plang din nou, sa fiu mintita, sa mint, sa urasc si sa injur. Sunt pregatita sa renunt la tot si sa iubesc si mai mult. Sunt pregatita sa rad si sa ma bucur, iar apoi sa sufar si sa pierd prieteni. Sunt pregatita sa-i inteleg pe toti, dar si mai pregatita sa nu ma inteleaga nimeni. Sunt pregatita sa acord a 99-a sansa persoanei care mi-a gresit si sunt pregatita sa nu mi se ierte nicio greseala.

Sunt pregatita sa fac rau si astept sa mi se faca rau. Sunt pregatita sa va iubesc si sa va urasc pe toti. Invat sa pierd mai mult decat castig si sa ma imbat cu un gram de fericire. Am invatat deja ca pentru bucurii platesti cu lacrimi, iar dupa lacrimi primesti bucurii. Mai am multe de invatat, dar sunt pregatita sa va infrunt pe toti.

Cafeaua mea nu vrea sa stea in cana

Nu stiu de ce, dar de fiecare data cand merg intr-un loc nou, unde chiar nu vreau sa ma fac de ras si ma comport cat mai elevat cu putinta, am observat ca mi-am format un obicei. Si nu este unul placut, din pacate: vars cafeaua!

Cum spuneam, m-am apucat din nou sa beau cafea. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar nu despre asta discutam acum. Acum incerc sa inteleg de ce cafeaua mea nu sta niciodata in cana.

Incep cu o intamplare mai veche. Au venit la mine acasa cativa prieteni si mi-au cerut sa le fac o cafea. Nu stiu de ce, dar lumea spune ca fac o cafea buna (mai bine n-o faceam buna). In fine, toata ziua, inainte de aparitia musafirilor am muncit sa fac o super-curatenie. Am spalat si aragazul care stralucea mandru in lumina becului din tavan. Parca era nou. Pregatesc un ibric plin de licoare neagra, scot din dulap cateva cesti si… lovesc ibricul ce statea linistit pe aragaz. Dezastrul s-a produs: aragazul, masa, peretii s-au umplut de zat si lichid negru, hohotele de ras ce au izbucnit s-au auzit pana la parter, iar bluza mea alba are si acum o pata.

Apoi, la scurt timp ma angajez la o firma cu pretentii si lume multa. Ma intreaba o fata dragta daca nu vreau sa servesc o cafea. Fiind dimineata, n-am putut sa o refuz. Tot fata draguta mi-a spus sa nu pun cana pe birou, ci sub birou, acolo unde imi tin geanta. Am ascultat-o. Nu trec 10 minute si imi suna mobilul, care era in geanta. Am tras geanta de sub birou si inevitabilul s-a produs: cana s-a prabusit pe parchet si cafeaua mea s-a intins in tot biroul.

Iar astazi, ma hotarasc sa imi fac si eu o cafea. Stau la coada (deci lume multa), imi vine randul, imi fac o cafea delicioasa (sau cred ca era delicioasa ca nu am apucat sa o gust) si dau sa plec. In fata, obstacolul – o usa mare, grea, care are un maner d-ala de tre sa il rotesti ca sa o deschizi. Intr-o mana mobilul, in cealalta cafeaua. Incerc, deschid usa si exact in momentul ala imi scapa nenorocitul de pahar din mana. Aceleasi hohote de ras pe care le mai auzisem, aceeasi cagula pe care mi-o doream luni dimineata si acelasi mop (in loc sa beau cafeaua o stergeam de pe jos).

La voi sta cafeaua in cana? Oare la mine in cana nu-i place? Ce sa fac sa n-o mai vars?

Intamplari penibile de luni dimineata

Din topul “intamplari penibile de luni dimineata” enumar cateva intamplari ce au avut loc in aceasta dimineata, toate facandu-ma sa imi doresc sa ma intorc inapoi in pat, sa adorm si sa incep o noua dimineata.

Ma trezesc la 6.30, destul de odihnita caci ieri am dormit toata ziua, ma chinui cam o ora sa imi aranjez parul care nu sta decat cum vrea el (are o personalitate puternica si castiga intotdeauna lupa cu placa, feonul, peria, ondulatorul...), ma imbrac rapid cu hainele nou-achizitionate: o pereche de pantaloni albi trei sferturi (pe care am dat o caruta de bani), un tricou dragut care se potriveste de minune cu pantalonii si nu in ultimul rand, imi pun in picioare sandalele (tot noi) care ma bat in ultimul hal.

Mandra de intreaga mea tinuta topai vesela pe trotuar, ma urc mandra in troleu, observand ocheadele ce si le faceau unele persoane dupa ce treceam prin dreptul lor. Am crezut ca ma admira lumea, ca doar imi sta bine, ce sa mai. Cobor la fel de mandra din troleu cand ma trezesc stransa de gat de cineva: „Cine ma apuca asa brusc de gat fara sa ma strige mai intai pe nume?!?” Bine ca eram suficient de bine dispusa si nu i-am dat bietei fiinte vreun pumn (asa, din reflex). Tinandu-ma in continuare de gat imi sopteste la ureche: „Domnisoara, ai uitat sa-ti rupi eticheta de la tricou!”

Sa imi vina sa intru in pamant de rusine. Imi venea sa imi pun o cagula pe cap, sa nu ma recunoasca cineva. Doamna care m-a atentionat cat putea de discret imi sopteste tot la ureche: „Vrei sa o rup eu?” Doua intrebari imi rasunau in ureche:
1: „De ce dracu imi vorbeste la ureche cand deja a vazut toata lumea cum imi atarna chestia aia pe spate?”
2: „De ce dracu nu o rupe o data? Are impresia ca imi place sa merg cu etichetele atarnand?”

La fel de discret imi smulge blestematul carton de la gat si plec multumindu-i mult, mult de tot. Sper sa nu ne mai intalnim niciodata...

Si nu se termina totul aici. In drum spre serviciu incep sa ma bata minunatele mele sandale. Ma bat atat de rau... Incep sa nu mai pot sa pasesc voios si toata buna dispozitie de azi dimineata se spulbera cand un nene oprit la semafor ma intreaba: „Ce mergi domnisoara asa stramb? Parca ai un bat in fund!”

Vrei la plaja? Mai asteapta!

Vrei sa mergi la plaja sa te bronzezi. Vrei doar sa stai cateva ore la soare si atat. Vrei sa iesi din casa, sa te “topesti” sub razele fierbinti ale soarelui... Dar ce te faci cand planurile tale se dau peste cap?

La 9.00 te trezesti, bineinteles, te echipezi corespunzator, iti iei gentuta cu prosoape si crema protectoare, te urci pe scuter si… la Arges cu tine.

Hmmm… macar daca ar fi atat de simplu. Ai uitat ca ai prieteni care vor sa faca si un gratar? In plus, vor doar mici de la o anumita alimentara unde nu ai loc sa arunci un ac. Este prea multa aglomeratie si lucrul acesta te va face sa intarzii. OK, renunti la alimentara. Iti convingi prietenii ca vor gasi mici “buni” si in alta parte.

Acum, urmeaza sa iti iei prietenii de acasa si gata, plecati! Ar fi fost frumos sa fie adevarat. Dar mai au ceva cumparaturi de facut. Chestii deloc importante, dar nu poti sa comentezi. Daca ei spun ca sunt importante, sunt importante. E deja 11.00 si eu vreau la plaja!

Plimbarea prin Cora a durat… 2 ore!!! Sa nu-ti vina sa crezi! Sa nu te enervezi, sa nu faci figuri. Ce daca este deja 13.00, ai rabdare!

Si daca asta ar fi fost tot… la ora 14.00 s-o crezi tu ca mai gasesti un metru patrat de nisip liber pe marginea apei. Masini, umbrele, gratare, paturi, toate unele peste altele. Nu ai loc nici macar sa privesti. Acum ce facem??? Ciudat este ca toti au impresia ca eu sunt vinovata de toata aceasta situatie si asta doar pentru ca nu imi mai pot inghitii nervii. VREAU LA PLAJA!!! Fratilor, ma rog de voi de azi-dimineata sa stam la soare. E tot ce va cer.

In urmatoarea ora ne-am invartit inainte si inapoi pe malul drept al Argesului, apoi inainte si inapoi pe malul stang… imi vena sa urlu de nervi, nu vroiam decat sa ma bronzez… In sfarsit, pe la 15.00 ne-am asezat printre niste “balarii”, “ciulini”, diverse pietre si pietricele si ne-am tolanit la soare. A fost bine intr-un final, dar dupa multi nervi, invarteli, asteptari si frustrari.

Sfat: daca vreti la plaja luati-va doar gentuta si palaria de soare. Prietenii lasati-i sa zburde prin Cora si prin jurul apei. Ei vor aventura nu tolaneala la soare.

Miros de mare in centrul Bucurestiului

Vrei sa evadezi din caldura ce te inconjoara si te sufoca, dar te-ai saturat sa stai in incaperi aerisite artificial. Vrei sa simti miros de mare si o adiere slaba a vantului chiar daca nu esti in Constanta.

Si se poate. Exista un loc in Bucuresti unde miroase a mare, unde vantul ce-ti incalceste parul se aseamana cu briza de la malul marii, unde muzica se aude exact asa cum vrei si mai ales, este un loc unde te simti liber si increzator.

Aglomeratia nu te deranjeaza... chiar iti face placere. Vezi in felul acesta oaneni fericiti, tristi, veseli, suparati, tineri cu sau fara fitze... realizezi ca sunt si altii ca tine, ca nu esti singur. Oare ei simt mirosul de mare???

Starea de euforie pe care o ofera acel loc, impreuna cu un Tuborg rece creaza dependenta. Eu, pe saptamana asta mi-am luat portia de "motoare", dar astept zilele saptamanii viitoare caci deja imi este dor de mirosul marii.

In fiecare dimineata

Privesti printre gene peretele albastru din fata ta. Nici nu stii daca ai adormit, caci tot corpul iti este greu si esti foarte obosita. Te intorci instinctiv intr-o parte si incerci sa deslusesti cifrele de la ceasul de langa tine. Vezi o lumina slaba, dar nu intelegi ce arata. Iti stergi foarte dur ochii, pana simti ca te dor… Poate acum o sa vad cat e ceasul. Reusesti. E 6.30.

Atat de repede a trecut noaptea? De ce nu sunt odihnita? Mi-e cald, atat de cald… de-abia respir. Parca nu am aer. Zapusala asta o sa ma omoare, am nevoie de aer conditionat. Mereu mi-a placut sa cred ca nu sunt dependenta de “tehnologie”, dar de data asta recunosc: sunt invinsa. Am nevoie de aer, fie el si artificial.

Un alt gest instinctiv te face sa intinzi mana si sa apuci telecomanda. Iarasi tehnologia… In fine, trebuie sa auzi putina galagie, ceva trebue sa te faca sa te trezesti din amorteala. Incepi ziua cu o stire despre Cioaca si noua lui iubita. Presa a luat-o razna. Sau mai bine, cred ca toti am luat-o razna. Mie mi-e cald, mi-e somn, trebuie sa merg la munca si voi va gasiti sa vorbiti de Cioaca (acum imi dau seama ca are un nume amuzat… poate d-aia a ajuns asa celebru).

Incerci sa ignori dubioasele stiri de la tv si pe cei care le prezinta si treci la pasul urmator: ibric, apa, zahar si “coffee”. Inca mai speri ca ceva te va ajuta sa te trezesti. Cafeaua proaspat pregatita miroase atat de bine, dar tre’ sa mai astepti pana vei gusta din licoare.

Mai ai o speranta. Un dus. Un dus matinal, cat mai rece, trebuie sa te trezeasca. Si da, are efect. Picaturile de apa navalesc vijelioase pe pielea ta. Te infioara la inceput si parca vrei sa sa inceteze. Doar pentru cateva secunde, caci imediat iti dai seama ca au un efect benefic asupra ta. In sfarsit racoarea pe care o cautai.

Termini rapid cu dusul desi iti este greu sa te desparti de el, dar tanjesti la licoarea fierbinte ce te asteapta in cana. Dupa cateva inghitituri simti cum sangele ti se pune in miscare si ai curaj sa infrunti o noua zi. Te asteapta un job, prietenii, batranica de la care cumperi rosii in fiecare zi, vanzatoarea de la supermarket… toti vor sa fii “fresh” pentru ei.

Ascultati asta...

Sinuciderea unui inger

Reguli simple

Ce faci cand realizezi ca viata ta s-a transformat intr-un veritabil fiasco?
E simplu, zic eu...
1. Iei o foaie de hartie, o imparti pe jumatate si notezi in prima coloana: "Ce-mi place si ce n-as schimba la viata mea", iar in a doua coloana "Ce (sau cine) as vrea sa dispara din viata mea". Ma vad nevoita sa mentionez ca daca randurile din coloana a doua "se ingroasa" nu esti pe drumul cel bun.
Revenim. Dupa completarea fenomenalei liste, urmeaza pasul 2:
2. Iti dai cateva ordine, iti impui cateva reguli, de la tine, pentru tine, ca asa poate le respecti. Nu de alta, da stiu ca nu iti place sa primesti ordine de la altii.

Buuun... Asa, ca un exemplu de reguli:
In primul rand, incearca sa nu mai alergi dupa naluci, sau mai bine zis, dupa "feti-frumosi-cu-moate-n-frunte". Obisnuieste-te cu ideea ca printii exista doar in basme, iar tu tot cu un muritor banal vei ramane;

In al doi-lea rand, profita de orice ocazie pentru a merge sa te distrezi. Nu conteaza ca e vorba de o seara in club, de un gratar, un week-end la mare sau orice altceva, nu are importanta... distractie sa fie;

Si in al trei-lea rand, incearca sa descoperi si sa profiti de micile bucurii ale vietii. Nu mai cauta norocul cu lumanarea si nu mai astepta sa pice "pere malaiete" din cer - sau din pom, ma rog...

Ar mai fi multe de spus, dar astept si parerile voastre. Asadar, lista ramane deschisa. Idei, sugestii, pareri... ce faceti cand viata voastra se transforma intr-un fiasco?

Un vis intr-o noapte torida

Soarele fierbinte de vara o face sa isi doreasca sa se racoreasca neaparat. Primul impuls o trimite la mare. Acolo, valurile puternice si briza placuta o fac sa se infioare de placere. Abia astepta sa simta din nou aceste senzatii.

Iese rapid din apa destul de rece si prefera sa nu foloseasca prosopul. Vrea sa simta cum picaturile de apa ce ii aluneca din par ii strabat rapid corpul. Pentru cateva secunde i se face frig, dar se simte extraordinar.

Priveste prin ochelarii de soare cum marea isi schimba nuantele in razele puternice ale soarelui. Incearca sa aleaga o scoica. Vrea sa gaseasca din priviri cea mai frumoasa scoica de pe plaja dar ii este foarte greu: fiecare dintre ele are un farmec aparte. Se hotaraste sa aleaga cate una pentru toti prietenii ei. Va trebui sa fie atenta caci nu vrea sa dezamageasca pe nimeni si, in plus, va fi o amintire ce va rezista mult timp.

Dar pana atunci incearca sa profite din plin de nisipul fin si fierbinte, dar si de caldura placuta din aer. Nu-i mai e frig, semn ca va infrunta din nou valurile puternice ale marii care parca se bucura si ea de primii vizitatori.

Se ridica nerabdatoare si se indreapta catre albastrul infinit... E 6.30, trezeste-te!

Poze de la ziua mea

CEA MAI AMUZANTA IPOSTAZA

TORTUL...

PAZEA... FELIA ASTA VA AJUNGE PE FATA CUIVA

HRANIREA CELOR MICI
BAIETII...
FETELE...

SI... BATAIA CU FRISCA

Avem pozele!!!

Let's go shopping

Am adormit cand altii se trezesc, pe la 5.30 dimineata, dar nu imi pare rau... N-am mai jucat carti toata noaptea de ani buni.

La 11.30 plecarea la plimbare era iminenta. Dupa un somn insuficient, o plimbare cu scuterul este exact ceea ce iti trebuie ca sa iti revii.
Masina albastra cu numere rosii parca spunea: "Abia astept sa mergem la mare! Ce zici??? Dai de permis???"

In fine, plimbarea prin Carrefour a fost interesanta. Am intrat in cel mai aglomerat magazin de incaltaminte in care am fost vreodata, am vazut cum zboara buburuzele de plastic, am admitat ratele si oile de plus si am probat rochiile care aratau atat de bine pe umeras doar asa... de fun. Si chiar eram funny :)))))))))

In final, tricourile... "Let's go shopping" - albe, frumos desenate si IDENTICE.
-Hai domne ca eu imi pun camasa deasupra!
-Eu nu merg asa pe bulevard!!! Se uita lumea la noi, suntem imbracate la fel!
-Si ce?? sa se uite!
-Ok, daca ma pun in genunchi si te implor sa iti iei camasa peste?
-Hi hi hi... o sa atragi si mai mult atentia!!

mda, nu merge asta!... o sa tin punga in brate... Dar si pungile noastre sunt la fel...ups!

-Hai dom'le nu mai merge cu punga in brate...

Si barmanul ala... nu ti s-a parut ca se uita ciudat????? Cred ca si el, la fel ca fetita aceea, aveau impresia ca vad dublu...

31 Mai...

Am mai imbatranit cu un an...

Si petrecerea-surpriza a fost extraordinara. Nu-mi venea sa cred... la ora 22.30, in parcul Tineretului, intre pomi. O patura, un tort, o sampanie, cola, pahare, farfurii... pana si cutit, v-ati gandit la toate.

Am avut si motiv sa ne amuzam si ne-am distrat pe cinste. Chiar credeam ca doar in filme ti se intampla sa-ti cante prietenii "La multi ani" in mijlocul parcului, noaptea. Emotiile mele au fost pe masura (noroc ca era intuneric). Tortul a fost excelent, sampania a picat la fix si atmosfera a fost de nedescris.

Multumesc din suflet tuturor celor care au pus in practica surpriza si vreau sa va mai spun ca va iubesc din toata inima.

Am amanat momentul postarii acestui mesaj deoarece vroiam sa adaug si cateva poze dar, din pacate, inca nu le am. Oricum, de indata ce le voi primi, le voi posta.

Prieteni si atat

Lasati-ma sa ma descurc singura! Nu imi pasa de voi si nici de dorintele voastre de razbunare. Nu ma intereseaza cat de fericiti sunteti sau cat de mult ma iubiti.

Cel mai bine ar fi sa ramanem doar prieteni. Prieteni si atat.

Oare sunteti fericiti atunci cand vedeti ca eu sufar? Oare ati incercat vreodata sa ma intelegeti sau doar mi-ati gasit punctul sensibil si ati profitat de mine la maxim?

Inca o data: ramanem doar prieteni! Prieteni si atat!

O sa mai sufar, poate o sa fiu si fericita. Sau poate o sa plang si o sa-mi para rau. Sau o sa imi gasesc aliati in dusmani. Cine stie???

Dar un lucru e sigur: noi vom ramane doar prieteni. Prieteni si atat.

Nu incercati sa intelegeti de ce. E simplu, increderea poate fi tradata. Degeaba imi spuneti ca nu va dati seama. E cam tarziu. De-acum incolo nu-mi mai pasa de voi... De-acum incolo o sa ma gandesc doar la mine!!! E timpul sa ma pun si pe mine pe primul plan, nu?

As vrea sa fiu acolo

Vreau sa merg acolo unde ploaia este calda, unde soarele ma incalzeste placut, unde vantul ma mangaie tandru si imi ininfioara pielea.
Vreau sa merg acolo unde e liniste si mult aer curat, acolo unde curcubeul straluceste chiar daca nu ploua.
Vreau sa alerg desculta pe covorul gros de iarba si sa beau apa din izvorul de la poalele muntelui.
Vreau sa ascult povestile micilor vietati din jurul meu si sa numar inelele unui copac ce tocmai a fost taiat. Oare cate vezi daca traiesti 260 de ani?
Vreau sa vad cum norii iau forme ciudate pe cerul atat de albastru si cum soarele se ascunde din cand in cand, timid, in spatele lor. Probabil si-a dat seama ca il admir...
Vreau sa privesc noaptea cerul plin de stele si sa-mi aleg "steaua mea", s-o rog sa ma invete si pe mine sa stralucesc noaptea.
Vreau sa ma pierd in oaza de verdeata si sa-mi fac o coronita din flori de camp...

Probabil...

Probabil ca voi depasi momentul si voi rade mai tarziu;
Probabil ca nu vei stii niciodata ce am simtit;
Probabil ma iubesti si probabil te iubesc si eu;
Probabil ma minti si probabil te mint si eu;
Probabil o sa ma uiti... eu nu stiu daca te voi putea uita;
Probabil o sa ne mai intalnim si probabil o sa-mi zambesti;
Probabil oamenii ma iubesc asa cum sunt si probabil ii iubesc si eu;
Probabil o sa-ti mai amintesti de mine...

Probabil ca da... probail ca nu... cine stie???

Shopping-ul - pasiunea noastra!!!

Si ce daca este deja ora 16.00? Si ce daca sta sa ploua si bate foarte tare vantul? Si ce daca trebuie sa traversam Bucurestiul ca sa ajungem? Nimic nu mai conteaza atunci cand vine vorba de cateva ore de shopping.
Intai mancam ceva, ca sa prindem puteri. Apoi, tu iti cumperi ochelari de soare si gata - nu ma mai vezi! Sunt chiar in fata ta, nu am disparut... "domle", chiar nu ma vezi??? ...nu ma vede - hihihihihi

Sa incepem: Terranova - cateva bluzite; Leonardo - cateva perechi de pantofi (unii neaparat rosii); Etic - munti de camasi; Ilotti - tricouri si bluzite (fara numar)... si multe altele, am uitat cum se numesc.
In plus, un ursulet, un porcusor si o ratusca... deh, fiecare in functie de nevoi si cunostinte :)))

Totul a durat cam 6 ore (de cand am plecat de acasa si pana m-am intors). Nici nu mai puteam sa coboram scarile la metrou. Oare cata lume a ras de noi cand ne-au vazut cum ne sprijineam una de alta? Ne dureau picioarele ingrozitor, ne era sete, eram obosite si vroiam sa dormim... dar cine a spus ca e usor sa mergi la shopping? Doar se stie ca pasiunea cere sacrificii.

Asa ca, draga mea, incarca-ti bateriile si pregateste-te si pentru runda numarul III.

Petrecerea de luni seara

Nervii provocati un anumit domn (care imi spune ca nu o sa ajung niciodata mai desteapta decat el) cu doctorat, diplone si premii s-au spulberat. Urma iesirea la "Cafeneaua noastra".

De data asta n-am mai intarziat prea mult.

Acelasi ambient, aceeasi Sangria, alta salata... buna si ea.

Plangem pe rand una pe umarul celeilalte. Offff... oare cand o sa se termine toate neplacerile prin care trecem?

Oricum, ne-am destins... si ce terapie este mai buna daca nu shoppig-ul? Asa ca hai sa mergem sa ne cumparam pantofi!

Dar inainte de asta trebuie sa ne facem poze pe trotuar, la Universiate. Deci: dezbracati-va de sacouri, asezati-va in pozitii ciudate, cadeti putin si puneti un jandarm sa va pozeze. Rezultatul? Cativa trecatori se uita amuzati, iar altii se inchina si trec mai departe - distractie garantata!

Ooook... tipetele tale anunta ca ne apropiem de un magazin de incaltaminte. Yap... asa este. Pantofi de toate marimile, culorile si modelele. Nu mai vreau sa plec de aici, dar e ora inchiderii. M-am ales cu o curea. Decat nimic...

Dar daca tot s-au inchis toate magazinele, de ce sa se termine distractia?

Planul II: o cutie de bere si pasajul Unirii. Rupeti o revista, aranjati-o frumos pe marginea pasajului, asezati-va, puneti pe cineva "paravan" (ca nu trebuie sa vada toata lumea ce faceti voi acolo) si... distractia poate continua! Aceeasi poveste: unii trecatori se vor lua de voi, altii va vor ignora, dar, cu siguranta, voi va veti distra :))

Si in final... taxiul. Ala nu, ala nu, ala nu... am ales un sofer batran, cu ochelari si burta. Oare ni s-au schimbat gusturile pentru barbati????

Un loc special

Liniste, aer curat, pace, oameni cu frica lui Dumnezeu, verdeata, padure, pomi fructiferi, un parau mereu limpede... "un colt de Rai" - un loc deosebit.

Un loc in care merg mereu cu placere, un loc de care mi-e dor, un loc pe care il voi iubi toata viata.
Balcesti, jud. Valcea

S-a terminat sau acum incepe?

De ce am sentimentul ciudat ca ceva s-a inceiat? Simt un gol inexplicabil in suflet. Am pierdut ceva sau am castigat mai mult decat speram?
De ce nu-mi pot da seama ce se intampla cu mine? Oare ma maturizez sau doar ma coplesesc evenimentele din ultima perioada?
As avea nevoie de putina liniste si singurate. Ar trebui sa imi pun ordine in ganduri si in viata dar nu am puterea sa o fac. Nu reusesc sa ma inteleg. Nu ma mai inteleg nici pe mine si nici pe cei din jurul meu.
Nu mai am rabdare sa ascult, nu mai am puterea sa invat, nu ma am optimismul de pana acum si nu mai am energie pentru a merge mai departe.
Si imi revine in minte aceeasi intrebare: "S-a terminat ceva sau acum incepe altceva?" Incerc sa inteleg... nu reusesc. Dar nu am pierdut nimic... si atunci de ce ma simt de parca mi-as lua adio de la ceva sau cineva drag.
Imi rasfoiesc viata precum o carte, pagina cu pagina. Se pare ca totul e in regula. Nu lipseste niciun paragraf... si atunci unde am gresit? Cu siguranta e o gresala. Nu se poate sa ma simt asa decat daca ceva nu e in regula. Incerc sa aflu ce. Incerc... nu reusesc.
Aceeasi senzatie de care nu pot sa scap si aceeasi intrebare: "S-a terminat sau acum incepe?"

Lucruri prea simple

Cand esti fericit? Atunci cand ai bani si tot ce vrei sau atunci cand ai 80 de ani si inca mai poti sa zambesti?
De ce o fraza atat de simpla, spusa de un batran la fel de simplu ma face sa plang?
Cum poti sa te resemnezi in fata vietii?
Cum poti fii fericit cand stii ca vei muri?
De ce nu intelege nimeni ca fericirea se regaseste in lucrurile simple?
De ce ne complicam viata si incercam sa gasim fericirea in avere si faima? Fericirea se obtine atat de usor... Un om poate fii fericit doar pentru ca "isi traieste batranetea si pentru ca are o vacuta".
E simplu, la el totul e simplu. El e un om simplu dar fericit.
Acum chiar imi doresc sa pot zambi si eu. Dar nu pot sa fac asta. Acum plang. Nu e ciudat? Doar sunt tanara, am toata viata inainte... el e batran si zambeste, eu sunt tanara si plang. E chiar ciudat: el e fericit... Eu de ce nu pot fi?
Mi-am dat seama ca sunt atat de mica intr-o lume imensa. Mi-am dat seama ca nu e greu sa iubesti (e mult mai greu sa urasti). Sa incercam sa fim mai buni, mai veseli si mai intelepti. Viata e atat de frumoasa si merita traita.
Vrau sa ajung si eu la 80 de ani si sa zambesc...
Oricum am invatat o lectie. O fraza, un batran si eu... M-am maturizat. Am inteles ca pot fi fericita. Daca stiu sa iert, sa uit, sa zambesc si sa iubesc pot fi fericita.
O sa caut fericirea in lucrurile simple.

Cafeneaua noastra

Ti-am spus ca esti incurabila? Mereu intarzii... asa iti place tie sau pur si simplu vrei sa ma enervezi. Sa stii ca nu uit numarul calatoriilor de metrou pe care le-am facut folosind cartela ta. Mda... probabil faci asta ca sa imi treaca supararea ca intarzii mereu.

Vremea a fost perfecta. Am simtit, in sfarsit, ca vine vara. Si verdele asta proaspat... imi place.

"The orange women" se evidentia foarte clar de peisajul verde ce o inconjura.
-Bine ca erai imbracata in portocaliu si nu se observa prea clar cat de nervoasa erai pentru cele 30 de minute cat ai asteptat. Dar noi te iubim si tu stii asta.

Salata a fost pe gustul meu, discutiile la fel, muzica... putin cam melancolica, dar ok si ea.
Aceeasi poveste, numai ca acum erau persoane diferite: sa-l sun, sa nu-l sun... uite, am numarul pe biletelul asta galben! Am avut mare grija de el (de biletel).
In ciuda insistentelor noastre, nu l-a sunat. (Well, imi mentin insistenta: SUNA-L!!!)

Era cazul sa adune cineva servetelele si dezastrul pe care il facusem pe masa. Normal, niciuna dintre noi nu a fost atenta la barman. Saracul, isi facea doar datoria... a strans servetelele, a luat oliviera si scrumiera si, o data cu ele si BILETELUL.

Reactia a venit prea tarziu, dar a fost una zgomotoasa:
-BILETELUL!!! Nu pot sa cred, mi-a luat biletelul...
Ca de la un fel de "Superwomens" a venit replica:
-Mergem noi la barman sa ii cerem cosul de gunoi si iti recuperam biletelul! (din fericire, barmanul era disparut temporar. Ufff... am scapat).

Intalnirea e pe terminate. Am inteles, trebuie sa pleci. Unii chiar nu inteleg ca ne simtim bine impreuna. Si... credeai ca o sa scapi fara sa te enervam putin? Gheata, gheata, caldut, caldut (15-16 grade)... Draga mea, telefonul e in scorbura. Si oricum, noi te iubim si atunci cand esti nervoasa.

Si pentru voi,

Sunt (in)dependenta

Am citit de curand intr-o revista un articol legat de cat de (in)dependenti sunem fata de lucrurile ce ne inconjoara.
Ne place sa afirmam ca suntem persoane independente, chiar ne mandrim cu asta. Insa, sunt multe lucruri de care suntem dependenti.
In ceea ce ma priveste, recumosc: sunt dependenta.
-Dependenta de soare si caldura.
-Dependenta de prieteni.
-Dependenta de vorbitul pe messanger.
-Dependenta de telefonul mobil.
-Dependenta de internet.
-Dependenta de filmele si cartile psihologice.
-Dependenta de trusa de machiaj.
-Dependenta de pepsi.
-Dependenta de salata bulgareasca.
-Dependenta de iesirile cu fetele la "bodega".
-Dependenta de muzica.
-Dependenta de acest blog.
-Dependenta de plimbarile lungi, in afara Bucurestiului.
-Dependenta de cumparaturi...
Si lista poate continua, insa ma opresc aici. Vreau sa par si putin independenta.

Just a song...

Sunt sigura ca vi s-a intamplat si voua sa ascultati o melodie si sa va treaca fiori.
Chiar daca nu faci legatura exacta intre melodie si un anumit eveniment, totusi parca iti tii respiratia de la inceputul si pana la sfarsitul cantecului.
Exact asta am patit eu azi. Am pornit mp3-ul si aceasta melodie mi-a declansat o stare foarte ciudata. Pur si simplu am simtit fiori si o emotie inexplicabila.

Iata despre ce vorbesc:
"Hold me for a while"

Fii prietenul meu cel mai bun

Prietenie - un cuvant atat de simplu dar cu enorm de multe implicatii emotionale. Auzi orice om spunand "prietenul meu cel mai bun este... sau prietenul meu cel mai bun face...".
Tu esti prietenul cel mai bun al cuiva? Tu ai un prieten bun? Oare te-ai gandit vreodata cat de important poti fi pentru cineva daca esti langa el atunci cand are nevoie? Probabil ca si tu ai simtit nevoia, cel putin o data in viata, sa ai pe cineva alaturi.

Din punctul meu de vedere, un prieten bun este acea persoana in care ai intotdeauna incredere, persoana care e dispusa sa iti fie mereu alaturi in momentele grele dar si atunci cand esti fericit, prietenul cel mai bun trebuie sa iti dea sfaturi atunci cand ai nevoie de ele, sa stie sa te asculte si sa te sprijine. Prietenul tau cel mai bun are mereu incredere in tine, nu se supara pe tine si nici nu te dezamageste. Prietenul tau cel mai bun te accepta asa cum esti si nu te condamna niciodata cand gresesti.

Prietenie - nu incerc sa dau o definitie... oricum nu cred ca acest cuvant se poate defini. Prietenia e un sentiment, cateodata o stare de spirit caci te simti bine atunci cand stii ca cineva te pretuieste si are nevoie de tine. De cate ori ai plans pentru ca l-ai vazut pe prietenul tau plangand? De cate ori te-ai bucurat din inima pentru reusitele prietenului tau?

Avem posibilitatea sa ne alegem singuri prietenii si ar trebui sa profitam de acest lucru. Din pacate, nu putine sunt momentele in care ne incredem in oameni care mai apoi, ne dezamagesc. Dar sa nu ne descurajam. Sunt sigura ca si tu poti avea un prieten bun (daca nu l-ai gasit deja, cu siguranta el exista si abia asteapta sa te cunoasca) si, in acelasi timp, sunt sigura ca tu poti fi persoana care poate alina un suflet dezamagit.

Si ca o concluzie: "Fii intotdeauna ceea ce esti, iar daca acest lucru nu este deajuns pentru cineva, acel cineva nu este deajuns pentru tine!"

... iar pentru prietenii mei: Multumesc ca existati!!!

Nu uita

Nu uita sa spui “te iubesc”. Caci si cuvintele sunt importante.

Nu uita sa zambesti cand mergi pe strada. Niciodata nu stii pe langa cine treci.

Nu uita sa fii romantica. Doar esti femeie.
Nu-ti uita prietenii. Este atat de bine sa stii ca poti vorbi cu cineva ori de cate ori simti nevoia si, mai ales, e important sa stii ca intotdeauna cineva iti este aproape la nevoie.
Nu uita sa-ti traiesti viata. E important sa te simti bine, sa te distrezi, sa simti ca traiesti.
Nu uita sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Vrei o inghetata? Ce daca esti la regim… Cumpara-ti-o! Vrei o pereche de pantofi? Ce daca nu mai ramai cu niciun ban… Cumpara-i!
Nu uita sa uiti. Unele lucruri ar trebui uitate.

…Nu uita sa fii fericita!!!!

Sambata seara

Labirintul de metal, o cladire imensa, o lumina slaba, muzica in surdina, doar cativa oameni si un bar (dar la ce ma asteptam??? Cine mai ajunge in club la ora 21.30???).
N-a durat mult pana sa apara lumea, muzica a inceput sa se auda tare (exact asa cum vroiam eu... cat mai tare, astfel incat sa nu-mi mai pot auzi gandurile), am servit cateva pahare de gin, apoi a inceput distractia.
Cativa oameni mai retrasi, mai timizi, altii plini de energie si dornici sa se distreze... Unii incercau sa "agate" pe cineva, altii incercau sa "scape" de cineva. Uniii vroiau sa se imbete si consumau sticle de alcool dupa sticle de alcool, altii provocau fetele sa se dezbrace pentru 100 de euro. Unii dansau provocator, altii se multumeau sa stea pe scaun si sa priveasca. Unora le-a placut muzica, altora nu. Unii s-au distrat, iar altii nu s-au simtit prea bine (din fericire, eu am facut parte din categoria celor care s-au simtit excelent).
Multumesc de invitatie...

Si o melodie care sa ne aminteasca de seara de sambata (amuzati-va urmarind videoclipul:):)))

Don't Let Go

Vin, cola si plansete

Vroiam sa ies, sa beau un vin bun si sa ma distrez.
La ora 17.00 cand incepuse deja sa ploua (apropo: umbrela mea unde e?!!!? ), am plecat spre Tineretului. Nu-mi sta in fire sa intarzii, insa de data asta am reusit. Dar esti chiar dulce asteptand... oricum, sorry... n-am vrut (era ambuteiaj la Sudului:):).
Dar am ajuns... pe la 17.20.
Sa bem un vin rosu...
-Nu servim bauturi alcoolice!
-Primul gand: asta are impresia ca nu suntem majore??? Nici nu am buletinul la mine... Aaaaa "Summit-ul Nato"! De data asta chiar o spun hotarat: Bush, go home!... eu vreau sa beau un vin!!!
In fine, m-am resemnat:
-O cola!
-Si un frappe!
Mda... gata cu vinul, probabil ar fi fost bun...
Si mi-am amintit ca eu nu mancasem nimic. Deci, ar fi cazul sa mananc ceva:
-O salata bulgareasca, va rog!
Dupa 10 minute apare imensa salata pe care nu am putut sa o savurez ("mananca, mananca, trebuie sa mergem undeva unde se bea... eu vreau sa beau!!!")
Gata! mergem la Brancoveanu sa bem un vin.
-Grasa de Cotnari! dupa preferinte: cu apa, simplu sau cu pepsi. Bietul barman... oare nu se prinde ca nici noi nu stim ce vrem???
Sa inceapa distractia... in primul rand ciocnim pentru mine... ca doar eu sunt happy dintre noi toate. Nu-i nimic, imi place sa se bea in cinstea mea...
Apoi... un telefon, urmat de un mesaj, apoi iar un telefon si iar un mesaj...
-"Domle" ar fi cazul sa te opresti, ajunge!
-Nu, nu!! inca unul (alt mesaj)... le-am pierdut sirul.
-Si eu ce sa fac??? Il sun si eu!!!
-Nu, nu si tu! (uffff... macar tu intelegi)
Ultima replica:
-Hai sa iesim de aici ca mie mi-e rau...
Deja e grav... gata, iesim!
Si o seara nu se termina bine decat daca plangem. Si nu asa oricum. Tre' sa plangem toate trei, stand pe gard, in ploaie...

Exact d-asta va iubesc atat de mult...

Take your chance

I'm happy today... Don't ask why... "Prietenii stiu de ce"

Stii tu...

Mai e putin si ne vedem din nou.
Mi-e dor de tine... Mi-e dor de iarba aceea verde si proaspata, de padurea deasa in care ma pierdeam atunci cand vroiam sa fiu singura, de pomii infloriti, de oamenii aceia batrani ce ma privesc mereu cu ochi blajini si ma intreaba de fiecare data: "Cati ani ai?", "A cui esti?"...
Mi-e dor de paraul in care ma scaldam cand eram mica si de lanurile de porumb in care ma pierdeam mereu cand incercam sa gasesc drumul spre casa.
Mi-e dor de traditiile pe care oamenii tai inca le respecta, de mesele la iarba verde, in livada si de legumele proaspat culese din gradina.
Stii ca aerul tare ma face sa ma simt bine. Mirosul acela al naturii pure, covorul de frunze uscate pe care imi place sa merg desculta si curcubeul... La tine mereu apare curcubeul dupa ploaie.
Stiu ca ne despart multi kilomeri si tocmai de aceea am invatat sa te pretuiesc asa mult, caci ne vedem atat de rar...
Dar nu conteaza... cateva zile petrecute cu tine imi dau suficienta energie sa mai rezist inca un an... cand ne vom reintalni. Inca un an, si apoi altul... Stii tu...

Not today

Nu incerca sa scapi! Nu poti!
Cand esti cuprinsa de incertitudine vezi viata altfel.
Parca nici oamenii nu-ti mai plac... desi ii iubeai atat de mult.
Viata, in general, nu ti se mai pare frumoasa... desi iti placea asa mult sa traiesti.
Nici florile nu mai sunt la fel de parfumate... desi inainte le miroseai pe toate.
Nici telefonul nu mai vrei sa sune... n-ai chef sa vorbesti cu nimeni.
Cei patru pereti intre care iti petreci ziua incep sa te sufoce... nu vrei decat sa scapi, sa evadezi.
Dar unde sa pleci? N-ai unde! Deci, stai! Suporta! Va trece! De cate ori sa-ti spun... timpul vindeca orice rana.

Asteapta putin...

The show must go on

Am plans, apoi am ras... Am suferit, apoi am fost fericita... Am pierdut si am castgat... M-am obisnuit cu reusitele si esecurile, toate fac parte din viata.

Si nu trebuie decat sa mergem mai departe...

De ce sa da cand poti sa nu?

De ce sa urasti cand poti sa iubesti?

De ce sa plangi cand poti sa zambesti?

De ce sa zbieri cand poti sa soptesti?

De ce sa minti cand poti sa fii sincer?
De ce sa lovesti cand poti sa mangai?
De ce sa fii singur cand poti avea prieteni?
De ce sa suferi cand poti fii fericit?
De ce sa ignori cand poti da importanta?
De ce sa renunti cand poti sa lupti?

De ce... ???

Bleeding love

Liniste si aer curat

Aerul inchis din casa, zilele petrecute intre patru pereti, programele tv. de care m-am saturat in doar cateva zile... toate m-au convins sa ies, sa ma plimb, sa profit de soare.

Am luat un autobuz plin de oameni ciudati...cateva babute vorbeau de programari la doctor, de scumpirea medicamentelor, de pensiile mici... si apoi el - un batran trecut bine de 80 de ani, urla cat il tinea gura cum jidanii au invadat tara si cum "Majestatea sa, Regele Carol I" ar fi salvat tara si lumea de hoti si criminali. Amuzant la inceput, enervant la un moment dat si sacaietor in final, a fost luat la rost de oameni. Toti ii sugerau sa taca, insa parca se indarjea si mai mult... si tipa... si oamenii tipau la el... dar pe ei nu ii auzeam, se auzea doar el... de fapt, nici gandurile mele nu le mai auzem.

Urmeaza staia "Universitate", ufff - am scapat... coboara. Gata, acum liniste. In sfarsit... e linistea pe care o doream.

Ultima statie, Piata Victoriei. In sfarsit am ajuns. M-am grabit degeaba. Evident trebuie sa astept. Hmm... nu prea mai am rabdare. Vreau sa respir aer curat, sa ma plimb.

Iata si parcul. Ce drum lung am parcurs... crdeam ca nu mai ajung.

In sfarsit liniste si aer curat.

Evident, m-am bucurat prea repede. Vroiam sa beau o ciocolata calda cu multa frisca intr-o terasa gola, din mijlocul parcului, unde nici barmanul nu are treaba (joaca table la o masa, langa noi). Si... de data asta nu mai era el... erau ei, 4 sau 5 la numar, cu vreo doua sticle de vin in fata atat de fericiti incat tipau de nu auzeam ce vorbeste persoana de langa mine. Dar acum eram mai vesela, sufeream amandoua, ne enervam amandoua... si radeam amandoua - concluzia: suferinta e mai usoara in doi.

Gata! Am terminat si ciocolata. Am scapat. Din nou, aer curat, verdeata si ratuste. Chiar m-au impresionat. Erau cate doaua, inotau numai impreuna, stateau pe mal impreuna... probabil de-abia se cunoscusera caci pareau sa se iubeasca foarte mult.

Si banca... sigur era veche. Veche si bine ascunsa intre pomisori. Un loc foarte romantic. "Cate o fi vazut la viata ei... Oare banca are viata?"

Deja aerul tare ma face sa delirez... dar imi e bine, deja ma simt mai bine.

Am mers mult, am obosit, ma dor picioarele ingrozitor si imi e foame, mi-e si frig (offffffffff vantul asta), dar mi-a placut... mi-am incarcat bateriile.

Si esarfa... nu fii trista! o sa cumparam alta caci trebuie sa o pierdem din nou prin Herastrau. Sa pierdem esarfa si sa ne pierdem si noi...

Primul pas

Orice lucru are un inceput si un final.

Din pacate, nu in urma cu mult timp, am finalizat niste lucruri ce au insemnat foarte mult in viata mea...

Dar acum nu vorbim de lucruri triste si trecute. Vorbim de lucrui noi, de inceputuri.

Ce inceputuri??? Ei bine, "My Special Place" tocmai a luat nastere... Este locul meu special, locul unde ma voi simti in siguranta, locul unde imi voi deschide sufletul, locul unde voi fi intotdeauna eu...

E primul pas...